Simona Catrina – O ultima omleta uitata intr-un colt de etajera

de

Ma iubea asa cum eram (grasa si nemaritata), il iubeam asa cum e si-n ziua de azi (suplu si insurat). In ciuda iubirii noastre aparent neconditionate, el ar fi dat orice ca eu sa fiu mai slaba, eu as fi dat orice ca el sa fie mai necasatorit. Conform unei intelegeri mute, eu ma feream sa consum de fata cu el alimente hipercalorice, iar el se ferea sa-si sune de fata cu mine nevasta din dotare si copiii rezultati.

Intr-o seara, ne-am certat pe o tema care intrase in playlist-ul nostru zilnic. Voia sa plece de la mine, sa doarma acasa la el, desi isi daduse cuvantul si inelul de onoare ca divorteaza. A plecat aproape de miezul noptii, in lacrimile si foamea mea (de fata cu el, am stabilit ca mancam numai frunze).
Daca tot ma lasase balta, mi-am oferit panaceul. Am hotarat subit sa mananc ceva bun si ceva mult. N-aveam cine stie ce in casa, am gasit in frigider oua, ceapa, un rest de branza si-un rest de carnat. Le-am tocat asa cum imi tocase iubitul meu nervii si asteptarile. Am facut o omleta groasa ca o plapuma. M-am aruncat in pat, la televizor. Cand dadeam sa car cam a treia oara furculita la gura, a sunat cineva la usa. Spun ”cineva” fiindca asa a venit vorba, am stiut instantaneu ca era el, desteptul pierduse ultimul metrou si se intorsese. N-avea bani de taxi.
M-am catapultat cu castronul in mana, am facut atac anxios, nu stiam ce sa fac cu troaca. Din reflex, am fugit in bucatarie cu ochii gogonati si parul maciuca, de parca la usa bateau slugile lui Corleone. Unde dracu ascund omleta? N-aveam multe optiuni, dispuneam de un singur dulap. Am inghesuit farfuria in spatele unor cratite, am zdranganit, am trantit si, dupa ce m-am sters la bot cu dosul palmei, i-am deschis usa.
Nu voiam sa stie ca mananc noaptea, dupa ce ma juram dramatic, in fiecare zi, ca am sa slabesc, spre a fi demna de dragostea si de divortul lui. A intrat, mi-a confirmat ca pierduse lupta cu Metrorex-ul, apoi a soptit senzual: ”Aici miroase a oua prajite!”. Exact, Columbo! ”De la vecini” – i-am zis, iar el m-a privit cu scepticism de procuror. Care era probabilitatea ca un vecin sa manance omleta la 0.18 noaptea?
Nu l-am lasat sa ma pupe, ma gandeam ca miros a cina conspirativa. Nu de alta, dar orice calorie de-a mea in plus era direct proportionala cu amanarile trambitatului sau divort. A intrat in bucatarie ca din intamplare. Si tot ca din intamplare s-a uitat la galeata de gunoi: deasupra, tronau cojile a cinci oua (toata viata am considerat ca orice omleta mai mica de cinci oua e o omleta prea mica). Le-a privit lung, asa cum pe mine nu ma privise niciodata. Nu ma gandisem sa ascund si cojile.
Toata noaptea am visat omleta, crapam de foame. Stiam si eu, si el ca undeva in casa aia exista o farfurie plina, sortita pieirii. A dormit totusi bustean, in timp ce eu ma gandeam la omleta mea, la nevasta lui, la dragostea noastra – fie-i caloria usoara.

 

Pentru a sustine Campania Alaturi de Simona Catrina, puteti face donatii AICI.

Categorii:
Dosar

Comentarii

  • Cat poate sa-mi placa stilul tau, Simona! E UNIC!

    Vlad ianuarie 18, 2017 5:34 pm Răspunde
  • sa-ti fie tie bine,si sa mananci/mancam omlete asa in ciuda…….iubirea nu-i iubire daca se impiedica de o omleta……mmmmm si ce buna e…..

    maria nicorescu ianuarie 17, 2017 9:09 pm Răspunde
  • Doamne…esti absolut senzationala Simona..dar, cu siguranta, deja stii asta! Mi-am permis sa trec peste pronumele de politete, desi…bunului meu simt nu prea i-a convenit chestia asta.Te pup, si astept cu nerabdare sa citesc orice, oricand, atat timp cat e scris de manuta ta.

    Gabriella iunie 24, 2013 2:30 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *