Autoare de romane și nuvele precum “Una din noi de de prisos”, “Într-o gară mică”, “Doamna cu ochelari negri”, “Jurnalul Aurorei Serafim”, dar și de cărți pentru copii sau piese de teatru, Sidonia Drăgușanu este una dintre foarte talentatele scriitoare ale perioadei interbelice și postbelice din țara noastră, iar cărțile sale aduc accente feministe, realiste și romantice, deopotrivă, de mare valoare, în literatura română.
Din volumul “Una din noi e de prisos”, apărut la Editura Cărțile Tango, am extras o serie de citate care să redea câteva nuanțe din atmosfera vie și extrem de captivantă a romanului.
ACASĂ
Am fost cu toții adunați în casa părintească, ca în vremurile copilăriei noastre. Și eu m-am simțit bine, bine ca atunci când eram mică, când familia îmi dădea sentimentul acesta – pe care nu l-am mai avut după ce m-am măritat – că sunt apărată din toate părțile, că am un zid în jurul meu.
AȘTEPTARE
Pe când îl așteptam, a început deodată să-mi fie teamă că nu o să mai vină, că s-a răzgândit! Cred că în urmă cu șase ani nu m-a înnebunit mai rău perspectiva despărțirii de el decât în seara aceea – ideea că s-ar putea să-l aștept degeaba sau să primesc în ultimul moment un telefon cu amânarea revederii noastre pentru o altă dată.
DECOR
Ningea mărunt de tot și aerul avea adieri dulci și proaspete. Pomii de pe stradă păreau niște marchizi de pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, cu perucile lor albe, încremeniți într-un pas de menuet.
DEPRINDERE
Mă deprinsesem cu tine, să-mi asculți confidențele, să primesc sfaturi pe care rareori le-am urmat, mărturisesc! Și să fii cronicarul mai mult sau mai puțin obiectiv al întâmplărilor prin care trec.
DEVENIRE
Dragostea mea nu e numai dulce și ușoară, a căpătat un gust amărui, a devenit grea și profundă. Înainte mă gândeam la el cu gura, cu pielea, cu mâinile. Acum mă gândesc cu inima.
DRAGOSTE
A trăit fiecare dragoste până la capăt, a consumat-o, a epuizat-o și a ieșit complet eliberată din ea.
Mi-a spus odată că ea nu se desparte de un bărbat oricât de nemulțumită ar fi, oricât de prost s-ar purta cu ea până când nu își isprăvește ea dragostea ei, că numai în felul acesta rămâne întreagă, că numai în felul acesta, după expresia ei, nu încurcă lucrurile, adică nu vine într-o dragoste nouă cu fantome dintr-o dragoste veche.
DUMNEZEU
Mi-a zis că nu mă întreabă când ne vedem, pentru că e sigur că există un Dumnezeu al îndrăgostiților care aranjează totul așa cum e mai bine.
ECHILIBRU
În Univers, rețeta echilibrului este probabil: pentru fiecare fericit, un nenorocit. În timp ce unii urcă panta, alții o coboară. Apoi rolurile se schimbă. Nu știu de câte ori trebuie să ne cedăm locurile… Probabil, cât trăim.
EGOISM
Mi-a spus că există o solidaritate profundă, de neclintit, între toate femeile, împotriva tuturor adversităților dintre ele.
Explicația asta mi se pare literară, frumoasă, dar nu justă. Eu cred mai degrabă că atunci când o femeie compătimește pe alta, o face cu egoismul cel mai strict: se gândește numai la ea, se vede pe ea într-o situație similară.
EXEMPLU
Tovărășia lor este tonică, reconfortantă, când îi vezi împreună parcă mai crezi în oameni, în dragoste, în fericire.
EXPERIENȚA
Trebuie să ajungă singură la concluzia că face rău ceea ce face și, dacă nu este lăsată să-și ducă până la capăt experiența, cu toate riscurile ei, nu va avea niciodată convingerea intimă că a greșit. Va rămâne cu regretul de a se fi lăsat influențată, de a nu fi acționat conform cu firea și necesitățile ei sufletești.
EXPLICAȚIE
Împotrivirea lor era cu totul lipsită de o convingere, era doar un respect pentru prejudecăți, nu aveau curajul să consimtă, dar când copiii și-au luat libertatea de a se căsători fără aprobarea lor, au fost în fond foarte mulțumiți, s-au simțit absolviți de orișice răspundere, mulțumiți că, fără să fie nevoiți să calce ei prejudecățile, au fost totuși călcate și că în sfârșit au fost puși în fața unui fapt împlinit.
FANTEZIE
Aceste câteva cuvinte destul de banale și de convenționale m-au răscolit, m-au emoționat și din ele mi-am făcut un material de iluzii, de vise pe care fantezia mea l-a îmbogățit, l-a amplificat, l-a transfigurat atât de mult, încât, după câteva zile în care m-am gândit clipă de clipă la el, am avut sentimentul că nu așteaptă decât un semn din partea mea ca să ne vedem și ca să ne spunem tot ce nu ne-am spus atâția ani de zile.
FEȚE
Îți spun tot ce s-a petrecut cu mine ca să înțelegi că un om nu este niciodată într-un singur fel, ci în mai multe feluri și poate fi sincer de fiecare dată oricât de diferit ar simți și ar crede de la o dată la alta.
ILUZII
Nu e nevoie să-ți mai spun că foarte în secret, foarte subteran, eu mai speram în ceva, îmi mai făceam iluzii. Poate toată bravada mea de la început ascundea încrederea pe care o aveam în forța de convingere a dragostei mele.
Atitudinea demnă și înțelegătoare pe care am avut-o față de el era un mijloc de a-l seduce.
ÎNCHIPUIRE
Pe urmă, ajunsesem să nu-l mai pot suferi, nu mă mai dumiream cum de-l putusem iubi vreodată și cred că nici nu l-am iubit vreodată! Cred că îmi plăcea să mă închipui îndrăgostită!
ÎNȚELEGERE
Tu ești bună și o să mă ierți, tu înțelegi și ce nu e de înțeles, tu știi cum te fură viața, tu știi cum se întâmplă să faci zile întregi altceva decât ceea ce ai vrea să faci, cum vin întâmplări de tot felul peste tine și te sustrag, te iau cu ele, tu știi cum se poate pierde timpul cu lucruri și cu oameni pe care nu pui preț, cu oameni care nu te interesează, dar care, în loc să fie la depărtare de mii de kilometri de tine, sunt aproape, la câțiva zeci de metri.
MISTER
Oamenii aceștia stau împreună, dorm în același pat, mănâncă la aceeași masă, au o serie de lucruri comune, de interese comune, care fac viața lor de toate zilele, dar sunt sigură că nu au o idee, un sentiment, un gust, o dorință comună! Cum îți explici tu, acest mister al căsătoriilor care durează împotriva tuturor elementelor și a tuturor condițiilor care le fac neviabile de la început?
OBIȘNUINȚA
Obișnuința este o mare sclavie umană. Obișnuința se poate foarte ușor confunda cu dragostea.
ORÂNDUIELI
Cine e de prisos se duce, cine trebuie să rămână rămâne. Viața știe să orânduiască lucrurile așa cum trebuie, așa cum se cuvine.
PLĂȚI
Nu știu, dar ajung să cred că și oamenii, și Dumnezeu îți cer din ce în ce mai mult când te simt în stare să dai și nu îți cer nimic când simt că nu ai ce da.
REVELAȚII
Mi-am dat seama că tot ce ne vine bun sau rău, frumos sau urât, nu ne vine decât din lăuntrul ființei noastre.
Că nimeni nu poate face nimic pentru nimeni. Și mi-am dat seama că mi-am îngăduit atâta vreme să fiu slabă numai pentru că mă știam, în fond, foarte tare.
SCRISUL
Aș fi avut atâtea să-ți povestesc. E cu totul altceva când vorbești și cu totul altceva când scrii. Când vorbești, este nevoie să spui mai puțin ca să te faci înțeles. Când scrii, cu cât vrei să explici ceva mai bine, cu atât parcă devii mai confuz, cel puțin mie așa mi se întâmplă!
În scris, lucrurile simple devin complicate. Iar dacă vrei să le exprimi simplu, devin plate, banale, trec nebăgate în seamă.
STARE
Ca să mă crezi ar trebui să mă vezi. Mi-e greu să-ți scriu. Mi-ar fi mai ușor să cânt și să dansez. Dar ar fi destul să mă vezi umblând prin casă, zâmbind mereu, oricui, vorbind aproape fără șir, neauzind, neînțelegând aproape nimic când îmi vorbește cineva, ca să-ți dai seama cât de amorezată sunt!
TALENT
Știe să povestească foarte frumos, știe să facă din orice întâmplare banală, anodină, un fapt viu, colorat, interesant și pitoresc. Și fără să fie rea deloc, are un talent excepțional de a caricaturiza oamenii cu un singur cuvânt, de a le surprinde maniile, ticurile și de a-i imita.
TEAMĂ
Nici nu îndrăznesc să-mi spun intuițiile și gândurile care mă fulgeră. Am devenit foarte superstițioasă. Mi se pare că, dacă-mi exprim o teamă, îi dau forța de a deveni fapt concret.
TEORIE
Mi-ar fi susținut vechea lui teorie, că orice femeie este făcută dintr-un aluat bun, dar depinde pe ce mâini încape. Că lângă un bărbat de calitate, o femeie scoate tot ce e mai bun din ea și că, dimpotrivă, lângă un bărbat care nu e de calitate, toate defectele – și cele mai ascunse, și cele mai nedeclarate – cresc, se acuză, se amplifică din nevoia instinctivă a femeii de a fi cât mai potrivită cu bărbatul pe care îl iubește.
VÂRSTĂ
Știu că toate fetele de vârsta mea spun după prima decepție sentimentală că nu vor mai iubi niciodată. Și toate iubesc a doua, a treia, a zecea oară…
VIAȚĂ
O viață fără mari evenimente, cu întâmplări destul de banale în sine, dar pe care știa să le facă și pitorești, și interesante, și triste, și vesele, după cum voia ea.
20 DE ANI
Am 20 de ani și acești 20 de ani nu o să se mai întoarcă niciodată. Acești 20 de ani trebuie să fie trăiți!
Citate extrase de Jeni Plosceanu din volumul “Una din noi de de prisos”, apărut la Editura Cărțile Tango, 2019
