Cere ce ti se poate da

In calatoria lui stelara, Micul Print s-a intalnit cu un rege care domnea singur pe o planeta. Poruncea stelelor sa rasara in fiecare noapte si sa se stinga in fiecare zori de zi. Cand Micul Print l-a rugat sa-i porunceasca soarelui sa apuna pentru el – fiindca atunci cand cineva este cu adevarat trist, un apus de soare ii mai alina durerea-, regele i-a cerut sa astepte. Bazandu-se pe experienta sa de guvernare, stia ca trebuie sa dea ordinul un pic mai spre seara, cand conditiile vor fi favorabile…
Ca sa poti sa fii ascultat, trebuie sa ceri doar ceea ce ti se poate da. Inclusiv in iubire. E un sfat insiropat in intelepciune pe care, insa, recunosc cu naduf, multa vreme n-am fost in stare sa-l urmez. Mi s-a parut sub demnitatea mea sa cer atentie si tandrete doar de la sapte la noua. Am simtit ca e inadmisibil sa astept fidelitate doar de luni pina joi. Am considerat ilogic sa pretind sentimente eterne doar in week-end-uri furate. Si mi-a fost imposibil, insuportabil sa accept iubire fara responsabilitate si amantlac fara divort.
In dragoste am fost intotdeauna grabita sa iau startul spre eternitate. M-am avantat sa ofer totul: trupul, sufletul, visele, cardul de la contul din banca, prezentul si, mai ales, viitorul. Si mi s-a parut justificat sa cer, la schimb, ceva care sa nu lase balanta relatiei sa cada intr-o rana.
Dar n-am gandit bine… Am constatat adesea ca dragostea mea nemarginita nu-mi bucura, ci-mi stanjeneste alesul. Ca “totul” e prea mult, iar “pentru totdeauna” e prea greu. Si am avut nevoie de multe stradanii ca sa inteleg unde s-a cuibarit eroarea care m-a facut pana acum sa pierd, iar si iar.
Nu am gresit cerand, ci oferind prea mult. Sunt singura ca regele de pe planeta pustie si poruncesc cu folos lunii sa rasara, iubirilor sa moara, viselor sa adoarma in lungile nopti fara somn.