S-a născut la Petroșani, într-o familie numeroasă, cu încă cinci frați. Copilăria și adolescența și le petrece tot acolo, sub semnul pasiunii pentru muzică. În 1975, participă la concursul “Steaua fara nume”, unde obține trofeul, iar, în 1983, ia premiul pentru interpretare, la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia. Traseul muzical se concretizează în angajamente la Ansamblul Doina al Armatei, Ansamblul Rapsodia Română, plus colaborările cu toate Filarmonicile din țară. În 1979, se căsătorește cu actorul Horia Șerbănescu. Va urma o căsnicie de 22 de ani, de iubire și prețuire reciprocă, din care se va naște Ilinca-Draga, fiica lor. Actualmente. Gina Pătrașcu trăiește în Germania, alaturi de fiica ei. Cele peste 200 ce înregistrări muzicale confirmă talentul cântăreței de care, cu siguranță, vă amintiți.
Dara Codescu: Încercăm un exercițiu de imaginație? Te întorci în timp, ai doar 20 de ani – ora la care se iau hotărârile curajoase. Ce ai lăsat în urmă și către ce te îndrepți, convinsă că e cea mai bună alegere?
Gina Pătrașcu: În primul rând mi-am lăsat familia, destul de numeroasă. Eram cinci frați (două fete și trei băieți). Eu, cea mai mare, am fost crescută până la zece ani de bunicii din partea mamei. Bunicul, miner, era un om aspru și totuși plin de haz. Bunica era bunătatea pământului! Muncea toată ziua în casă și în grădină. Aveau casa pe un deal cu o livadă minunată de care se ocupa bunicul. Frumoasă copilărie am avut acolo! Apoi m-a luat mama, care se recăsătorise și mai avea trei copii. Eram destul de mare ca să-i fiu de ajutor în creșterea celor mici. Mai târziu a venit pe lume și cel mai mic frate… Adolescența mi-am petrecut-o între cele două școli la care studiam, Liceul Teoretic din Petrila și Școala Populară de Artă din Petroșani unde am făcut cinci ani de pian și trei ani de Canto. Îi sunt recunoscătoare mamei mele care m-a susținut din toate puterile să fac muzică! Prima iubire a rămas și ea acolo cu fiorii ei cu tot… Nu a durat prea mult și nici nu se putea cu restricțiile impuse de mama, că dacă întârziam puțin se lăsa cu scântei… Orășelul muncitoresc de la poalele Părângului ne permitea sa mergem des cu colegii pe munte sau la peșterile din zonă. Prieteniile de atunci mai durează încă. Iar atmosfera caldă dintre noi, cei de atunci, nu am mai regăsit-o niciodată, nicăieri… După bacalaureat, am plecat “în lume” sperând să o fac mai frumoasă prin muzică, pasiunea mea!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Una dintre piesele interpretate de tine ilustrează unicitatea visului: “Fie că sunt singură/ Sau sunt cu cineva/ Pentru mine, important-orice s-ar întâmpla/ E doar muzica”. Nu te-a ispitit, nicio clipă, nimic altceva?
Gina Pătrașcu: Cântecul “Viața mea e muzica” este ca o profesiune de credință! După cum spun versurile semnate de Dan V. Dumitriu, muzica a fost unica opțiune. Deși dacă bunul Dumnezeu nu m-ar fi hărăzit cu simț muzical, poate aș fi devenit profesoară de limba română, dar a fost să fie muzica. Ea m-a schimbat și m-a format ca om. Am învățat că interpretarea devine credibilă atunci când ești parte din poveste, când trăiești și vibrezi la fiecare vers. Pe lângă arta cântului, trăirea este cea mai importantă! Muzica m-a ajutat să mă exprim emoțional… Primul meu premiu la Festivalul Cântecul Adâncului din Petroșani, a fost Premiul de Creație, pentru compoziția mea “Iubesc”. Am simțit nevoia să îmi cânt sentimentul primei iubiri. Și de atunci am cântat mereu… Am spus totdeauna de unde sunt și m-am bucurat de câte ori aveam ocazia sa pot cânta în Valea Jiului. Astăzi sunt mândră că am fost numită cetățean de onoare al orașului Petrila. Dar sunt sigură că muzica a fost menirea mea. Am cântat și când plângea sufletul în mine… Atunci când sora mea mai mică cu cinci ani s-a stins, eu aveam trei spectacole la Sala Polivalentă în București, după care am plecat la înmormântare în Petrila-Lonea. Dar muzica m-a ajutat să trec peste multe… Sunt recunoscătoare Divinității că m-a înzestrat cu har pentru cea mai frumoasă meserie din lume.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Actorul Horia Șerbănescu a fost prima ta mare iubire sau doar primul bărbat care te-a convins de iubirea lui?
Gina Pătrașcu: Horia a fost și va rămâne bărbatul care mi-a marcat viața! M-a iubit, m-a prețuit, m-a ocrotit, m-a respectat… Iar eu i-am răspuns în egală măsură! A fost cel mai minunat om din viața mea! Am trăit peste 20 de ani cu bucurii, împliniri și bună înțelegere, iar spectacolele și turneele împreună, au fost adevărate lecții despre profesie… Respiram profesie, ne hrăneam cu profesia, preocuparea noastră principală era această artă și formam o echipă foarte bună. Acasă la noi, viața decurgea calm, tihnit, armonios… Iar Ilinca a venit să completeze acest tablou al fericirii!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Da, rodul acestei întâlniri a fost Ilinca – Draga. Ea a fost și rămâne cel mai frumos cântec al tău. Ce a schimbat în tine prezența ei?
Gina Pătrașcu: Minunat spus! Da, Ilinca este cel mai frumos cântec al meu! Când s-a născut Ilinca, pentru noi s-a schimbat lumea! Era într-o zi de vineri, Sf. Ilie, de unde și numele ei… . Simțeam o fericire imensă, nemaitrăită până atunci! Îi savuram fiecare gânduri, fiecare gest… Astăzi sunt o mamă mândră de fiica ei, care si-a însușit rapid și firesc valorile pe care noi i le-am sădit în suflet și în conștiință. Realizările sale sunt un exemplu grăitor… Cred că de undeva, de sus, Horia este mândru, o veghează și se roagă pentru ea.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Divorțăm pentru că devenim nefericiți. Cu toate astea, o neliniște inexplicabilă ne poartă către o altă căsătorie. Nu ar fi de preferat o relație liberă, neîncorsetată de niste contracte? Astfel, relația ar dura doar cât este frumoasă, fără trauma unui divorț! Ți-ai dori o astfel de iubire, ai mai crede în ea? Sau crezi că există “prea târziu” în iubire? Răspunde repede, fără pauză de respirație, să nu doară!
Gina Pătrașcu: Eu consider că o căsătorie trebuie să aibă la bază iubirea! Mie, căsătoria, cu toate formalitățile ei, îmi dă sentimentul de siguranță, de statornicie… Cele două căsătorii ale mele au durat peste 20 de ani, fiecare în parte… Am fost o statornică, sunt statornică! Nu m-am imaginat vreodată trăind într-o relație liberă… Nu e genul meu. Abia astfel de relații m-ar fi traumatizat. Eu mai cred în iubire, însă știu că e cam târzior. Dar ideal ar fi ca oamenii să îmbătrânească împreună!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: E o seară de aprilie… Privește pe fereastră! Acum. Spune-mi ce vezi! Apoi, ce simți…
Gina Pătrașcu: Aseară, privind pe fereastră, am văzut un soare care apunea nostalgic. Și eu asta simțeam, nostalgie! Azi, privind de la aceeași fereastră, văd gradina mea inundată de soare, un cer infinit de albastru și mult verde în jur… Ce simt? Renaștere, speranță!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ți-e teamă de bătrânețe? O simți cum se strecoară în fiecare zi, cu pași furișați, lângă umărul tău? Ce schimbă ea în noi?
Gina Pătrașcu: Dacă mi-e teamă? Poate, puțin… Nu o simt chiar așa aproape și o sfătuiesc să mai aștepte un pic. Cred că și firea mea copilăroasa are o contribuție aici! Citeam undeva că cei vârstnici nu ar trebui numiți “bătrâni”, ci oameni cu ceva mai multe amintiri.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: “Mă-ntorc acasă/ Ca un cocor ce țipă/ Sfâșiat de dor/ Mă-ntorc la tine, / Din nou acasă” – un alt fragment dintr-o piesă, pe care o interpretezi într-o vibrație specială. Ce doruri ai acum? Și ce înseamnă “acasă”, pentru tine? Un loc? Prezența unui om drag?
Gina Pătrașcu: Dorurile mele sunt legate de cei dragi care nu mai sunt. Mă bucur când revin la casa părintească unde locuiește fratele cel mic. Mi-e dor de tot ce mi-a fost drag, locuri, oameni… Îmi este dor de mare, căci am cântat ani mulți pe litoral și nu de puține ori priveam în largul mării, căutând un semn, ceva care să-mi spună dacă visările mele vor deveni realitate. Unele chiar s-au împlinit… Și îi mulțumeam pescărușului că a apărut în zare, deși el zbura oricum pe-acolo. (râde) Îmi plăcea să cred că e un semn! Alte visări s-au amestecat cu valurile și s-au lăsat aduse la mal, unde se spărgeau la picioarele mele de parcă voiau să-mi spună că nu, nu merit atâta fericire! .Mi-e să cânt, mi-e dor de spectacole, mi-e dor de normalitate, mi-e dor de fericire!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce ai vrea să schimbi din lumea în care trăiești acum?
Gina Pătrașcu: Dacă mi-ar sta în puteri, aș schimba multe… Ce bine am trăi fără ură, ipocrizie, agresivitate… Nu folosesc la nimic. Minciuna, prefăcătoria, lașitatea sunt atât de prezente în viețile noastre, încât par lucruri firești. Dar de multe ori acceptăm oamenii așa cum sunt și, automat, devenim și noi ca ei, prefăcuți, știind că în sinea noastră nu rezonăm… Cu tristețe constatăm că sunt multe de schimbat, dar cine ar putea? Eu, prin cântec, cred că am reușit uneori să aduc puțină speranță și un zâmbet pe chipul spectatorilor… .
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce închide în el un timp numai al Ginei Pătrașcu?
Gina Pătrașcu: Un timp doar al meu?! Eu cu mine? În el găsești cuibărite toate visele mele, împlinite sau nu, speranțele mele, iubirile mele, tristețile și bucuriile mele… Mai poți găsi, doar dacă știi cum să ajungi acolo, trăiri din vremuri netrăite, visate doar, care își așteaptă împlinirea, uitând de timp și trecerea lui grăbită, ignorând faptul că veșnicia nu e pentru noi…
