fbpx

Una din noi e de prisos – de Sidonia Drăgușanu

de
Una din noi e de prisos” este al doilea roman publicat de Sidonia Drăgușanu, în 1946, după debutul cu „Într-o gară mică” (1934). Romanul este semnat cu  pseudonimul „Catrinel” (pseudonimul sub care Sidonia le răspundea cititoarelor care-i scriau la rubrica „Spune-mi secretul tău”, în Revista Femeia și Căminul) și este scris în stil epistolar, complet diferit de romanul de debut.
Subiectul rămâne, însă, în sfera de interes a Sidoniei, tratând o prietenie feminină ce pornește de la pension, trece printr-o căsnicie chinuită, câteva flirturi și chiar un război mondial. Prin schimbul de scrisori între cele două prietene, Sidonia Drăgușanu reușește să creeze o interesantă pagină de istorie națională trăită chiar de personajele ei.
Romanul a fost foarte bine primit de public în 1946. În scrisorile Aurorei se regăseau, probabil, multe femei ale epocii, care citeau rubrica susținută de Sidonia în Revista Femeia și Căminul. Așa că în 1947 a fost scoasă și ediția a 2-a la aceeași editură Vatra. 72 de ani mai târziu, în 2019, prin eforturile familiei, cel mai frumos roman al Sidoniei Drăgușanu va vedea lumina tiparului în ediția a 3-a.

Romanul ne poartă prin perioada interbelică, în sânul unei societăți patriarhale în care tânăra domnișoară Aurora visa să se mărite cu doctorașul de la pension, apoi prin viața de nevastă de provincie, în orașul port Turnu Măgurele și, în cele din urmă în Bucureștiul devastat de cutremurul cel mare din 1940, de rebeliunea legionară apoi de bombardamentele din război. E o cronică personală feminină, împletind povești de dragoste, gelozie și trădare cu istoria noastră dintr-o epocă zbuciumată, așa cum e și viața la 20-30 de ani.

 

Fragment din roman:

Paturile noastre fuseseră din întâmplare aşezate alături, dar nu am fost lăsate să dormim în această vecinătate decât o singură noapte. În cea următoare, patul Aurorei a fost mutat în celălalt capăt al dormitorului. Nu ştiu care din cele două grupuri a avut iniţiativa.
Dar în infirmerie nu au mai putut fi despărţite pentru că şi eu şi Aurora hotărîsem în perfect secret, emancipându-ne de sub tutela grupului ale căror șefe iluzorii eram — pentru că noi eram conduse şi nu noi conduceam! — să „ne îmbolnăvim” pentru o zi, două, având fiecare din noi un motiv, un interes, foarte precis…
Eu am intrat în infirmerie abia păşind, cu capul în jos, ca şi când aş fi avut dureri mari în tot trupul, dar mai ales pe la şale şi prin pântec, văitându-mă încet. M-am aşezat pe marginea patului cu mare grijă ca şi când aş fi fost de sticlă şi i-am cerut cu o voce muribundă femeii de serviciu, să-mi aducă un ceai. Preocupată să-mi joc bine rolul, abia peste câteva minute am văzut-o în fundul infirmeriei pe Aurora.

Avea o compresă în jurul gâtului. A cerut şi ea, vorbind greu, schimonosindu-şi faţa la fiecare cuvânt, un ceai. A adăugat: „Foarte fierbinte”. M-am dezbrăcat şi m-am vârât în pat. Peste câteva minute ni s-au adus ceaiurile. Apoi am rămas singure. Femeia de serviciu a ieşit să aducă lemne, trimisă de Aurora.
Îmi potriveam mai bine perna sub cap, gândindu-mă să dorm puţin până la sosirea medicului, când am văzut-o pe Aurora scufundând termometrul în ceaşca cu ceai. Am zâmbit şi mi-a zâmbit. Acesta a fost începutul. După câteva clips, a scos termometrul din ceai, l-a şters de cearceaful pledului şi l-a pus pe măsuţa de lângă pat.
— Am aproape 40 grade, a, zis ea.
— Foarte grav! am răspuns eu.
Apoi am râs amândouă.
— Tu eşti bolnavă de-adevărat? m-a întrebat ea pieptănându-şi părul auriu pe care de obicei îl purta strâns într’un coc pe ceafă.
— N-am nimic! Sunt sănătoasă tun.. Am vrut să scap de extemporalul de la matematică…
— Asta-i tot?!
Aurora m’a privit lung apoi a adăugat:
— Cu mine e altceva…

Aştepta poate o întrebare. Dar n-am îndrăznit. Am vorbit apoi despre altele: despre profesoare, despre camaradele noastre, despre tot ce ne place şi nu ne place în internat şi în sfârşit, am ajuns să vorbim şi despre noi două, despre duşmănia dintre noi două. Şi a ieşit la iveală toată urzeala de intrigi, de cancanuri, tot ce uneltiseră un trimestru întreg „partidele” noastre.
— Dar ce interes aveau să fim duşmance? m-a întrebat Aurora, urcându-se în patul meu.
— Nici un interes! Aşa e tradiţia în internat. Fiecare dormitor să aibă două regine. Şi cele două regine în mod fatal trebuie să se urască. Nu întelegi? am adăugat eu. Toate fetele astea care trăiesc închise între zidurile astea mohorâte, care nu comunică cu lumea din afară, n-au ce să-şi spună , şi n-au ce să-şi povestească! Au nevoie să iubească pe cineva, să urască pe cineva…
— Da, să iubească, asta înţeleg, dar ura?
— Dragostea este exclusivistă, acaparatoare; s-au solidarizat câteva în jurul tău şi astea toate, fac un tot şi acest tot nu tolerează nici un adaos; nu tolerează să fie mai multe decât au stabilit la început. Când una din grupul meu trece în grupul tău, în mod neapărat, aproape automat, una din grupul tău trece în grupul meu. Şi vezi, lor nu le este destul să fie contra, cuiva, au nevoie să fie şi pentru cineva.. M-au ales pe mine, pentru că am stat deoparte!

Aurora a răspuns fără nici o convingere: poate… Dealtfel, de câteva secunde mi se părea că nu mă mai urmăreşte deloc. Se uita mereu spre uşă. Pândea ceva, aştepta pe cineva.Deodată, s-a ridicat şi a fugit în patul ei, spunându-mi: vine! Pe uşă, a intrat femeia de serviciu. Ne-a întrebat dacă mai avem nevoie de ceva. Aurora a spus enervată: „Doctorul nu are da gând să vină odată?”

— Ba da, i-a răspuns femeia. E in cancelarie. A venit şi domnişoara infirmieră.
Am schimbat cu Aurora o privire dezamăgită. Ne gândeam amândouă la acelaşi lucru: n-o să mai fim singure.
Infirmiera internatului, fusese învoită să lipsească două zile: „caz de forţă majoră”, cum spunea directoarea, „fata se mărită”.

Când am decis să mă îmbolnăvesc, ca să scap de extemporalul de la matematică, m’am bucurat că n-o să am supravegherea suspicioasă, ostilă, crispată, a domnişoarei Mia, infirmiera. Când fusesem odată ca adevărat bolnavă şi ea vroia să se ducă în oraş, la cinematograf mi se pare, m-a mânat în clasă, deşi abia mă mai puteam ţine pe picioare. Hai, ai lenevit destul, vezi-ţi de lecţii acum! Femeia de serviciu, a întins cuverturile pe paturi, a aşezat pernele, a împăturit prosopul, a şters chiuveta. În cererea noastră insistentă, a mai vârît câteva lemne în foc.

 

Sidonia Drăgușanu (4 aug. 1908, Bucureşti – 3 mai 1971, Bucureşti)
Prozatoare, jurnalistă şi autoare dramatică
Activitate jurnalistică:
  • 1945 – 1949, redactor la revista „Femeia și căminul”,
  • 1949 – 1950, redactor la „Femeia” ,
  • 1948 – 1950, redactor la ziarul „România liberă”
  • 1951 – 1955, ; redactor, apoi redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă;
  • 1956 – colaborează cu TVR – unde timp de mai mulți ani a susținut rubrica „Curierul inimii”.

Colaborează la „Cuvântul liber”, „Dimineața”, „Adevărul”, „Dimineața copiilor”, revista „Teatrul” etc. Are o bogată activitate la Radiodifuziunea Română și la TVR, cu scenete, scenarii radiofonice, conferințe și emisiuni pe teme feminine

Romane și nuvele:

1934 – Într-o gară mică – roman de debut

1947 – Una din noi e de prisos – sub pseudonimul Catrinel

1957 – Jurnalul Aurorei Serafim – ecranizat în 1987, „Să-ți vorbesc despre mine”

1957 – Părinţi şi copii, în colab. cu Adriana Kiselef şi Tania Lovinescu

1960 – Dragoste rea

Teatru:  Seara răspunsurilor, 1958; Fiicele, 1963; Valsul, 1963; Zizi şi formula ei de viaţă, 1964; Întâlnire cu îngerul, 1965; Jocul adevărului, 1966; Necunoscuta și cei patru cavaleri, muzical, 1969; Comisarul, în colaborare cu Ana Rubinstein, 1971 (versiune maghiară, Târgu Mureş, 1973); Sentimente şi naftalină, 1980

Doamna cu ochelari negri – volum postum de nuvele, 1974

Literatura pentru copii:

1945 – Moaţa, Creaţa şi Grasu la bal, ilustraţii de Magdalena Rădulescu şi Siegfrid

1946 – Cu Ţăndărică spre mările sudului – desene Lena Constante si Scenariul Gheorghe Dinu

1947 – O javră, un caine şi un copil

1947 – Mia, Lia şi Cuţache

1952 – Mache, răţoiul încălţat

1955 – Anişoara şi Chiuş-Chiuş

1955 – Paznicul florilor

1955 – Hoţul din grădină

 

Traduceri:
S. Baruzdin, Svetlana, în colab. cu E. Bandrabur, Bucureşti, 1954
Brody S., Invăţătoarea, în colab. cu Karin Rex, Bucureşti, 1958
P. Courtade, Pianul, Bucureşti, 1959
J. Larii, Uimitoarele peripeţii ale lui Karik şi ale Valiei,
  în colab. cu Eya Szilagyi, Bucureşti, 1960
Wanda Wasilewska, In lupta cea grea, în colab. cu Măria Sîrbu, Bucureşti, 1960
Vl. Braghin, In ţara codrilor de iarbă, în colab. cu Eva Szilagyi, Bucureşti, 1962
E. Zola, Atacul de la moară, Bucureşti, 1963
Balzac, Teatru, în colab. cu Polixenia Karambi, N. N. Condeescu şi  Al. Mirodan, Bucureşti, 1964
H. Ibsen, Un duşman al poporului in colab. cu N. Filipovici, în vol. Teatru, II, Bucureşti, 1966
H. Ibsen , Femeia marii, în colab. cu Fl. Murgescu; idem
H. Ibsen ,Hedda Gabler, în colab. cu Măria-Alice Botez, în vol. Teatru, III, Bucureşti, 1966
H. Ibsen ,Constructorul Solness, în colab. cu Măria-Alice Botez, în vol. Teatru, III, Bucureşti, 1966
Anne Philipe, Doar un suspin, Bucureşti, 1967
REFERINŢE CRITICE:
G. Călinescu, Istoria literaturii romane
A. Baranga, în Gazeta literară, nr. 11, 1964
G. Muntean, în Cronica, nr. 1, 1967
H. Oprescu, în Viaţa Românească, nr. 5, 1971
C. Paraschivescu, în Teatrul, nr. 4, 1980.
Citește și Cine a fost Sidonia Drăgușanu, povestea vieții ei scrisă în 2017 cu ocazia reeditării primelor ei cărți
  • Credit: Grafica Laur

 

Categorii:
Cărțile Tango

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *