fbpx

Tristan Petrescu – Femeia, roza Ierihonului

de

Citim cu nesat povestile de iubire care au intrat in patrimoniul literaturii universale, povestile care, cu timpul, au devenit asternutul din patul procustian in care culcam fiece relatie pentru a-i masura unicitatea. Am avut o mare slabiciune in adolescenta pentru astfel de lecturi. Imi amintesc noptile petrecute citind “Pacientul englez”, “Iubita locotenenetului francez” sau “Ramasitele zilei”, ca sa nu mai vorbesc de “Pasarea spin”. Va mai amintiti de iubirea interzisa dintre parintele Ralph si frumoasa Meggy? Despre eroina din “La rascruce de vanturi” sau despre Romeo si Julieta sau Tristan si Isolda nu mai vorbesc. Ce mi-a placut cel mai mult in toate aceste carti era faptul ca ele, povestind despre iubire, povesteau mai mult, despre viata.

  „Poate, daca el le-ar fi auzit, nu ar fi plecat”

Am intrebat de curand o doamna in varsta, despre care stiam ca a trait tumultuos. “Daca ati putea sa alegeti un an, un singur an, din trecutul dumneavoastra si ati putea sa-l retraiti asa cum v-ati dori, stiti care ar fi acela si ce ar fi diferit de ce a fost?”

“Cu trupul de atunci si cu mintea de acum?”m-a intrebat ea, zambind aproape strengareste. “Bineinteles, asa cum doriti” am sarit eu grabit, “dar mai e o conditie pe care trebuie s-o mentionez: la sfarsitul acelui an totul revine la loc, nu puteti sa va schimbati istoria personala, nu veti putea lua nimic dincolo de granita dintre ani”.

Dupa cateva secunde lungi, timp in care ochii-i vedeau fara sa priveasca amintiri  indepartate, mi-a raspuns:

”Cu siguranta as spune cateva cuvinte pe care nu am avut curajul sa le rostesc atunci … Vorbe pe care le-am repetat de sute, daca nu chiar de mii de ori in toti acesti ani, dar pe care nu le-am rostit niciodata cu voce tare. Poate, daca el le-ar fi auzit, nu ar fi plecat”.

Auzind-o, mi-am amintit de trandafirul de Jericho, roza Ierihonului. E-o floare care renaste mereu. Poate supravietui fara apa ani si ani, dar in momentul cand da o ploaie in desert reanfloreste imediat. Asa e si cu astfel de femei, pot trai din iluzii facand o arta a intelegerii din interpretare de gesturi sau  cuvinte. Te pot iubi ani si ani fara sa-ti ceara nimic si iti zambesc cand ai batut la usa dupa un deceniu, de parca ai fi iesit ieri din casa.

 

”In loc sa-mi vina sa-i cad in genunchi, imi venea s-o arunc pe fereastra”

Cati barbati s-ar putea inscrie in cursa celor care si-au trai viata in numele iubirii? Victor, prietenul meu, se incapataneaza sa-mi spuna ca a vrut, ca a incercat. „ Dar n-am reusit”, mi se marturiseste trist. „Dupa o vreme am facut tentativa sa-i spun ca m-am schimbat, ca nu se mai poate, ca nu mai merge, ca ma simt vinovat, ca nu pot s-o privesc in ochi, ca  ma surp sub  povara iubirii ei,  ca ma simt luat pe sus de taifunul de dragoste venind dinspre ea. Insa mi-a maturat cu un gest al mainii toate argumentele, asa cum si-ar indeparta o suvita de par neastamparata care tocmai i-a cazut pe fata. <<Vii cand vrei si stai cat poti, eu voi fi mereu aici, asteptandu-te.>>”… Iar mie, in loc sa-mi vina sa-i cad in genunchi, imi venea s-o arunc pe fereastra, asa de cumplit ma enerva atitudinea ei”.

Am incercat sa-i arat partea pozitiva a situatiei: “…Nu tu obligatii, nu control, nu te freaca nimeni la cap, sex misto cand ai chef… ce dracu vrei mai mult? Undita de pescuit ti-a cumparat?”… Dar Victor s-a intristat si mai mult, prea onest ca sa accepte varianta bataii de joc, prea barbat ca sa aiba taria de-a refuza, totusi, ofranda iubirii neconditionate.

 

Cred asta, pentru ca sunt barbat

Suntem fascinati inca din copilarie de povesti de dragoste imposibile. Cu cat mai imposibile, cu atat pare mai mare dragostea, la fel si dorinta noastra ascunsa ca ei sa reuseasca. Acceptam chiar si pretul suferintei platit de eroi ca pe un fel de taxa de fericire, daca le iese cumva pasienta. Durerea altora are ceva excitant, ne forteaza sa ne masuram pe un raboj dat de propriile trairi. Admiram la altii taria de caracter, capacitatea de suferinta si hotararea in a nu renunta sau a nu face compromisuri. Eroina nu va mai fi capabila sa iubeasca un alt barbat pentru ca nici un alt BaRBAT nu se ridica la nivelul marii ei iubiri. ~sta da barbat!! Aud si la birou astfel de istorisiri, carti sau filme  cu astfel de teme, si nu obosesc minunandu-ma de matusile mele care isi petrec dupa amiezele, cu pumnii stransi, in fata televizorului  plangand soarta unor eroi nefericiti ai vreunei telenovele.

Si totusi, cred cateodata ca fericirea e fada. Ma gandesc adesea ca nu degeaba sfarsiturile fericite sunt scurte, precum finalele basmelor pentru copii. Poate ca se spune “Si au trait fericiti  pana la adanci batraneti…”  pentru ca nu se mai intampla nimic excitant odata ce toti copiii au ajuns la scoala, farfuriile in dulap, iar barbatul in fotoliul din sufragerie, seara de seara, cu ziarul in mana. Cred asta, pentru ca sunt barbat. Cred asta pentru ca, printre genele mele barbatesti se ascunde, probabil, si aceea care ma face, paradoxal, sa fug vesnic de povestile de dragoste care sa ma tintuiasca pe viata, dar sa caut mereu femei care sa ma iubeasca pentru totdeauna.

 

  • Title: OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *