fbpx

Contuzia din suflet, confuzia din viață – de Simona Catrina

de

Dacă vii acasă după ce-ai mers la coafor și soțul tău îți spune ”Am văzut știuleți de porumb cu mătasea mai frumos coafată decât capul tău”, e un mitocan sadea. Dacă vii de la coafor și soțul tău îți spune ”Oh, iubito, sunt alături de tine, mâine mergem împreună la Protecția consumatorului”, e un bărbat pasiv-agresiv (un eufemism pentru ”mitocan”, inventat de psihologi).

Am râs, deși trebuia să plâng

Există oameni care terorizează și oameni care se lasă terorizați, iar aceste categorii trăiesc într-un fel de simbioză ciudată și fatală. Îmi place să cred că nicio cititoare a acestei reviste nu suportă violența cronică, pe principiul că, vorba-ceea, dacă un bărbat te rănește o dată, e vina lui, iar dacă te rănește a doua oară, e vina ta. Poate n-o să mă credeți, dar mi s-a întâmplat de câteva ori să rostesc citatul ăsta în grupuri unde am fost întrebată, ulterior, ”cum adică?”. Atunci, am dedus că fie mi-am ales prost grupul, fie aforismul.

Nu există mariaj fără nervi, cine susține asta adoră utopiile sau e dependent de Rudotel. Stofa umană se probează atunci când lucrurile merg prost. E ușor să fii calm și hlizit atunci când prin găurile din jacuzzi îți intră jeturi de bani și când realizezi că revelionul cel mai urât din viața ta a fost ăla din Tenerife. Nu-i la fel de simplu să-ți strunești pliscul atunci când problemele vin grămadă, de parcă s-au vorbit.

Oamenii rabdă uneori orice, ca proștii. Dacă îți pune cineva cătușe și te duce la Jilava, ai vrea să te spânzuri cu nojițele de la opinci, dedicându-i acest gest lui Crișan, evident. Dar când îți pui singură cătușe (și nu în sensul acela plăcut-pervers), te încăpățânezi să susții că e opțiunea ta și nimeni nu are dreptul să intervină.

Eram odată în Calgary, în autobuz. Cu o seară în urmă, închisesem o ușă înainte de a-mi extrage toate cele patru membre din crăpătura ei, așa că aveam pe antebraț câteva vânătăi ca niște prune cu monilioză. O doamnă care stătea în fața mea a remarcat arta plastică de pe mână și m-a întrebat ce-am pățit. Eu am sărit ca un arc, încercând să-i explic pe limba ei (la propriu) că nu sunt murdară, că de fapt alea sunt echimoze. Am regretat amarnic, fiindcă în secunda următoare m-a abordat cu o insistență pe care n-am mai văzut-o de la Martorii lui Iehova încoace. A scos din geantă un set de cărți de vizită cât un set de cărți de joc. Toate erau ale unor fundații care se ocupau de femeile agresate fizic. Mi le-a pus în poală și mi-a poruncit să vin cât mai curând la unul dintre aceste două milioane de sedii, întrucât în ziua de azi femeile nu mai trebuie să îndure cafteala conjugală. Am râs cu poftă, i-am explicat ce se întâmplase de fapt, dar ea a clătinat din cap ca un procuror pe care încerci să-l convingi că, deși ai motive și n-ai alibi, nu i-ai crăpat tu capul victimei. Atunci, i-am spus că ar face bine să se implice mai degrabă în agresiunile psihice, fiindcă stresul te învinețește mai repede decât pumnul. Iar hematomul din suflet e incurabil.

Gelozie, nebunie…

Am avut cândva o prietenă al cărei bărbat era atât de gelos, încât n-o lăsa să se întâlnească nici cu mine. Ați citit bine, n-o lăsa. Dacă o invitam la mine, era musai să vină și el, să caște gura la noi. Prefera să crape de plictiseală în timp ce noi vorbeam despre forfecuțele manichiuristelor noastre decât să stea acasă și să-și lase nevasta singură la altă nevastă. Practic, nimeni nu putea discuta cu această fată despre alți bărbați sau despre cistită, despre foștii iubiți sau despre tampoanele cu aripioare, fiindcă totul era procesat și regurgitat de către soțul bănuitor. Lui orice i se părea suspect, inclusiv faptul că eu am făcut odată clătite cu gem de caise, iar prietena mea a mâncat două. Ulterior, am aflat că i-a făcut scandal, că de unde și până unde îi plac ei clătitele cu caise, că înainte le ura, deci dacă acum îi plac înseamnă că are un amant care i-a arătat ce bune sunt.

Când mi-a povestit această adorabilă porcărie, am crezut că glumește, deși știam că e fată deșteaptă și poate debita glume mult mai bune de-atât. Bine, mi-a relatat asta la telefon, cât era el pe wc, altfel nu aveam cum să discutăm confidențial. Cred că așa ne-am și împrietenit de fapt, într-una dintre serile când, în timp ce discutam aprins cu ea despre cum se coase corect un nasture cu patru găuri, pe bărbatu-său l-a apucat pântecăraia și s-a năpustit în baie. Nicicând n-am fost mai recunoscătoare pentru o diaree a cuiva, întrucât atunci am aflat de la această femeie prin ce trece, cât e de gelos individul și ce idei tâmpite are. Chiar ne gândeam la un moment dat să-i punem laxative în cafea, ca să beneficiem și noi de conversații ca între femei libere, nu ca între șefa de bloc și poștașul care-i aduce pensia.

Nici dacă mi-ar fi spus că o bate cu beldia când ratează vreo ciorbă nu m-aș fi scandalizat mai tare. De altfel, n-am considerat niciodată că e vreo diferență între a-i bumbăci cuiva nervii și a-i învineți vreun ochi, doi. Violența are dulapul plin de de haine, n-o vezi de două ori îmbrăcată la fel.

Divorțați la timp!

Bunăoară, cearta mi se pare doar o formă de bătaie pe care Codul Penal o ignoră. Am cunoscut o femeie care, din motive pe care nici măcar un rabin n-ar ști să mi le explice, îndura țâfnoșenia omului de lângă ea. Lui nu-i convenea absolut nimic, începând cu faptul că ea își vopsise părul roșcat-veveriță (față de roșcat-cocker, cum era de când o știa), și terminând cu răzătoarea pe care o cumpărase ea de la ”Orice obiect 4 lei”, unealtă pe care el i-ar fi aruncat-o direct în capul ei maro, dacă n-ar fi apucat s-o arunce mai întâi pe geam. De câte ori trecea pe lângă bloc și vedea răzătoarea făcută pungă, ea se gândea să divorțeze măcar un pic, să vadă cum e. Din câte știu, nici azi nu și-a împlinit această fantezie.

”Am copii cu el, nu pot să-l părăsesc”, ăsta e șlagărul femeilor care se scuză în primul rând față de ele însele. Pălmuța sau înjurăturuța se uită, atâta vreme cât copilul are și mamă proastă, și tată violent. Nu spun nimic nou, dar vă cicălesc, pentru orice eventualitate: copiii nu vor părinți certăreți, infideli, ostili, triști, nervoși, nefericiți, care mănâncă la aceeași masă și dorm în paturi separate. Copiii vor un divorț chiar și atunci când observă că tati îi spune lui mami că a citit el un articol în care se demonstra științific că șnițelul cam îngrașă (discuția asta survine, absolut din întâmplare, exact în clipa când mami întinde mâna după farfuria cu șnițele). Copiii preferă niște părinți divorțați în locul unor părinți ciufuți.

Le sunt recunoscătoare părinților mei fiindcă au apucat să divorțeze înainte de a apuca să se certe. Sigur că (aproape) nimeni nu rupe o căsnicie din senin, dar e important să decizi la timp dacă îți iei adio cu noblețe sau cu tărăboi.

Nu m-a bătut niciun bărbat până acum (mă mir sincer). În schimb, m-am simțit agresată când m-au înșelat și m-au mințit. Evident, secția de poliție de care aparțineam nu mi-a dat niciun număr de înregistrare după reclamațiile mele scrise în ceea ce-l privea pe pârâtul care abandonase iubirea noastră pentru o iubire de-a lui.

 

Pentru a susține Campania Alături de Simona Catrina, puteți face donații AICI

 

Categorii:
Dosar · Simona Catrina

Comentarii

  • Simona, binecuvantata sa fii oriunde te-oi afla, sub orice forma de energie, in orice colt din univers unde continui sa raspandesti lumina si fericire, protejata pana la eternitate de iubirea Suprema.

    A vorbi de un divort e complicat, dar eu consider ca indiferent de consecinte, o femeie care accepta o viata trista, certuri, umilinte si lipsa de dragoste e o femeie lasa care isi merita soarta. Parintii mei nu s-au divortat niciodata si am trait un infern care m-a marcat mult timp.

    Yandira ianuarie 10, 2018 6:36 pm Răspunde
  • Doamne, cat am ras…am si eu in jurul meu personaje din astea..nu pot decat sa le compatimesc! Simona, scrii demential!!!

    alina martie 21, 2017 11:36 am Răspunde
  • Cred ca in materie de divort e bine sa ne abtinem sa dam sfaturi.Fiecare sa decida cu mintea proprie. Asi intreba autoarea articolului cate divorturi are la activ de se considera in masura sa ofere solutii. Nu de alta dar am auzit si asta la femeile divortate “rau cu rau dar mai rau e fara rau”. Si ma refer la femei cu scoala si stare materiala rezonabila nu la atarnatoare de barbat. S-ar putea sa existe si copii care prefera parinti divortati,controlul e mai putin sever si mai e si vorba aia cu mielul care suge la doua oi….

    Alex februarie 6, 2017 10:16 am Răspunde
  • Atunci cind ai sufletul ofilit,este foarte greu sa te regasesti.

    Rodica februarie 1, 2017 3:20 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *