fbpx

Când „Ai grijă de tine!” înseamnă „Te iubesc!” – de Dani Dumitrescu

de

Miros de lămâiță și primul te iubesc!… Nu mai țin minte data exactă, însă știu că era o primăvară târzie și că întotdeauna îmi voi reaminti senzația pe care am avut-o atunci când mi s-au spus pentru prima dată aceste cuvinte sublime. Uneori, doar două cuvinte sunt de ajuns pentru a domoli zbuciumul inimii unui îndrăgostit.

Fluturi în parc și în stomac, caldă adiere de vânt și liniște… multă liniște.

Fie că marchează debutul unei relații sau reconfirmarea unor sentimente, cele două cuvinte magice – te iubesc! – ne fac de fiecare dată să ne simțim adorați. Totuși, cine pe lumea aceasta nu a căzut în capcana acestor cuvinte? Oare exprimă ele adevărul întotdeauna? Din păcate, nu, pentru că există persoane care spun aceste cuvinte doar pentru a umple goluri, pentru a distrage atenția de la lucrurile cu adevărat importante sau pentru a șterge greșeli pe care le-au făcut.

Sunt oameni care rostesc te iubesc! la fel de des sau cu atâta uşurinţă precum rostesc bună ziua!, însă există și oameni care nu pot spune aceste cuvinte decât foarte rar. Nu înseamnă că primii iubesc mai mult, mai pătimaș, iar ceilalți nu sunt capabili de sentimente profunde.

Cu siguranță că este bine să spunem cât mai des celor dragi că-i iubim, însă nu trebuie să transformăm aceste cuvinte într-un clișeu, într-o formă fără fond.

Din păcate, de nenumărate ori am aflat despre divorţul unor oameni care păreau extrem de îndrăgostiţi. Cunoaşteţi, probabil, tipologia: merg îmbrățișați de zici că sunt siamezi, postează pe facebook poze în care se sărută de mama focului sau își fac declarații de genul „Iubi, te iubesc!”etc. Cu cât sunt mai ostentative aceste gesturi sau declaraţii, cu atât mai rapidă este despărţirea.

Pe de altă parte, am întâlnit și oameni care printr-o simplă strângere de mână, o îmbrățișare și un zâmbet reușesc să transmită atât de multă dragoste. Sunt singura că – dincolo de cortină, nu în văzul lumii – sunt capabili de gesturi mult mai tandre.

Pe bunica mea nu am auzit-o niciodată rostind te iubesc!, însă, de fiecare dată când bunicul pleca de acasă, aceasta îi spunea ai grijă de tine!. Stătea în pragul ușii și îl urmărea cum se îndepărtează cu o privire blândă. Știam, simțeam că îl iubește și că toată ziua este în gândurile ei. La rândul său, bunicul îi aducea o carte sau, când era sezonul lor, lalele galbene, pentru că știa că aceste gesturi o fac fericită. Pentru el, nu cuvintele reprezentau o dovadă de romantism. Fiecare îmbrăţisare dintre ei era ca un nou legământ, ca o promisiune a devotamentului, a reciprocităţii iubirii lor.

Lecţia pe care am învăţat-o de la ei este aceea că, uneori, decât un te iubesc! anemic sau neîntemeiat, mai bine un ai grijă de tine! spus din toată inima. De la ei am învățat că te iubesc! nu reprezintă întotdeauna o garanție a iubirii, ci grija, respectul și devotamentul fața de cel de lângă tine sunt mult mai importante.

Unii au nevoie de vorbe meșteșugite; pentru ei, declaraţiile reprezintă o garanție a iubirii. Alţii au nevoie de fapte evidente, de dovezi. Totuși, nimeni nu trebuie să fie constrâns să facă lucruri pe care nu le simte. Și atunci, ce contează cel mai mult într-o relație de iubire: vorbele sau faptele? Probabil că, în egală măsură, şi unele, şi altele, atâta timp cât nu sunt ostentative, ci sunt doar o dovadă a iubirii sincere.

 

 

Tag-uri:
· ·

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *