Am pornit discutia cu judecatoarea Dana Pantazi de la cele doua modificari legislative importante care anunta schimbari de perspectiva in vietile noastre de maritate, de insurati… Prin legea 202 din 2010 devine posibil, incepand cu data de 26.11.2010, divortul prin acord, la cererea ambilor soti, indiferent de durata casatoriei si de faptul ca exista minori nascuti în cursul acestei casatorii, fara a se retine vreo culpa… Mai mult, din 26.12.2010, vor intra în vigoare si prevederile din aceeasi lege vizand desfacerea casatoriei prin divort, prin acordul sotilor fara minori, pe cale administrativa, de catre ofiterul starii civile sau pe cale notariala de catre un notar public, care vor emite certificatul de divort. Am rugat-o pe Dana Pantazi sa-mi povesteasca ce facem totusi cu copiii nascuti din dragoste care n-a mai durat… Mai ales ca ea insasi este mama.
In ce lume cresc copiii nostri?
Am o fetita tare dragalasa, acum e mititica, are 3 ani – mi-a spus judecatoarea. Cat de des ma întreb în ce lume cresc si vor trai copiii nostri? Îmi pun aceasta întrebare în fiecare zi si încerc sa iau deciziile de viata punand atat interesul ei, cat si al meu, pe acelasi plan. Daca eu nu sunt fericita si multumita, cum ar putea ea sa fie altfel? M-am documentat foarte mult privind etapele dezvoltarii si psihologia copilului, si toate cartile pe care le-am citit, fara exceptie, semnalizeaza faptul ca fiecare copil este ca un burete, absoarbe totul, si bune, si rele. Asa ca mi-am propus sa fiu eu un exemplu bun, în primul rand, pentru ea.
Personal, cred ca e foarte important sa fii cu bebelusul tau cat mai mult timp posibil, în special în primii ani de viata. Nu cred în povestile conform carora, atunci cand ramai în concediu pentru cresterea copilului, te prostesti! Dimpotriva, cred ca ai o sansa unica de a ramane alaturi de copil si a te ocupa de el, de a vedea evolutia spectaculoasa a unui pui de om, de a-l forma, de a-i da toata dragostea si atentia. De toate astea are nevoie un copil mic. si toate aceste lucruri te schimba ca om: devii mult mai responsabil, sau cel putin asa ar trebui sa se întample! Atunci cand însa, din motive financiare, mama nu îsi permite sa stea cu copilul prea mult, evident ca va sti sa aleaga ce este mai bine pentru copilul ei.
Consider ca legislatia romana este foarte generoasa, atat din punct de vedere al duratei concediului pentru cresterea copilului – 2 ani! – dar si din punct de vedere financiar, în special pentru mamicile care au realizat venituri consistente anterior nasterii. Am prietene plecate în diverse tari, care au dreptul la concediu pentru cresterea copilului doar între 3 si 6 luni, altfel nu au de ales, daca doresc sa-si pastreze locul de munca.
Emotii de judecator
De un an de zile, mi-am reluat activitatea de judecator la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, dupa o „pauza“ de 4 ani, din care 2 ani am fost detasata în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Directia Afaceri Europene, Relatii Internationale si Programe, iar în urmatorii 2 ani mi-am exercitat – full time – profesia de mamica.
În cadrul instantei unde lucrez în prezent, sunt judecator, printre altele, specializat în litigii de dreptul familiei si cu minori. Asta înseamna ca solutionez dosare avand ca obiect divorturi, încredintari minori, pensii de întretinere, stabilirea programelor de acces la copii, respectiv mentinerea legaturilor personale între parintele divortat sau separat caruia nu i s-a acordat custodia copilului minor si acel copil sau copii.
Desi la prima vedere par dosarele cel mai usor de solutionat, personal am convingerea ca ar trebui sa ne aplecam cu o mai mare atentie asupra unor astfel de situatii, în special atunci cand sunt implicati si copiii. Exista judecatori care nu agreeaza ideea de a se specializa si rezolva astfel de dosare, ceea ce este de înteles, în conditiile în care implicarea emotionala este destul de ridicata.
De aceea, specializarea în dreptul familiei implica o instruire si o înclinatie speciale. Principiul specializarii magistratului este impus, de altfel, si de reglementarile internationale în domeniu, reafirmat de organismele de monitorizare a drepturilor copiilor.
În decursul unui an de zile, pot sa afirm ca am judecat cateva situatii de familie foarte delicate. Desi apreciez ca mi-am pastrat impartialitatea si neutralitatea, nu pot sa afirm ca aceste cazuri nu m-au afectat din punct de vedere emotional. Dimpotriva, în special în cazurile în care au fost implicati copii sub varsta de 10 ani, am resimtit o mai mare emotie, încercand totusi sa fiu obiectiva si sa solutionez dosarul doar în baza probelor administrate în cursul judecatii.
De ce divortam?
De regula, din cate am constatat personal, ajung în instanta doua categorii de persoane – cei care vor sa-si clarifice cat mai rapid situatia, încheind un acord asupra tuturor aspectelor pe care le implica un proces de divort, inclusiv cele privind custodia minorilor si accesul la acestia, si sotii conflictuali, care par sa nu faca diferenta între cele doua calitati ale lor – de sot/sotie si de parinte – doua calitati care nu au nicio legatura una cu alta.
si daca tot am ajuns în acest punct, as afirma ca toate problemele legate de divort, dar în special de încredintarea copiilor si programul de vizitare, sunt în realitate legate de împartirea puterii si a controlului asupra copiilor.
De aceea, sfatuiesc mereu si încerc sa determin parintii sa încerce sa ajunga la un acord privind aspectul încredintarii copiilor si al programului de vizitare. Aceasta atitudine reprezinta oarecum o încercare de mediere. in niciun caz nu fac aceasta pentru a-mi usura munca, ci pentru ca apreciez ca parintii sunt cei mai în masura sa stabileasca aceste lucruri conform interesului copilului sau copiilor, în principal, dar si al lor. De asemenea, încerc sa îi determin sa creada cu adevarat ca este spre binele copiilor ca ei sa întretina relatii de calitate si într-un interval de timp rezonabil cu ambii parinti.
Cu cine vrei sa ramai, cu mami sau cu tati?
Desi situatia fiecarei familii are nevoie sa fie considerata separat, exista unele repere pentru abordarea problemelor legate atat de încredintarea spre crestere si educare unuia dintre parinti, cat si pentru mentinerea legaturilor personale dintre copil si parintele caruia nu i-a fost încredintat. Aceste repere pot sa fie de natura legala, obligatorii pentru judecatorul cauzei, de exemplu ancheta sociala efectuata de Autoritatea Tutelara din cadrul primariei în raza careia domiciliaza parintii, ancheta care ar trebui sa contina date relevante privind situatia locativa, situatia parintilor, aspecte referitoare la natura relatiilor dintre parinti si copii, propunerea de încredintare catre unul sau altul dintre parinti, propunere care poate fi înlaturata motivat de judecator, atunci cand celelalte probe din dosar releva o alta situatie de fapt.
Un alt reper, extrem de important din punctul meu de vedere, este audierea minorului în camera de consiliu. La momentul la care mi-am început activitatea de judecator stagiar, în urma cu mai bine de 11 ani, am asistat la cateva sedinte de judecata. Am ramas socata de felul în care decurgeau audierile minorilor.
Pur si simplu, în cursul dezbaterilor, adica în sala de judecata, în sedinta publica, în prezenta altor multe persoane care îsi asteptau randul la judecata, copilul era chemat de catre judecator la prezidiu, punea un dosar drept paravan între el, copil si persoanele prezente în sala si în cateva secunde, hocus-pocus, minorul era audiat! Banuiesc ca singura întrebare era cu cine vrei sa ramai, cu mami sau cu tatia
Sper din suflet ca o astfel de abordare nu se mai practica în Romania!
Sa ne refacem viata…
De-a lungul timpului, am solutionat cazuri în care în special mamele restrictionau accesul copilului la domiciliul tatalui sau, cu motivarea ca acesta întretinea relatii de concubinaj sau chiar era recasatorit cu o alta femeie, apreciind ca prezenta acestor femei în viata fostului sot sau partener de viata ar face rau copilului.
Apreciez însa ca acesta nu este un motiv întemeiat de îngrijorare pentru mama, cu exceptia, bineînteles, a cazurilor în care mama vitrega are un comportament abuziv fata de copil. Dimpotriva, specialistii în psihologia copilului, cum ar fi de exemplu Françoise Dolto, recomanda ca ambii fosti soti sa îsi refaca viata, acest aspect avand inclusiv menirea de a oferi copilului un model al vietii de cuplu.
De regula, femeile iubesc copiii, astfel ca interactiunea copilului cu noua femeie din viata tatalui sau poate fi benefica. Am aflat ca acest lucru este unul normal în SUA, ba mai mult, familiile organizeaza diverse evenimente la care participa si fostele sotii. În Romania am întalnit mai rar astfel de cazuri, prejudecatile domina, în special atunci cand divortul s-a produs ca urmare a faptului ca unul dintre soti întretinea o relatie extraconjugala cu persoana cu care va ramane ulterior în relatie.
Datorita acestor prejudecati, este de înteles, pana la un punct, reticenta, în special, a mamelor, în a-si lasa copilul sa întretina si sa dezvolte relatii personale cu celalalt parinte, dar trebuie sa-si aminteasca mereu ca fac un mare rau propriului copil, acesta fiind practic lipsit de dragostea, atentia si îngrijirea celuilalt parinte, suferind profunde traume.
Sansa la mediere
Din pacate, majoritatea cuplurilor care divorteaza în aceasta tara nu stiu ca exista alternative la lupta din instanta, care este dramatizata în filme, unde avocati sclipitori castiga procesele prin manipulare.
Nu este necesar sa procedeze în acest fel, întrucat exista, începand cu anul 2006, alternativa medierii conflictului de familie – ADR – Alternative Dispute Resolution, prin intermediul unei persoane specializate, numita mediator, neutra si impartiala. Mediatorul poate sprijini solutionarea conflictului într-o maniera civilizata, constructiva si mai umana de a lua multe decizii legate de divort si cererile accesorii privind pensia de întretinere pentru copii, legaturile personale cu copiii, partajul.
Este o profesie noua în Romania, implementata începand cu anul 2006, prin Asociatia Centrul de Mediere Craiova. La ora actuala exista mediatori în toate marile orase din tara, iar începand cu luna martie a anului curent, s-a stabilit prin lege obligatia organelor judiciare si a altor autoritati, inclusiv a judecatorilor, de a informa partile asupra posibilitatii si avantajelor folosirii procedurii medierii, si le îndruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele. În alte state nu mai este necesar a fi prevazuta ca obligatorie medierea, deoarece exista o anumita cultura, la nivelul cetateanului, de a-si rezolva conflictele pe cale amiabila, fapt care la noi lipseste într-o mare masura.
Exista chiar si instrumente internationale care impun o obligatie pozitiva a statelor în promovarea si dezvoltarea medierii civile si familiale, mai ales prin programe de informare a publicului, dar si prin furnizarea catre public si a persoanelor implicate în procese a informatiilor generale legate de mediere.
Din pacate, suntem un popor conflictual, cunoscuta fiind deseori atitudinea „sa moara si capra vecinului“. Daca nu suntem în masura sa schimbam, ar fi necesar macar sa adaptam si sa întelegem daca este bine sau nu sa moara si capra vecinului, si în ce conditii. Pornind de la aceasta atitudine în solutionarea conflictelor, putem întelege în cele din urma cat este de justificata, iar competitivitatea poate fi gestionata în mod optim, astfel încat sa ajungem la rezultatul in care atat copiii, cat si ambele parti implicate intr-un divort sa aiba de castigat.
