fbpx

Marian Râlea: Dacă n-o să fie bine mâine, atunci, poimâine… Poimâine, sigur!

de

 Eu pot, eu sunt magician! Este formula magică datorită căreia am trecut, adesea, peste micile sau mai marile supărări ale vârstelor noastre de mai înainte sau peste îngrijorările prezentului. Și, în mintea și în sufletul nostru ea răsună cu glasul Magicianului Marian Râlea, actor iubit, talentat, aplaudat și de mânuțele celor mici, dar și de palmele emoționate ale iubitorilor de teatru care l-au văzut în spectacole mari, splendide, la Bulandra, la Metropolis, la Național… Mai funcționează, însă, formula, și pe timp de izolare?

Fotografie din arhiva paginii Facebook Eu pot, eu sunt magician

 

Este o perioadă apăsătoare pentru toți, dar dumneavoastră, ca actor, ca artist, ce anume vi se pare cel mai greu?

Marian Râlea: Îmi este greu, ca actor, în primul rând pentru că nu mai sunt pe scenă. Îmi lipsesc enorm spectacolele. Scena e sufletul meu și atunci mie îmi vine să mă duc în fiecare seară la spectacol, să-mi urmez sufletul, dar n-am cum și n-am unde…

Pe de altă parte, încerc să găsesc și părțile bune din perioada asta, în care mi-am pus în ordine niște gânduri.

Majoritatea celor care pot, încep proiecte online…

Marian Râlea: Teatrul și actorii încearcă să rămână, cumva, în prim plan, dar de data asta o fac fără să audă aplauzele. Încerc și eu să fac ceva online, cum fac majoritatea sau, cel puțin, cum încearcă să facă. Eu am niște povești magice pentru copii pe care le spun, seară de seară, pe pagina de Facebook Eu pot, eu sunt magician (link) și pe canalul de Youtube cu același nume, Eu pot, eu sunt magician. Iar asta îmi ocupă destul de mult timp. În rest, ca toată lumea, fac ordine, îmi pun ordine mai mult în gânduri că altceva prea important în exterior nu fac, nu pun faianță prin casă…

Simțiți totuși, că aveți, ca artist, o răspundere față de public, să le dați un pic de bucurie, de energie?…

Marian Râlea: Încerc să le dau puțină energie, curaj, să le dau puțină speranță, chiar dacă e dificil și pentru mine, la fel ca și pentru ceilalți… Dar încerc să fiu în continuare cu cei care mă urmăresc, să fim împreună, deși suntem despărțiți, dar mă străduiesc să ajung în sufletele lor, pentru că asta e cel mai important. E destul de netrăită povestea asta, n-am mai trecut prin așa ceva, așa că încercăm, fiecare, să facem ce putem, fără să știm cum e mai bine. Un singur lucru știm că, pentru un actor, să te uite publicul, e cumplit… Iar eu încerc, prin poveștile mele, să dau celor care îmi ascultă poveștile acea putere din care să își amintească faptul că mâine răsare soarele din nou, mâine sigur pomii înfloresc și oamenii se iubesc. Iar dacă n-o să fie bine mâine, atunci, poimâine… Poimâine, sigur! Asta încerc de fapt, să le dau încredere că va fi bine.

Și această perioadă în care stăm între patru pereți, cu puțină imaginație, o putem preschimba într-o perioadă de evadare într-o poveste, bucătăria e sala de bal și chiar e bine să dansăm în bucătărie, așteptând, astfel, mai ușor, să vedem ce-o să fie, că altceva nici nu avem de făcut… Și, tot în bucătărie, de exemplu, povestea cu spălatul pe mâini capătă valențe magice și ușor, ușor începe să-ți facă plăcere și să speli vasele. Distrugi virusul și ai și cratița curată!

Cred că despre asta e vorba în poveștile pe care le fac și le transmit online, despre încrederea că binele va învinge. Ele nu sunt niște povești numai pentru copii, sunt povești și pentru oameni mari, sunt povești și pentru copiii mari pe care i-am crescut. Și cred că toată lumea are nevoie, mai ales în situația asta, de poveste și de finaluri bune, fericite.

De unde vă găsiți puterea, chiar și în zilele mai proaste? Aveți niște ritualuri anume care să vă redea puterea?

Marian Râlea: Nu, nu am, dar meseria asta de actor se face și cu răbdare, cu multă răbdare… Și cu grija să găsești în orice amănunt care te înconjoară ceva frumos. Iar acum, în perioada asta în care stăm la închisoare, la carceră, sau cum să-i spunem?!… în această perioadă, orice obiect ar trebui să ne devină prieten. Nu există nicio putere specială, dar există speranța că, oricum, se vor îndrepta lucrurile, că trebuie să mergem înainte, că nu avem voie decât să gândim optimist și vom trece peste toate, noi românii avem această capacitate, să trecem peste toate…

Multă lume se întoarce spre spiritualitate. Și dumneavoastră? Vă rugați, vă conectați cu îngerii, faceți yoga?…

Marian Râlea: Nu fac nimic din toate astea, dar cu siguranță e o perioadă în care ar trebui să ne regăsim credința, ne-ar fi mult mai bine și mai ușor dacă am face asta. Am trăi mai liniștit, am mai lăsa din griji și în seama altcuiva. Fiindcă, în rest, suntem pe cont propriu, fiecare cu întrebările lui, pe care ni le punem în această situație. Nu, nu am niciun ritual, dar știu că ar fi bine să ne regăsim credința și să așteptăm cum se cuvine miracolul Învierii.

Dar de citit mai mult, de ascultat mai multă muzică, reușiți?

Marian Râlea: Păi asta înseamnă regăsire, că mai pui mâna pe o carte, mai asculți o muzică, mai regăsești o amintire de care credeai că ai uitat, pui mâna pe un telefon și vorbești cu cineva drag. Asta e important, să nu ne uităm prietenii, să ne sunăm unii pe alții, eu, cel puțin, așa fac și mă bucur că pot. Că până acum, în ritmul în care trăiam, uitam să dăm telefon și să întrebăm: “Cum te simți?”, „Ce mai faci?”… Acum este o oportunitate să ne mai amintim unii de alții și să ne amintim de lucruri frumoase. Poți să iei cartea care și-a plăcut acum 30 de ani și să vezi dacă-ți place mai mult acum… Dacă iei din bibliotecă, de exemplu, O sută de ani de singurătate a lui Márquez te poți considera un norocos… Poți să te uiți la un film bun și să îți amintești câtă nevoie ai, permanent, de poveste. Și, în rest, curățenie, la propriu și la figurat…

Și pregătiri pentru Paște?

Marian Râlea: La fel ca de obicei, nu în mod special. Joi vopsesc în acest an ouăle în toate culorile pentru că îmi lipsesc… Singura problemă este că n-o să putem intra în cimitir să ducem Lumină. Dar, în rest, eu cred că trebuie respectate tradițiile și să parcurgi același ritual pe care-l cunoști.

Doar că, anul acesta, nu mai mergem după Lumină.

Marian Râlea: Nu vom mai merge după Lumină, dar, dacă avem credință, probabil că o să se aprindă singură, o s-o primim fiecare dintre noi, în casele noastre. Bine că avem case! Poate că la asta trebuie să ne gândim, nu la noi și la cât de închiși ne simțim, ci să mulțumim că avem case, iar la cei care au mai puțin… să ne gândim și la ei și, dacă-i putem ajuta, să-i ajutăm.

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.