Marin Sorescu – Copacul

In ploaie, rezemat de un copac.
El are legatura cu pamantul.
Si simt sub coaja-i, palma batucita,
Cum freamata, cu ceru-n el, Cuvantul.

Din cand in cand trazneste manios
Si se razbuna norii in furtuna.
Un fulger de-o veni, ratacitor,
Deodata amandoi l-om frange-n mana.

Cuprins de lasitate, fug pe camp
Si picurii ma-ndoaie de mijloc.
El isi asuma riscul verticalei,
Dispus in orice clipa sa-si dea foc.

Singuratatea asta care fuge…
Singuratatea lui infipta-n lut…
Ma-ntorc plangand si il cuprind in brate.
Furtuna grea ne tine de urat.

Din volumul Apa vie, apa moarta, Editura Scrisul Romanesc, 1987