Zoia Alecu: Doar indoiala din noi face ca lucrurile sa nu se intample

Alice Nastase Buciuta: Esti din nou in ascensiune, tu si o chitara, asa cum ai inceput, acum 40 de ani…
Zoia Alecu: A trebuit sa o iau de la zero de nu mai putin de trei ori. Prima oara cand m-am apucat de cantat, a doua cand am plecat cu Sfinxul si era ceva nou, trebuia sa urmez alte directii, si a treia oara cand m-am intors in folk, in 2007, cand am scos si primul meu album de autor, pentru ca abia atunci am avut timp de proiecte personale. N-a fost usor sa o iau de la capat, pentru ca foarte multa lume se facea ca nu ma mai cunoaste. Poate multi nici nu ma recunosteau, dar chiar si o buna parte dintre fostii mei colegi ma intrebau de unde am reaparut.
Tango – Marea Dragoste: Cum explici asta?
Zoia Alecu:In lumea artistica sunt putini cei care raman verticali, frumosi la suflet si aceia sunt cei care au fost frumosi dintotdeauna. Eu am avut multe dezamagiri, surori cu durerea. Mai ales ca inainte de a fi un artist care sufera de profesionalism cronic, am fost o colega foarte, foarte buna fata de oricine care s-a intalnit vreodata cu mine pe scena, in cabine sau pe unde dormeam. Am fost un coechipier foarte bun, fara falsa modestie. Totdeauna am fost empatica. Poate ca am reusit vreodata, e omeneste, sa ranesc pe altii, dar am facut-o fara voia mea, niciodata de bunavoie. Si mi-am dorit ca si cei din jur sa fie la fel, deschisi si binevoitori cu mine, dar…
Tango – Marea Dragoste: E bine sa fii asa de sincer si deschis, mai ales in lumea vedetelor? Foloseste la ceva?
Zoia Alecu: Imi foloseste mie, sa imi placa ceea ce vad in clipa in care ma trezesc si ma uit in oglinda. Am o frumoasa varsta, la care nu cred ca mai exista nadejdea ca m-as schimba si nici nu vreau. Am avut si de suferit, dar daca trag o linie si fac un total, eu zic ca am mai multe beneficii in felul meu de-a fi, n-as putea fi o prefacuta, o zgripturoaica…
Tango – Marea Dragoste: Cand ti-e greu, recunosti ca ti-e greu sau in public spui ca ai o viata perfecta?
Zoia Alecu:Am curajul sa spun orice, imi asum, si niciodata nu dau vina pe altcineva. Daca mi se intampla ceva rau sau daca sufar, stiu clar ca undeva eu am gresit, eu am perceput oamenii gresit, niciodata altii. La un moment dat se punea problema de ce mi-am scos primul album de autor abia in 2007, eu lansandu-ma in 1973… Concluzia celor din jur era ca m-am sacrificat pentru Sfinx si nu mi-am mai vazut de proiectele mele. Dar nu e asa, eu am considerat ca lucrurile nu erau potrivite atunci sa am o cariera solo. Clipa in care m-am decis ca pot sa pornesc un proiect personal, ca m-am scolit destul, a fost dupa ce am vazut cum e si in trupa si singura. Abia apoi am zis ca sunt indeplinite toate conditiile sa urmez un proiect personal. Daca e sa dau vina pe soarta, pe loc, pe faptul ca m-am nascut in Romania, daca as avea genul asta de gandire, pe care nu-l am deloc, as putea sa zic la fel de bine ca in alta parte rupeam norii – dar eu nu cred asta.
Tango – Marea Dragoste: Dar nu crezi ca daca te nasteai in alta parte, altfel ar fi fost lucrurile?
Zoia Alecu:Eu cred ca noi ne alegem locul in care ne nastem. Si familia.
Tango – Marea Dragoste: Cum asa?
Zoia Alecu:Cred ca exista o predestinare. Am avut vise premonitorii de-a lungul copilariei si mult din adolescenta, apoi s-au mai rarit. Se facea ca eram in locuri in care n-am fost niciodata si faceam lucruri care se intamplau la o saptamana dupa aceea, pas cu pas, in viata reala. Oamenii implicati in vis apareau si in realitate. Oare cum se intampla lucrurile astea? Chiar suntem de capul nostru, totul se rezuma la existenta terestra si gata? Nu cred. Nicio explicatie stiintifica nu sta in picioare.
Tango – Marea Dragoste: Mai multi artisti mi-au spus ca atunci cand au scris ceva, au avut impresia ca nu ei au compus, ci ca au transpus o tema muzicala sau versuri… Ti s-a intamplat ceva similar vreodata?
Zoia Alecu:Stiu foarte clar ca toti avem posibilitatea sa ne conectam la constiinta universala, la creatia universala, altfel cum iti explici ca o inventie apare aici si poate in acelasi timp in alte doua tari din lumea asta? Cand am compus Oua de roua, inspiratia m-a depasit, a venit de altundeva. Eram in parcul Groapa Leilor, pe Kiseleff, nici nu stiu daca se mai numeste asa. Era o groapa larga si in mijloc era o piatra enorma, plata, pe care eu m-am intins. Era aproape de inserare, crepuscul, intr-un sfarsit de mai. Bucuria mea era ca ori de cate ori venea primavara sa am niste plete pana la brau in care imi puneam tot felul de flori. Asa sarbatoream eu sosirea primaverii si toata lumea era a mea, parca respiram natura. Oriunde mergeam, imi luam cu mine creion si foaie de hartie. Si stand asa pe acel platou cu mainile sub cap, crengile copacilor verzi se uneau deasupra mea. Am intors capul si pe niste frunze cazute am vazut cateva bilute translucide, care imediat m-au dus cu gandul la oua de roua. Si atunci am simtit nevoia sa stau de vorba cu idolul meu, cu Maria Tanase, pe care am divinizat-o toata viata. Si in clipa aceea cred ca m-am conectat la inspiratia universala, nu stiu, ceva s-a intamplat, pentru ca mi-au venit cuvintele, versurile incontinuu:
Stiai tu, Marie,
Ca roua e vie?
Ca-n zori face oua
Si ies pui de roua?
Si asti stropi de pui
Ce umbla hai-hui
Prin iarba lor mama
De soare li-i teama,
De ziua fierbinte…
Cand puiul o simte,
Aluneca-n moarte,
Ca maine-i departe…
O, de-ar fi dimineata,
Zicea pui de strop,
Ar fi alta viata,
Acum ma ingrop,
Si-aud cip-cirip
Si-mi vine sa tip
Ca sunt incolor,
Ca nu cresc un pic
Si trebuie, trebuie sa mor…
Tango – Marea Dragoste: Si pe mine m-a fascinat dintotdeauna cantecul acesta…
Zoia Alecu:Am fost intr-o efervescenta nebuna atunci. Cand am terminat de scris poezia, nu mai aveam rabdare sa ajung acasa sa pun mana pe chitara si sa construiesc melodia! Stiam deja cam cum trebuie sa fie, dar trebuia sa ajung acasa sa nu uit, sa nu fiu scoasa din starea aia. Am alergat pana acasa, am trantit usa, mi-am luat chitara si am inceput sa compun. Asa a iesit piesa asta, destul de scurta ca timp, neavand mai mult de 2 minute si 30 secunde, dar fiind o piesa geniala. Nu imi arog alte drepturi in afara celor de autor pentru muzica , pentru ca este clar ca versurile sunt inspirate de Maria Tanase, pe care am divinizat-o si o voi diviniza pana mor.

Intr-o buna zi Dumnezeu imi va da inspiratie sa fac o piesa care sa strabata lumea intreaga

Tango – Marea Dragoste: Te adaptezi la lumea muzicala de azi, cum reusesti sa tii pasul cu muzica, cu spectacolele, cu promovarea?
Zoia Alecu: Promovarea e destul de greu de facut, stii foarte bine, la noi e destul de complicat chiar si pentru un manager sa faca promovare de-adevaratelea unui artist. Unii te plac, altii nu te plac, nu-i obligatoriu. Azi e greu, mai ales daca nu mai esti foarte tanar. Sunt multe lucruri de care se tine cont in mod gresit. Dupa mine, un artist e cu atat mai valoros cu cat inainteaza in varsta, ma refer la cei care au muncit toata viata si care n-au suferit de suficienta niciodata. Sunt multe bariere in drumul unui artist, oricat de bun si popular ar fi, el trebuie sa creeze ceva, sa munceasca incontinuu, sa se reinventeze, pastrandu-si amprenta prin care sa fie recunoscut. Daca ai personalitate si te multumesti cu atat, nu e destul. Trebuie sa faci ceva nou, publicul nu trebuie sa se plictiseasca. Se vor bucura 1000-2000 ca isi aduc aminte de tandreturile din vremurile de demult, de tinerete, de anii frumosi, dar mai departe ce faci ca sa sustii un concert de o ora si jumatate? Trebuie mai mult. Cu toate barierele astea, eu merg incapatanata mai departe, inca am inspiratie sa scriu si sa compun si poate ma lumineaza cel de Sus si imi vine intr-o zi o idee traznet. Pentru ca eu inca sper ca intr-o buna zi Dumnezeu imi va da inspiratie sa fac o piesa care sa strabata lumea intreaga. E visul meu neimplinit. Mereu mi-am dorit mai mult decat ce am. Ma simt implinita profesional, n-am de ce sa ma plang, dar vreau si asta. Asta ar fi incununarea meseriei mele de artist.
Tango – Marea Dragoste: Acum, cu internetul, totul e posibil…
Zoia Alecu: Asa este. Traim vremuri care ne avantajeaza. Chiar vorbeam cu prietneul meu Adi Sarmasan si ii spuneam ca asta imi mai doresc si cand mi-a spus ca e imposibil, i-am raspuns ca eu nu zic niciodata asta. Orice vreau eu este posibil, daca vreau cu adevarat… In 1997 ma gandeam eu ca ma reintorc la folk, ca o sa iau cate premii am luat si ca o sa scot patru albume care sa ramana in suflete si minti? Nu, nu m-as fi gandit. Trebuie sa iti doresti ca lucrurile sa devina realitate. Doar indoiala din noi face ca lucrurile sa nu se intample.
Tango – Marea Dragoste: Iti este mai greu acum decat in perioada cu Sfinx?
Zoia Alecu: Acum nu mai am o trupa in spate, unde am fost coechipiera, nu eram vedeta de prima marime. Acolo toti eram vedete egale. Acum am proiectul meu personal, numele meu e al meu, nu Sfinx Experience. Pentru mine e o libertate, o alta reconstructie a numelui. Sigur ca m-am obisnuit vreme de 18 ani sa ma uit in dreapta, in stanga sa fie cineva, sa comentez cu Misu in spate. Ai alt curaj si alta pornire cand sunt mai multi pe scena. Pe de alta parte, eu fiind propriul meu stapan, trebuie sa recunosc ca nu cant decat ce vreau si ce simt eu, doar compozitiile mele, atunci le cantam si pe ale altora, pe ale Crinei Mardare, pe ale lui Misu Cernea, pe langa ale mele, care se cantau in mai mica masura. Pe primul album Sfinx Experience au fost doar trei sau patru piese ale mele, iar pe al doilea, cu chiu cu vai au incaput doua. Am considerat ca mai am multe de spus pe lumea asta si ca trebuie sa le impartasesc. Si nu vreau sa imi cant mie in pivnita sau sa imi spun lucrurile traite de mine tot mie.
Tango – Marea Dragoste: Apropo de lucruri traite si impartasite, te-ai gandit vreodata sa publici o carte?
Zoia Alecu: Nu stiu, tot imi fac curaj, chiar daca nu m-am considerat vreodata vreo scriitoare sau poeta, desi am versuri bune. Am poezie de foarte buna calitate, nu simple texte. Imi trebuie insa mult timp si multi bani pentru asta, sa scoti o carte costa. Asa ca prefer sa fac ce stiu eu mai bine, si oricum poeziile ajung la urechile publicului mai bine si mai repedeatunci cand sunt cantate. Adrian Paunescu a avut intelepciunea asta cand a facut cenaclul Flacara, unde multi artisti au cantat versurile lui. Eu l-am pretuit foarte mult, pentru ca era un mare poet.
Tango – Marea Dragoste: Cat timp ai cantat si tu in Cenaclu?
Zoia Alecu: Din ’76 si pana in ’81, cand am ramas gravida si l-am nascut pe Ion, apoi a fost complicat…Nici n-a mai tinut mult, in ’84 s-a intamplat nenorocirea de pe stadionul din Ploiesti. Pe atunci aveam contract in Sinaia, la Bar International, unde nu aveau acces decat strainii si unde era totul doar pe valuta. Ma iubeau englezii si ma intrebau toti de ce n-am un disc, sa il cumpere…Voiau sa ma plateasca in lire si am zis ca singurul mod de a ma recompensa era daca imi cumparau diverse lucruri de la shop, nu aveai voie pe vremea aceea, ca roman, sa ai valuta. Asta era singurul fel in care puteam fi platita.
Tango – Marea Dragoste: Ai castigat bani multi atunci…
Zoia Alecu: Da, asa mi-am facut casa. Si cand am mers in Olanda cu Sfinx am castigat, altfel n-as fi reusit.
Tango – Marea Dragoste: Cum de nu te-ai imbogatit?
Zoia Alecu: Pentru ca am impartit mereu cu familia, nu puteam sa mananc eu Chateaubriand si ai mei cartofi prajiti. A fost o perioada grea din ’77, pana cand a cazut regimul, timp in care se luau ulei, zahar, paine pe cartela. N-aveai nici lapte pentru copil, eu am avut noroc ca l-am putut alapta pe fiul meu. Venitul meu l-am impartit cu mama, cu tata, cu surorile, cu fratele meu, am avut grija sa le fie tuturor bine. Asta mi-e felul. Spre exemplu Doncuta, sora mea cea mare, pe care am pierdut-o in 2010, a stat 20 de ani cu mine, dupa ce a divortat. Era o fiinta extrem de buna si blajina, lipsita de incredere in ea, desi foarte talentata si in scris si la desenat. Am tinut-o ca pe propriul meu copil, nu avea ce sa cheltuiasca, salariul ducandu-i-se mai tot pe tigari si farduri. Tot ce tinea de casa, de imbracat, eu plateam si spun asta fara regrete. La ce sunt buni banii, daca numai tu te bucuri de ei? Frumos e cand ii imparti cu cei dragi.
Tango – Marea Dragoste: Ai fost maritata si te-ai despartit cand fiul tau era foarte mic… Apoi te-ai recasatorit cu un olandez si a durat o vreme… Acum, de cati ani esti singura?
Zoia Alecu: Nu sunt chiar singura. Am pe cineva, dar nu un sot. Am pe cineva, o relatie, chiar daca recunosc ca nu mai sunt indragostita, asta este. Iubirea mai profunda inlocuieste fluturasii din stomac. Si cred ca iubirea asta asezata e mult mai tare si mai importanta decat indragosteala de la inceput.
Tango – Marea Dragoste: Dar nici asta nu dureaza la infinit?
Zoia Alecu: Eu cred ca totul tine si in functie de cat de mult ne potrivim cu partenerul. Nu poti sa te atarni de gatul nimanui. Cand nu mai exista sentimentul frumos intre noi, e timpul ca fiecare sa isi vada de drum. Ramanem prieteni, doar am impartit ani impreuna, ani care nu se pot sterge sau uita.

Tango – Marea Dragoste: Nu ti-e teama de singuratate?
Zoia Alecu: Deloc, mai ales ca pentru a scrie e nevoie de singuratate. Eu sunt bolnava daca n-am trei, patru ore de singuratate pe zi. Cand nu am timpul meu devin nervoasa si nu imi dau seama de ce, pe moment, dar apoi ma prind de ce nimic nu-i bine. Si cu iubitul meu ne intalnim, apoi fiecare isi vede de-ale lui, eu raman la mine si rezolv treburile mele, iubitul sau vizitatorii pleaca la ale lor. Tata m-a vrut baiat, uite. Nu mi-e frica nici de singuratate, nici de intuneric, nici de boala.
Tango – Marea Dragoste: Cum o sa sarbatoresti cei 40 de ani de cariera?
Zoia Alecu: Pe 19 noiembrie, cand aniversez 40 de ani de scena, va fi un spectacol nu doar cu mine, ci alaturi de inca cinci nume mari atat din folk, cat si din afara lui, la Cinema Patria.
Tango – Marea Dragoste: Au trecut 40 de ani de la prima ta aparitie. Iti mai amintesti cum a fost?
Zoia Alecu: Prima mea aparitie a avut loc in clubul arhitecturii, unde am fost dusa prima oara de Doru Stanculescu, eu fiind inca eleva. N-am terminat Enescu insa, dintr-a 5-a m-am mutat si am terminat Liceul Lazar. Doru m-a cunoscut prin primul meu sot, Cornel Barac, care tot arhitectura facea. Cornel i-a spus de talentul meu si de cele trei compozitii ale mele, Orbii, Porumbita si Anotimpul nebunilor, pe care le aveam inca de la 17 ani. Scrisesem multe versuri si aveam si aceste trei compozitii. Prima oara am cantat la Doru Stanculescu acasa, si cand m-am dus acasa la el sa-i cant erm o aparitie spectaculoasa, aveam plete si o broboada imensa pe cap… Voiam sa nu ii vad, ca eram foarte emotiva. Atunci cand vedeam multimea de oameni trebuia sa inchid ochii. Iar prima mea auditie a fost acasa la Doru, cand am cantat Porumbita, pe cinci octave. Aveam o voce ca Yma Sumac, asa mi s-a spus, numai ea putea canta pe cinci octave… Sigur ca ambitusul meu s-a mai scurtat in timp, dar asta nu inseamna deloc ca am ramas fara voce. Iar cine vine la concertele mele, inclusiv la cel care va avea loc in noiembrie, la aniversarea celor 40 de ani de cariera, poate sa spuna daca este sau nu asa.