fbpx

Alin Burcea: Fata este lumina mea, iar sotia este soarele vietii mele

de

A vrut sa se faca actor. N-a riscat, insa, cu gandul de a-si alege o meserie previzibila… Totusi, destinul i-a pregatit pariuri interesante: a ajuns un iscusit om de afaceri. Alin Burcea vorbeste despre anii in care facea spectacole in baruri, despre vara in care a facut practica in restaurante, ca ospatar, si despre cum a ajuns sa fie actor de Revista. Omul caruia i se datoreaza proiectul „Litoralul pentru toti” ne povesteste din culisele afacerii cu Paralela 45. Apoi vorbeste despre dragoste si „Copilul Chicco” – pentru ca sotia sa a adus acest brand in Romania, iar principalul beneficiar a fost chiar fiica celor doi.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

E.P.: Sunteti un iscusit om de afaceri. Insa, inainte de orice, sunteti… argesean. V-ati nascut la Pitesti, iar buna parte din copilarie ati petrecut-o la Stefanesti, la bunici. Cum era atunci?
A.B.:
Nu cred ca este cineva care sa spuna ca perioada copilariei nu este cea mai frumoasa din viata. Amintirile sunt foarte, foarte frumoase. Din pacate, visul acesta frumos s-a terminat.
E.P.:Erau oameni bogati bunicii dumneavoastra? Stapaneau jumatate din sat?
A.B.:
Nu, nu stapaneau jumatate din sat. Bunicul, tatal mamei mele, a fost ofiter  in armata si bunica mea a fost casnica. Bunicul meu era un fel de soldat transformat in agricultor. Aveau o gospodarie frumoasa. Bunicul s-a pensionat devreme, dupa Razboi, pe la cincizeci si ceva de ani si cat timp a stat acolo a fost agricultor. Ulterior, bunicii s-au mutat la Predeal.
E.P.: Dumneavoastra ati venit in Bucuresti, la scoala?
A.B.:
Parintii mei locuiau in Bucuresti de mult, iar eu am stat la bunici pana la 3 ani. Tatal meu era arhitect–ofiter si gradinita am facut-o la Gradinita Armatei si toata gradinita mea era plina cu Mickey Mouse si personajele din Walt Disney, facute de tatal meu…
E.P.: Stateati atunci in Drumul Taberei.
A.B.:
Da, atunci stateam in Drumul Taberei, intr-un apartament primit de la Armata si, ulterior, ne-am mutat in Militari, la 4 camere, un apartament primit tot de la Armata.
E.P.: Liceul a fost unul de elita, Sfantul Sava de azi, Nicolae Balcescu, de atunci. Invatati bine?
A.B.:
Nu prea aveam incotro, trebuia sa invat.
E.P.: Mai mult speculati, pentru ca aveati o inteligenta nativa, sau stateati cu burta pe carte?
A.B.:
Cum zice rabinul: „si tu ai dreptate, si tu ai dreptate”. Nu am fost o persoana ultra studioasa, eu sunt mai mult pe partea stiintelor umane, mai putin pe matematica, chimie si fizica, dar a trebuit sa invat. Nu eram un tip tocilar, nu prea existau, la liceul Sfantul Sava, elevi care sa nu invete. La Sfantul Sava erau cotati ca elevi care nu invatau, cei cu medii de 8, de 8,50. Nivelul era foarte ridicat. Nu ne batea nimeni, dar profesorii se purtau intr-un fel in care ne faceau sa ne simtim prost. Nu am avut incotro si a trebuit sa intru si eu „in pluton”. Eram pe la jumatatea clasei dar, de atunci eram vedeta liceului, cu spectacole de tot felul. Sfantul Sava avea si are, in continuare, o sala de spectacole foarte frumoasa, cu circa 500 de locuri. Aici a functionat Teatrul National din Bucuresti in perioada de dupa anii 1940, pentru ca a fost bombardat. Am facut foarte multe spectacole acolo, eram si regizor pentru majoritatea, eram si actor. Nu eram o vedeta la matematica si fizica, cum ar fi trebuit, eram la aceasta parte cu spectacolele.
E.P.: Banuiesc ca si atragea fetele?
A.B.:
Pai, da, normal! Orice baiat mai sprintar, care era o minivedeta… normal ca atragea fetele. Si acest lucru imi placea. Era mai greu sa le atrag daca luam 10 la olimpiada de fizica… le atrageam pe cele cu minus 3 la ochelari si cosuri pe fata. Nu pot sa ma plang ca nu am avut foarte multe admiratoare.
E.P.: Ati ales ASE-ul.
A.B.:
Da, Facultatea de Turism. Cei de la Finante ajungeau contabil-sefi, aveau o meserie de la 22 de ani, la 50 de ani aveau burta si doua masini, erau oameni realizati.
E.P.: Dar erau tot 17 pe un loc la admitere, cum s-a intamplat in cazul dumneavoastra?
A.B.:
Da, asa erau. La Contabilitate erau mai putini candidati pe un loc. Ce insemna Turism?! Pe vremea lui Ceausescu nu insemna nimic. Era un singur ONT, eram disciplinati si cand plecam si cand ne trezeam… Eu am facut pregatire cu un actor care acum este in Canada, Gabriel Oseciuc. Pe vremea aceea actorii aveau in norma sa faca cu elevii lectii de dictie, ne invatau sa vorbim, sa ne comportam… un lucru extraordinar, daca s-ar mai face si astazi! Uitati-va, cata lume nu stie sa vorbeasca unul cu altul, dar mai ales in fata televizorului. Vazand ca actoria este o meserie, am fost in clasa a XI-a la pregatirea pentru admiterea la Teatru, impreuna cu cei din clasa a XII-a. Cei care au lucrat cu Gabriel Oseciuc au si intrat la facultate. Era un pedagog extraordinar de bun. Eram un grup de 6-8 pasionati de teatru si mergeam sa vedem  spectacole. La „Maestrul si Margareta”, o piesa extraordinara, in 1981, la Teatrul Mic, am stat la coada pentru bilete, de vineri, ora 22, pana a doua zi, la ora 10. Am vazut acest spectacol de patru ori. De trei ori am vazut „ Diavolul si bunul Dumnezeu”. E clar ca era o pasiune. Discutia cu tatal meu, pentru a merge la Facultatea de Teatru, a fost foarte clara „ E bine ca ti-ai ales facultatea, dar nu uita ca trebuie sa faci armata, daca nu reusesti”. Armata insemna 2 ani pierduti. Tata mi-a spus foarte clar sa fac o facultate, la care se intra mai usor, ASE-ul si, daca mai am pasiune, dupa ce o termin, pot sa fac si Teatru. Am scapat de 17 candidati pe loc la Teatru si am dat de 17 pe loc la Turism. Dar, examenul la Teatru este mult mai subiectiv, la ASE, daca invatai, era mai usor.

Am lucrat foarte mult in Teatrul de Revista

 

E.P.: Daca ar fi sa retraiti momentele acelea, ati alege la fel?
A.B.:
Avand in vedere evolutia Romaniei, da. Pentru ca nici nu am asa un fizic sa joc in reclame de 45 de secunde… conditia actorului in Romania postrevolutionara nu este un lucru extraordinar.
E.P.: Ati fi facut bani, ca actor?
A.B.: Cred ca da, pentru ca am lucrat in teatrul de revista foarte mult, eram 3 sau 4 comici si nefiind multi, cred ca puteam sa castig destul. Si azi se castiga bine la aceasta categorie de teatru de revista, la spectacole „bulevardiere”, mai simple si mai usoare. Spectacolul are rolul sa-i faca pe oameni sa se simta bine. Am fot un actor de comedie.
E.P.: Pana sa ajungeti la Teatrul Fantazio, in anul I de facultate ati lucrat ca ajutor de ospatar. Cum asa, un milionar are detaliul acesta in CV!?
A.B.:
Nu-mi place chestia asta cu milionarul, pentru ca, la cate taxe si impozite platesc eu la stat si mai vine si criza si-ti imparte la 10, te linisteste… Facultatea mea se numea Economia Serviciilor de Alimentatie Publica si Turism. Din acest motiv, alti colegi, mai „intelectuali”, de la Cibernetica sau alte sectii din ASE, ne faceau „ospatari”. Pe buna dreptate, am facut practica, o luna de zile, vara, la mare. Mie mi-a prins foarte bine, ulterior. Intr-o seara m-a vazut un celebru sef de bar de noapte, de pe vremea aceea, director la clubul de noapte Paradis, din Jupiter.

Chiar din primul an m-am angajat, am dat auditie la 3 noaptea, printre butoaie

 

E.P.: Anul al doilea de facultate a fost cel dedicat barurilor de noapte…
A.B.:
Exact. Chiar din primul an m-am angajat, am dat auditie la 3 noaptea, printre butoaie, impreuna cu fratii Galeriu, copiii parintelui Galeriu – care avea 4 copii. A doua zi am intrat in spectacol, am lucrat o saptamana fara acte, ma platea din mana. Dupa ce am adus atestatul, m-am angajat, ziua eram ajutor de ospatar si seara eram actor. Ca sa fiu cinstit, m-as fi dus si gratis.
E.P.: Ati considerat acest lucru o etapa in parcursul dvs profesional?
A.B.: Da. Era clar ca fac acest lucru numai in vacanta. Am castigat si bani, puteam sa-mi aleg si fete frumoase… nebunie! Intr-o saptamana am ajuns ultimul numar comic, inainte de Marina Voica,vedeta! In teatrele de revista ultimul numar este cel mai important. Aveam un moment vesel, interactionam cu sala, primeam bani de la cei din sala…
E.P.: Dar ghid cum ati ajuns?
A.B.:
Vara am lucrat la mare si din toamna am inceput sa lucrez ca ghid. Scoala de ghizi era o scoala speciala si se facea la ONT. Eu vorbesc mai multe limbi straine, am fost atestat si din toamna anului II de facultate am inceput sa lucrez ca ghid pentru straini. Am lucrat cativa ani, pe franceza, engleza, spaniola.

Am avut sansa sa lucrez in baruri

 

E.P.: Nu ati mers in vacante cu cortul, nici cand erati la inceput de drum. Mereu v-a placut luxul! Un stil de viata luxos, asadar?
A.B.:
Nu luxos. Dar, daca am avut sansa sa am talent, sa lucrez in baruri, sa stiu cateva limbi straine si pentru asta le multumesc parintilor mei, sa am bani de cheltuit…Sa nu uitam ca lucram in timpul anului de facultate si trebuia sa recuperez si cursurile, nu a fost chiar usor. Cand toti oamenii se culcau, eu noaptea ma duceam la bar sa lucrez ca actor si ajungeam acasa dupa ora 2. Nu ma plangeam, dar de ceea preferam sa plec in conditii bune, pentru ca banii erau munciti. Asta mi-a prins foarte bine ca experienta de viata.
E.P.: Revolutia v-a prins foarte vocal, in primele randuri.
A.B.:
Da.
E.P.: Regretati ca ati fost asa de efervescent, atunci?
A.B.:
Imi pare rau ca nu l-am urmat pe domnul Antonescu, da la Marshall, care este si nasul meu. El a apucat sa intre pe usa, in Comitetul Central, eu nu am apucat, pentru ca era multa lume. Lucram pe Brazoianu, la 300 de m de Piata Palatului si am vazut tot ce s-a intamplat. Tatal meu m-a tinut vreo doua nopti acasa inchis. Eu l-am facut „comunist”, imi pare rau acum. Toti voiam sa iesim sa facem, dar ce sa facem nu stiu. Nu-mi aduc aminte cu placere ce am vazut atunci. Acum vad cu alti ochi, sunt batran, am aproape 50 de ani. Atunci, daca aveam un pistol in mana, eu l-as fi impuscat pe Ceausescu. Acum, bineinteles ca nu as mai face acest lucru. Eram cu totii intaratati, voiam schimbare… M-am prins si atunci ca ceva nu este in regula, nu era niciun terorist nicaieri.
E.P.: Daca nu ar fi venit Revolutia, ati fi parasit Romania?
A.B.:
Am avut o idee. Aveam o colega, o evreica, foarte buna prietena cu mine care a plecat in Israel. Ma batea si pe mine gandul sa plec, pe de-o parte. Pe de alta parte, as fi facut foarte mult rau familiei mele, asa era in vremea respectiva. Tatal meu lucra in Constructii, pentru Comitetul Central. De aceea am facut facultatea de Turism, ca sa pot sa calatoresc. Daca lucrai ca ghid cu strainii nu mai aveai sentimentul acela ca erai inchis intr-o cutie.

Aveam valuta cand nu era voie

 

E.P.: Aveati valuta, cand nu era voie?
A.B.:
Aveam. Am fost si reclamat. Aveam pentru ca noi, ghizii, primeam de la turisti, la sfarsit 20 de dolari de la fiecare.
E.P.: Era, cum se spune, spaga?
A.B.:
Ma rog, da. Am fost obisnuit ca daca fac un serviciu bun, in turism, se primeste bacsis, mai degraba.
E.P.: Un fel de rasplata…
A.B.:
O rasplata. In engleza: tips. Si nu luam numai eu. Lua si soferul, pentru serviciile facute ca oamenii sa se simta bine. E o traditie in turism. Luam 700-800 de dolari, in conditiile in care dolarul era 70 de lei, prin 1987-1988. Eu, din doua grupuri la care eram ghid, puteam sa iau un apartament, care costa cam 100 de mii. Noroc ca se gasea „Jidvei” si mai investeam in el! Aveam bani, dar nu i-am prea tinut, i-am cheltuit.
E.P.: Asa, fara minte?
A.B.:
Nu, i-am cheltuit organizat, cu minte si cu ratiune.
E.P.: Va ajutati parintii?
A.B.: Era greu sa spun ca il ajut eu pe tata. Tata avea salariu mare, era director la Casa Republicii. Am cumparat o casa, am cumparat televizor color, lucruri prin casa, am depus bani pentru masina…
E.P.: O Dacie?
A.B.:
Pai, da, Mercedesurile se terminasera! (Rade)  Dacia, bineinteles. Revolutia „m-a ajutat” ca am pierdut banii de masina. Multi bani i-am cheltuit cu prietenii. Toata viata mi-a placut sa am prieteni. La noi ideea de „sprit”este o iesire de socializare. Eu nu sunt un avar, nu le am pe astea cu stransul banilor. Sa traim viata intr-un mod frumos si a fost frumos.
E.P.: Ravenim la parcursul profesional. In 5 aprilie 1990 puneati actele pentru a infiinta „Paralela 45”.
A.B.:
Mai este o perioada foarte interesanta: am infiintat o casa de schimb valutar si nu am realizat ca era ilegal. Am fost reclamat si nu am mai avut voie sa lucrez la ONT. Am lucrat ca ghid pentru romani, vreo trei ani, la ITHR. Aici am cunoscut foarte multe persoane cu care lucrez azi, la ei, la cei pe turism intern, pasiunea era foarte mare. La noi, pe extern, pasiunea se impletea cu conotatia financiara. La ITHR mi-am facut si Lucrarea de Diploma, cu sistemul francez, plata cu bon, nu se mai facea plata standard. Apoi, din 22-23 decembrie 1989 pana in martie 1990 am lucrat ca si traducator si organizator al unor deplasari in Romania. Am vazut morti, am fost la Timisoara, am vazut cei 40 de morti, am fost la Targu Mures, a doua zi, dupa ce s-au batut romanii si ungurii, am luat interviuri. Eram cu japonezii si am fost  intr-o casa de unguri, la un preot si ei ziceau „nu ti-e frica?”. Eu nu aveam nici un fel de problema si, bineinteles, ca nu a fost nimic. Toata povestea asta cu romanii si ungurii, de fapt, este o prostie. Nu avem nimic unii cu altii dar, atunci erau unele probleme. Am castigat atunci bani, 7-8000 de dolari si acesti bani, a fost primul capital pe care l-am  investit in aceasta Agentie. Primul sediu a fost pe Bulevardul „6 Martie”. Iar Agentia am deschis-o pe  am 4 iunie 1990.

La 26 de ani, intr-un Bucuresti intrat intr-un capitalism salbatic, barurile se inchideau cand dorea ultimul client !!! Era clar ca nu erau bani de pus deoparte. Nu facea nimeni economie

 

E.P.: Primele oferte au fost pentru Istanbul…
A.B.:
Da, primele oferte au fost interne. Daca as fi avut Litoralul, l-as fi vandut pe tot… nu am sa mai traiasc vreodata cozi in fata agentiei, pentru ca pe vremea aceea se dadea ciubuc pentru bilete la mare, cei mai in varsta stiu asta. La noi, ciubucul era pe chitanta, intrau oamenii in agentie, erau tratati frumos, nu erau tratati ca in perioada comunista, cand se mai luau si la bataie. Omul se aseza pe scaun, era servit cu un pahar cu apa…era o nebunie. Pleca spunand „uite ce frumos si bine e la o agentie privata!” Plecam devreme de acasa, la ora 7, deschideam agentia la ora 8, cand deja erau 50 de oameni care asteptau sa ia bilete la mare. Nu ma mai intalnesc eu cu asa ceva. Pe extern, am plecat prima data, la sfarsit de iunie, in Turcia cu un autocar Ikarus, proaspat vopsit, vai de el. Am ramas prieten cu cei de atunci, a fost foarte interesant, eram la inceputuri. Costa foarte putin, 25 de dolari si 500 de lei. Castigam o caruta de bani. O sa anticipez intrebarea, nu, nu i-am pus deoparte. La 26 de ani, intr-un Bucuresti intrat intr-un capitalism salbatic, barurile se inchideau cand dorea ultimul client !!! Era clar ca nu erau bani de pus deoparte. Nu facea nimeni economie.
E.P.: Primul Charter l-ati avut in 1996?
A.B.:
Da, primul Charter l-am avut in 1996. Am visat mult la acest Charter, pentru a trece de la circuite si excursii numai cu autocarul, ca oamenii nu aveau bani,  la alte destinatii, cu Charterul, era un vis. Faci saptamana de saptamana asta, nu o data. Era dificil, ca in fiecare saptamana sa aduni 150 de pasageri. Mai era si problema vizelor, pentru ca noi am fost foarte umiliti. Acum, la ambasade mergi, iti da o ora de prezentare pentru viza… nu pot sa uit cum, in 1990, 1991, 1992 Ambasada Americana ne trata ca pe niste cersetori, se statea cate 3,4 zile la coada. Au fost niste perioade urate, cu cozi la care oamenii asteptau asezati pe cartoane, ore, zile. Deci, vizele se luau greu si pentru noi era greu sa programam niste circuite. Incepand cam din anul 2000 oamenii au inceput sa mearga si cu avionul. Nu erau, atunci, lowcosturi, un drum Bucuresti-Paris nu costa 100 de euro, erau preturi mari. Dupa ce am inceput cu Charterele, circuitele au mers destul de bine. Pentru cei din Bucuresti era mai comod pentru vize. Cei din alte localitati trebuiau sa vina la Bucuresti. Aveam multi clienti pentru ca tot noi le luam si vizele.
E.P.: Turismul din Romania a evoluat frumos si datorita dvs., pentru ca ati fost Ministru-Secretar de stat, in mandatul d-lui ministru Dan Matei Agaton. Vi se datoreaza proiectele precum „ Litoralul pentru toti”, partia de schi de la Predeal… cum a fost atunci, ca mana dreapta a ministrului?
A.B.:
Eu eram, atunci, in Partiul Democrat si, realmente, am fost si sunt prieten cu D.M. Agaton, de la primul lui mandat, in 1992. Eu, fiind un tip mai dinamic si mai agresiv ne-am si imprietenit, ne-am mai si certat… El a considerat ca este bine sa aiba un secretar de stat din domeniu, care sa fie tehnic si rupt de politica, desi aveam o oarecare experienta politica. Pentru mine a fost extraordinar de interesant si fascinant, pentru ca veneam din mediul privat, in care iti ia putin timp sa iei o decizie, intr-un domeniu in care „totul e greu, e incarcat de oficial, de complicat”…era, de fapt, exact cum am crezut eu. Nimic nu era complicat, cand stii meserie. Foarte multe lucruri le-am discutat, le-am gandit, le-am facut concept si le-am facut legi.
E.P.: Si cate in favoarea dvs? Trebuia sa aveti si dvs ceva de castigat!
A.B.:
Da, am reusit sa fac Ordonante prin care mi-am dat 10 milioane de euro, la prima si la a doua ordonanta le-am dat inapoi, iar pe a treia nu am apucat sa o scriu. E greu sa faci ordonante sau acte normative in scopul tau personal! Da, m-am zbatut ca cei care lucreaza in turism sa aiba avantaje. Atata timp cat interesul personal merge cu interesul de grup, cu interesul national, este perfect. Nu am luat ciubuc, nu puteam sa iau ciubuc 100 de euro, era penibil.
E.P.: Dar, cand ati intrat dvs pe fotoliul respctiv, se lua ciubuc? Predecesorii dvs luau?
A.B.:
Nu stiu daca secretarii de stat luau ciubuc. Lumea din ministere mai lua, ca salariile erau mici, faceau diverse servicii, mai primeau atentii… asa era modelul.

Nu umpleam avioanele pentru ca eu eram la minister, eu ma ocupam de alte lucruri

 

E.P.: De ce ati plecat din functia aceea?
A.B.:
Am avut un dezacord cu dl. Dan Matei Agaton. Eu, intotdeauna, am vazut lucrurile mai pragmatic si el era axat foarte mult pe componenta de spectacol si show. In politica trebuie sa faci si spectacol, dar trebuie sa fii bazat si pe ceva. Ori, daca in primul an, raportul show-parte thnica a fost echilibrat, in al doilea an de mandat ii placea asa de mult showul, ca nu mai conta ce se intampla in realitate. Faptele, ce s-a intamplat in urmatorii ani, din pacate pentru el, demonstreaza ca eu am avut dreptate. Nu puteai sa mergi in continuu pe bombe de presa, ele trebuiau dublate si de realitate. Cu proiectele, de care ati amintit, vreau sa raman in constiinta oamenilor din turism, nu ca am aparut la televizor. Proiectul „Litoralul pentru toti” face parte dintr-un proiect mai mare, „Turisme pour tous”. Ca secretar de stat am fost la Reuniunea de la Bruges, apoi la Bruxelles, am urmarit tendinta si am adus acest program in Romania. Scris de mine, de mana mea, derulat de 10 ani. Este vorba de accesibilitatea tuturor romanilor.
E.P.: In aceasta perioada, ce s-a intamplat cu „Paralela 45”?
A.B.:
La firma a fost un alt administrator si, cel putin, nu am cazut. E greu de mers in sus, dar e bine ca nu am cazut. Cine isi inchipuie ca lumea venea la Agentia mea ca sa plece in Antalya pentru ca eram eu la minister se insala. Nu umpleam avioanele pentru ca eu eram la minister, eu ma ocupam de alte lucruri. Am avut o luna sau doua cand nu aveam habar de ceea ce se intampla la firma. Sub mandatul lui Adrian Nastase ca premier, nu puteai sa faci foarte mult „balet”, adica era, oarecum, ca la armata japoneza: cu dragalasenie si cu zambet aveam niste teme pe care, cei din  alte guverne ,nu le-au facut. Multe proiecte pe care le-am facut, le-am facut la comanda.
E.P.: Acum, sediul dvs de pe bulevardul Regina Elisabeta este foarte interesant pozitionat. Sunteti vecin cu dl. Vanghelie, la Primaria sectorului 5. Sunteti buni vecini?
A.B.:
Da, suntem vecini. Ne-am mai si certat, ne-am si impacat, acum suntem intr.-o perioada buna, suntem prieteni. Marian Vanghelie este o personalitate puternica. Am avut o perioada cand am fost si consilier local, la Marian Vanghelie si secretar de stat. Am si eu punctele mele de vedere, el nu suporta sa fie contrazis, eram si seful Comisiei de buget, la rugamintea lui…nu suntem certati in plan personal, ne-am certat pe diferite teme profesionale.
E.P.: Acolo aveti sediul central al agentiei, dar biroul dvs, unde este?
A.B.:
  Cum zicea Ceausescu: „Biroul meu e tara”. Am vreo 4 birouri, in 4 locatii, am 35 de agentii si sunt obligat sa calatoresc peste tot..
E.P.: Calatoriti mult?
A.B.:
Cam trei luni pe an.
E.P.: Niciodata cu avionul!
A.B.:
De o anumita perioada, nu merg cu avionul, ca am avut un mic incident, nu a fost totusi un accident. Avantajul faptului ca merg cu masina este ca eu stiu Europa mai bine ca oricine din Romania. La ora 3 noaptea, daca ma treuzste cineva din somn, pot sa plec la drum. Cu toate acestea, nu sunt cel mai bun pe circuitele cu autocarul, dar dintr-un motiv obiectiv: atat de ieftine au ajuns acum tarifele de avion, incat e pacat sa trimiti oamenii sa faca doua zile cu autocarul, in loc sa faca doua ore.
E.P.:Va plac masinile puternice, aveti un Q7.
A.B.:
Mai am inca o masina puternica, pentru ca nezburand, pentru mine masina este un mijloc de munca, fiindca sa faci drumuri lungi, Bucuresti- Suceava, de exemplu, nu e usor si nu poti sa mergi cu un Logan, care e fiabil, sigur nu cade, dar mergi in conditii proaste.
E.P.: Cate case aveti?
A.B.:
Am mai multe case, in principal, apartamente  si platesc si impozit la ele. Avem un apartament foarte frumos de trei camere, la malul marii,la Navodari, pe care l-am luat acum 10 ani si nu regreat deloc, copiii mei crescand acolo. Mai avem un apartament frumos la Predeal, langa parintii mei, inca o casa  mititica la Snagov, langa lac. Nu poti sa ai foarte multe case pentru ca nu ai timp sa te duci la ele.
E.P.: Cand sunteti in vacanta, pe ce va cheltuiti banii? Stiu ca la acest capitol este o chestiune colorata in viata dvs. Se poate spune?
A.B.:
In general, eu nu cumpar haine din Romania pentru ca nu am timp, brandurile sunt cam la fel si atunci cumpar haine cand sunt plecat. Alte cheltuieli majore nu fac.
E.P.: Va plac lucrurile de firma?
A.B.:
Da, imi plac lucrurile de firma, dar nu m-as imbraca in viata mea cu Versace…imi place sa ma simt bine, nu sunt genul care exagereaza la haine, nu-mi permite nici fizicul. Trebuie sa ma imbrac clasic. Am vazut, in timp, ca venind dintr-o perioada comunista, cu privatiunile ei, chiar daca parintii mei au avut bani, tot timpul sunt obsedat de ideea sa cheltuiesc bani. Am mai scapat de aceasta obsesie, de vreo trei ani, datorita fiicei mele si acum pot sa dau, de exemplu, 200 de eura pe o camasa buna. Dar e un adevar si in treaba asta ca, degeaba imi iau 10 camasi de 40 de euro si nu port niciuna, lucru dovedit. Asa ca am 5 camasi bune pe care le port incontinuu.
E.P.: Fiica e lumina ochilor dvs?
A.B.:
Normal, fara ea sunt orb. Orice parinte se uita la copiii lui ca la lumina ochilor. Seamana si cu mine, ca stil, e dezimvolta, e lider de opinie. Am incercat sa o educ „fara figuri”. Am urat toata viata mea oamenii cere se dau mai mari decat le permite creierul, banii nu conteaza. Cred ca am reusit sa cresc un copil fara sa-si dea in petec.

Copilul meu este copilul Chicco

 

E.P.. Sotia dvs manageriaza Chicco in Romania.
A.B.:
Da, este o afacere targhetata pentru femei, care a inceput, exact, cand am avut copilul, acum 16 ani, cand am intrat in contact cu firma Chicco, care vinde lucruri pentru copii.
E.P.: Copilul dvs a crerscut cu Chicco?
A.B..
Da,bineintele, copilul meu este copilul Chicco. A fost foart frumos asa. Ma ocup si eu de partea tehnica de la Chicco, unde sotia mea nu are talent. Esta o afacere de mare acuratete, ca sa intelegi ce ii trebuie unei femei. Un barbat nu intelege, noi barbatii nu avem cum sa intelegem diferentele, daca sunt 7 sortimente de pompe de san, de exemplu, care este mai buna. Noi, barbatii suntem niste animale foarte simple, la noi lucrurile sunt mai simple, la femei sunt mai complicate.
E.P.: Cum este femeia care va este alaturi? Nu managerul de la Chicco, ci femeia de care v-ati indragostit.
A.B.:
Ce sa spun? Nu am foarte multe cuvinte. Fata este lumina vietii mele si sotia este soarele vietii mele. Sunt foarte multumit de faptul ca m-a ales, ca putea sa aleaga pe altcineva.
E.P.: Va lipseste ceva?
A.B.:
Nu stiu daca imi lipseste ceva. Ca sa fiu cinstit, in acest moment imi lipseste placerea de  a ma duce la birou, in anumite zile. Lucrurile parca nu mai au haz, cu criza, criza, jos Basescu… lucrurile merg greu, totul merge foarte greu in tara asta. Eu sunt o persoana vesela, dar multe lucruri nu mai au hazul pe care il aveau. Asta imi lipseste, normalitatea. Vad ca oamenii se uita la televizor si se spanzura ca nu inteleg ca „o sa fie rau”. Este foarte mult rau in ceea ce se intampla, in momentul de fata., pentru ca lumea nu intelege ce inseamna criza. Cu toate astea, Romania a avut un an 2011 bun, din punct de vedere statistic, desi oamenii o duc rau. Depinde la ce te raportezi : daca ne raportam la greci, traim extraordinar, daca ne raportam la nemti, traim prost. In politica, avem un personaj care s-a intins peste tot, toti facem politica, suntem pro sau contra. Eu sunt comerciant, eu vand vacante, oamenii trebuie sa se simta bine, sotia mea vinde lucruri pentru copii, un copil este o bucurie… noi nu sunten angrenati in vendete. Mi-as dori ca in Romania sa se traiasca bine, oamenii sa fie veseli si sa plece in vacante, cu orice firma. Important este ca fiecare sa aiba un agent de turism si sa stie sa plece in vacanta. Daca problema fiecarui roman ar fi unde sa plece anul acesta in vacanta, eu as fi fericit!

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.