Toamna a venit, astfel că încet, încet, ești nevoită să treci la piesele mai groase din garderobă, pe care nu le-ai fi putut purta atunci când temperaturile erau de-a dreptul incendiare. Însă, vremea blândă a acestei perioade, te ajută să porți tot ceea ce îți dorești, de la rochii colorate de stofă, până la jeans cu talie înaltă și cordon, orice combinație îți dorești, poți încerca.
Iată câteva piese vestimentare care nu se demodează aproape niciodată:
- Piesele vestimentare pe care le poți purta în orice sezon sunt cele mai versatile, dar și cele mai căutate din garderoba unei femei. Bluzele inspirate din folclorul românesc se pot purta în orice sezon, combinate cu fuste de mătase, jeans, pantaloni de stofă, fuste creion sau chiar pantaloni scurți. Dacă și tu iubești astfel de ținute, poți căuta în magazinul de ii naționale bluzele care ți se potrivesc cel mai bine și care sunt pe gustul tău. Pe ienationala.ro poți găsi o gamă variată de piese vestimentare inspirate de tradiția românească, pe care le poți combina în tot felul de outfituri superbe.
- Rochiile sunt un must-have al oricărui sezon, însă cele de mătase naturală pot fi purtate în orice moment al oricărui anotimp, trebuie doar să le accesorizezi cu ceea ce trebuie. Dacă vara poți purta o asemenea rochie cu sandale, toamna o poți completa cu o pereche de mocasini cu talpă groasă sau saboți, aceștia numărându-se printre pantofii care se poartă în această toamnă. Iar dacă iubești portul românesc, poți achiziționa rochii inspirate din folclor, pe care le porți purta în orice anotimp și în orice sezon.
- Eșarfele sunt piesele vestimentare care nu trebuie să lipsească din nicio garderobă, indiferent de anotimp sau temperatura de afară. Acestea pot fi combinate în orice ținută (mai puțin în cele sport), sunt de efect și dau un aer chic oricărui outfit. Poți alege eșarfe de mătase, de cașmir, de lână, de pânză, simple, în culori vii sau cu imprimeuri înflorate, orice model ai alege fii sigură ca îți va transforma ținuta într-un unică și fabuloasă.
- Jeanșii. Hainele din denim. Deși sunt brevetate încă din 1873 de către Levi Strauss și Jacob Davis, hainele confecționate din denim, așa cum se numește materialul, sunt cele mai purtate din lume! Fie că vorbim de jachete, cămăși, fuste sau pantalonii din jeans, aceștia vor fi la modă mereu, în tot felul de variante și culori pe care le poți purta în orice anotimp!
Dacă iubești să fii cochetă, însă nu suporți să pierzi ore în șir la cumpărături, în fiecare sezon, atunci ai putea să alegi câteva piese vestimentare unice, deosebite, pe care să le poți accesoriza și combina în ținute diferite. În plus, anumite piese vestimentare pot fi purtate în orice sezon, astfel că ai rezolvat o mare problemă: mersul la cumpărături. Având în garderobă piese care nu se demodează ușor și pe care le poți purta oricând, te poți bucura de spațiu, dar și de timp câștigat pentru tine.
Sursa foto: Pexels.com