Raluca Kisescu – A-ti fi frica inseamna ca iubesti barbatii

Tinerete fara batranete si viata fara de riduri

Cu umila recunostinta pentru darnicia naturii, pot spune ca n-am suferit de sindromul ratustii urate si n-am cunoscut povara celebrelor “frumusetea e trecatoare” si “sufletul conteaza”, cu care sa fiu nevoita sa acopar lipsa unui chip placut privitului si a unui corp placut simtitului. In egala masura, n-am trait depresiv in amintirea vremurilor cand marsulaiam unduios pe podiumurile modei si vietii, cu picioare de un metru douazeci si iubiti cu iahturi de zece ori cat picioarele mele. Cum s-ar spune, am fost pe la mijloc, suficient de frumoasa cat sa atrag priviri si insuficient de frumoasa cat sa castig bani din asta. Amenintata cu efemeritatea, frumusetea reuseste totusi sa dainuie, in forme si subtilitati, caci atata timp cat a existat in codul genetic, are din ce sa ramana. Panica se instaleaza atunci cand, de unde n-a dat Dumnezeu, nici timpul n-are ce sa erodeze cu stil. Sau cand frumusetea trece prin tiparele perfectiunii si orice goana a timpului imperfect echivaleaza cu o frica in plus. Caci nu ne este data frica mai mare decat batranetea cu hainele-i grele de condamnata la neiubit.Tineretea fara batranete este de fapt aspiratia spre conservare, caci visele erotico admirative deopotriva masculine si feminine pentru cate o muiere a naibii de buna la chip, trup si spirit, gen Sohipa Lauren sau Catherine Deneuve n-au grija cartii de identitate, ci bucuria ca unele au gasit conservantul de calitate in timp util, inainte sa innebuneasca de jalea ca natura nu le-a dat nici frumusete, nici frumusete vesnica.

 Un veac de singuratate in doi

Sa trecem peste zanatecele care insira barbatii cum desira mama puloverele pe care nu le mai poarta si peste sexagenarele care fac copii si prind copilandri cu arcanul si sa ne oprim la noi, marea majoritate care se vrea a fi folosita cu grija, tact si intelegere de catre un singur barbat, pentru un timp nedeterminat. Sa eliminam cazurile premeditate in care tinta este un potential sau potent mascul si sa fim realiste in a studia cazurile general valabile cand iubirea chioara si irationala este motivul pentru care obiectul alegerii e un el oarecare, de care se mira si vecinii si colegii si cu atat mai mult familia grijulie. Din chiar clipa in care hormonii fericirii au inundat cele mai ascunse cotloane ale trupului si sufletului, incolteste in noi samburele dulceag al povestii cu finalul “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, dar si miezul acrisor al temerii ca adancile batraneti sunt adesea scurtate brusc de cate o fasneata. Perspectiva fasnetei lucreaza adesea ca un panaceu minune pentru momentele de labilitate, cand, eventual nemultumita, ar vrea un contract mai generos cu viata. Si atunci concluzia este simpla si la indemana: un veac de singuratate sa fie, dar sa o traim in doi, cum o fi ea, numai sa fie doua periute de dinti la baie si bere in frigider. De multe ori, disperarea acestui obiectiv marginal poate duce la spaima suprema a singuratatii: femeia care-i buna de folosit, dar nu si de pastrat.

 Si celulita se impusca, nu-i asa?

Cum permanentul era lege in anii optzeci, celulita ne-a invadat corpurile si temerile din anii nouazeci pana in zilele noastre. S-a imprietenit recent cu botoxul, injectat abitir in buze, pometi, frunte si creier. Astazi celulita tine loc de spaime existentiale, caci a mototoli o piele cu denivelari de alimentatie nesanatoasa, genetica nefericita si inactivitate asumata e mai rau decat a nu respecta toate avertismentele televizate care dauneaza grav sanatatii. A expune o celulita de grad trei pe o plaja de grad zero este o infamie, de cele mai multe ori sesizata de femei, al caror ochi e format sa tinteasca defectele, nu de barbati, ai caror ochi se cuibaresc in detalii perfecte. Prin spaima celulitei si-au croit drum in profit si audienta o multitudine de comercianti de pomezi, doctori de suflete si macelari de incredere. Obsesiva pana la blestemul hamburgherilor, pizzei si kebabilor, celulita ne roade astazi subconstientul mai rau decat derma. Grija pentru un fizic placut si implicit sanatos este o precupare fireasca si de dorit, cat timp transpiratia intru acest scop maret este echivalentul unui scut de aparare, nu o fobie neasumata.

  Soacra, soacra, poama acra

Un personaj aproape mitologic, soacra cu una, doua, trei sau cate nurori vrea, se cuibareste in viata conjugala a tinerelor fete dinainte sa spuna ei da, sugrumati de emotie ca alesele poate nu seamana atat de mult cu mama cea perfecta. La inceput prezenta e subtila, asemeni unui kilogram-doua instalate pe nesimitite si necauzatoare de dureri de cap. Treptat, excesul prezentei devine palpabil, comparatiile cu “mama asa facea” se intetesc, iar grimasele dezaprobatoare la mesele in familie se asorteaza din ce in ce mai mult cu frica. De ce nu gatesti si tu o ciorbita buna, sa aiba si baietul ce manca dupa o zi grea ca pietrele de moara, de ce nu aranjezi ciucurii de la covor si lasi furculita nespalata in chiuveta ca un afront personal la adresa ei, de ce nu il ingrijesti sa manance si sa bea mai regulat ca un nou nascut, de ce nu te scarifici intru binele lui desavarsit, de ce nu pleci tacuta capul la barfele rau-voitoare, cand stim cu toatele ca amantele sunt pana la urma si ele fiinte umane si prin urmare trebuie adapostite, de ce nu esti atenta ca te-ai luat cu kilogramele la buna purtare, prejudiciind imaginea intacta a unui fiu risipitor de iubire materna, obsesiva. Spaima soacrei mai acra ca poamele e o lema. Nu experienta personala imi acreste spiritul, ci realitatea majoritatii de care eu m-am ciocnit prea putin ca sa fiu afectata.

Nu ma gandesc la frici, ci la vesnicia lor

Ca ii asteapta sa vina la masa si ei zac pititi prin cearceafuri straine, infometati de glezne mai subtiri decat de antricoate ridate, ca ii asteapta sa le puna voalul de mireasa pe cap si ei mai vor sa copilareasca in tarcul viciilor vesnice, ca ii asteapta cuminti sa lacrimeze la documentare cu miracolul nasterii, iar ei se gandesc la somnul dinainte, din timpul si de dupa sexul protejat, ca ii asteapta sa se hotarasca sa renunte la amanta nepermis de tanara, frumoasa, flexibila si flexata si sa reaprinda focul pasiunii domestice sau dupa caz, sa renunte la nevasta isterica, posesiva si geloasa de atatea sfortari saraca si sa se unduiasca in armonie cu legea firii si a relatiilor oficiale alaturi de amanta, ca ii asteapta sa imbatraneasca alaturi, sperand ca schimbarea diverselor prefixuri in buletin le va atenua elanul ratacitor, ca ii asteapta sa isi aminteasca de zilele de nastere, casatorie, primul sarut, prima cearta, prima reimpacare, ca ii asteapta pur si simplu sa vina naibii odata in viata lor insigurata si neimplinita, femeile sunt intr-o permanenta gara de asteptare a unor barbati care nu consulta nicicand mersul trenurilor. Prin urmare, aleg mereu alte destinatii decat cele pe care le-ar alege ele pentru ei si, implicit pentru ele, se razgandesc pe parcurs si schimba macazul sau, la final de calatorie, pur si simplu nu vor sa se dea jos din tren. Dintre toate fricile mai mici sau mai mari ale femeilor, barbatii sunt spaima dintai si cea de pe urma, de care nu te poti vindeca decat iubindu-i, asa imbecili si nehotarati cum sunt.

Oglinda, oglinjoara, de cine imi este cel mai frica in tara?

Frumoase, mai putin frumoase sau deloc frumoase, femeile se privesc indelung in oglinda. Isi studiaza imperfectiunile, isi naclaiesc pielea cu creme, isi pudreaza nasul, isi numara ridurile si anii, isi cerceteaza porii si zambetul, dar fug mancand pamantul din calea imaginii lor reale, vizibila doar cu ochiul calm si insetat de adevar al propriului eu. Nu vor sa se vada prin ferestrele sufletului, sa-si recunoasca ridurile din interior si sa afle care ar fi cele mai bune creme de estompat si prevenit maturizarea precoce a interiorului, nu doar a exteriorului. Privitul in oglinda interioara este echivalentul nuditatii absolute, cand te vezi cu adevarat, nemachiata, neimperecheata, neslabita. Iti vezi fricile, le cauti intelesurile si le gasesti calea sa le infrunti cu barbatia unei Zoe pentru care curajul e un  afrodisiac minune. Ma stiu mai mult decat ma stiam la douazeci de ani si mai putin ca la patruzeci, iar frica privitului in oglinda fiintei mele s-a divizat cu fiecare indrazneala de a ma descoperi, invada, provoca si accepta asa cum sunt, cum am invatat sa fiu sau cum mi-as dori sa ajung. Oglinda, oglinjoara, cine este cea mai neinfricata iubitoare de sine din tara?

 
Frici de toate felurile, uniti-va

Sunt femei carora le este frica din orice. Daca se trezesc din vise urate, isi imagineaza scene de thriller galopand real in orele ce urmeaza, daca tusesc mai mult de o data pe zi, se sperie la gandul unei pneumonii iminente, daca aud un scaun rasturnandu-se, se gandesc ca poate cinci oameni si-au rupt picioarele deodata in urma acestui accident, daca fetele lor si-au ales nefericit alesii, prevad destine fatidice si orizonturi inguste pentru infamia de a schimba realitatea cu altii, daca le trece prin minte sa ia volanul in maini si sa infrunte traficul, se cearta pe ele insele instantaneu la teama ca ar fi protagonistele unor accidente de circulatie inevitabile. Lista imginara sau reala poate continua cu exemple diverse, in functie de preocupari sau spaime. Inventand atat de multe posibile pericole si implicit frici, acest tipar de femei sfarsesc prin a fi victimele propriului cerc vicios: din atata imaginatie, sigur se naste ceva palpabil, care sa le dea satisfactia amara de a avea dreptate sa se teama de un milion de pericole, ca uite, tocmai s-a intamplat unul.

 Frica mi-e de mine, dar mai frica mi-e de tine

Femeile se tem de femei. Se tem la scoala, sa nu le fie concurente la note si coronite de premiante, se tem la joaca, sa nu fie mai indemanatice si creative, se tem la serviciu, sa nu obtina salarii si pozitii mai bune pe verticala inimii sefilor, se tem acasa, sa nu le fure inima si erectia barbatilor lor, se tem in lume, sa nu fie mai presus in frumusete, stiinta, recunoastere si postura, se tem pe masa de nasteri, sa nu fie mai curajoase in expulzii fara anestezic, se tem vesnic sa nu fie mai altfel sau la fel cu toate celelalte femei. Un spirit competitiv necultivat de societate, dar pecetluit in secret, asemanator preotilor unui cult. Se urasc, si totusi se apara intre ele. Caci fiecare stie ce inseamna povara unei vesnice comparatii inspre mai bine si fortarea de a fi mereu in pas de ocolire a temerilor. Haideti sa nu ne mai temem nici de noi insine, nici intre noi. Numai atunci femininul va avea o putere reala, activa, atractiva.