Evenimentul de lansare a noului volum semnat de poetul Constantin Romulus Preda, ”Te iubesc, nu mai am margini”, a adunat pe 20 februarie 2019, în Sala Senatului a Universității Politehnica din București, personalități ale literaturii române, muzicieni și mari iubitori ai artelor, într-o întâlnire înstelată de emoții și de aplauze. După un minunat microrecital de pian susținut de Viorel Ricci Rădăcină, tânărul Constantin Romulus – fiu al poetului Constantin Preda – a deschis seara recitând câteva dintre poemele celui de-al șaselea volum al său, însoțit de acordurile de vioară ale talentatei Irene Alexandra Smaranda. După care cuvintele invitaților (Nicolae Breban, Octavian Ştireanu, Andy Barcan, Ştefan Mitroi, Costin Tuchilă și Alice Năstase Buciuta) au descris și au rescris în tușele privirii lor critice și admirative poezia lui Constantin Romulus Preda.
Fotografii de Antonio Vitalia
Amfitrionul serii, Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București, căruia îi revine și splendida vină de a fi readus literatura în universul tehnic și științific al marii instituții de învățământ, a dat mai departe cuvântul către ceilalți vorbitori, iar seara s-a încheiat cu muzică folk și poezie cântată de minunata artistă Maria Gheorghiu.
Un moment de mare intensitate al serii a fost discursul dăruit publicului de marele scriitor Nicolae Beban, care a reușit, în doar câteva minute, să facă un excurs prin întreaga literatură română și să ofere poetului Constantin Romulus Preda câteva repere care să-l ajute să-și rafineze drumul spre inima poeziei:
- Am găsit în poeziile lui Constantin Romulus Preda accente din Arghezi și din poeziile populare care mi-au plăcut foarte mult. Am fost surprins că doi poeți, tată și fiu, mă invită la o discuție despre textele lor, în aceste vremuri năpădite de tehnicitate…
- Întotdeauna când citesc un tânăr poet, debutant sau nu, caut să văd dacă există în opera lui influențe din acești patru corifei care au marcat poezia românească: Arghezi, Blaga, Ion Barbu și Bacovia, acești patru mari maeștri. Mai sunt și alții pe lângă aceștia, Voiculescu, Vinea și alții. Dar aceștia patru au sculptat teribil limba română, au dat dovadă de un înalt profesionalism poetic, mai ales Arghezi și Barbu. Prietenul meu Nichita, în ultimii ani, s-a jucat cu limba română. Eu eram deja plecat la Paris, și i-am spus că mi se pare inutil să facă asta. El publicase câteva volume, unde atacase deja conceptul filosofic, abstract, sub influența unui mare poet german, Rainer Maria Rilke, căruia eu i-am tradus operele în zeci și zeci de nopți. Nichita îmi zicea că el vrea să schimbe limba română. Iar eu îi replicam că asta este o prostie, că el deja avusese acces la o poezie de un nivel foarte înalt, iar în fața lui stăteau acești doi monștri sacri ai limbii române: Arghezi și Barbu, de care el nu avea cum să treacă.
- Nu există reviste de literatură bune sau proaste. Există reviste conduse de mari maeștri, mari scriitori și reviste conduse de oameni care doar au bani și atât sau vor să își facă relații în județul lor. De aceea majoritatea revistelor din România nu propagă o critică adevărată, capabilă de a face analize elementare, de altfel, nimeni nu mai știe să facă o analiză de text. Știi că e bun un roman, dar nu știi să spui de ce.
- Am fost de multe ori lăudat pentru lucruri pe care nu le-am inventat eu, dar am idei care sunt ale mele, dar criticii nu le simt pentru că sunt prea noi, sau greu de înțeles, uneori prea înalte ca nivel intelectual.
- Asta este literatura. O altă față a logicii. Dumneavoastră (n.r. cei din Politehnica) lucrați cu logica noțională, aristotelică. Literații lucrează (și de aceea ne înțeleg puțini) cu o altă logică, care se numește analogică, și aici se fundamentează metafora. Pentru noi, toate logicile splendide din matematică au alte valori, iar metafora este un concept pe care foarte puțini profesori, chiar și cadre universitare, îl stăpânesc bine. Cei mai mulți iau de bună o definiție din primele clase de liceu cum că logica este un trop, adică un ornament sinistru. Dar marile metafore ale lui Blaga sau Shakespeare nu au legătură cu tropii, ci reprezintă un alt mod de a înțelege lumea. Spiritul uman are modul logic de a se apropia de legislația cosmică. Dar are și analogia de a se apropia de esența creației, de esența legii, dar o lege văzută altfel decât în jurisprudență sau în știință.
- Să te ferești de substantivele abstracte și prea generale! La dumneata, (n.r. Constantin Romulus Preda) Dumnezeu este o formă vagă, este fals inefabil, este aproape de lumină, de infinit. În Psalmii lui Arghezi, Dumnezeu are o formă foarte dură, ca de exemplu aici:”Te-ntrezării în stele, printre pești,Ca taurul sălbatec când se adapă” Dacă vrei, ar trebui să te încătușezi în formele mai stricte, catren, distih, sonet, rondel… Nimeni nu mai face astăzi.
- Poezia se învață. Prima dată Nichita a publicat prin reviste niște prostii, și mai era și foarte îngâmfat. Era prin anii 50, în vremea stalinistă. El îi diviniza pe Barbu și pe Arghezi. Mie, însă, toată tinerețea nu mi-a plăcut Arghezi, mi se părea frust și primitiv, dar de când l-am cunoscut pe Nichita, mă tot cert cu Arghezi, îl tot citesc și îl tot iubesc, cum îi iubim adeseori pe oamenii pe care nu-i iubim. Este o contradicție voită. Putem părea ilogici și puțin nebuni.
- Vă spun o strofă argheziană în care apar două substantive, prânz și mânz, care par venite din limba dacică, o limbă românească atât de simplă, de transparentă, dar și puternică:”Gătită masa pentru cină,/Rămâne pusă de la prânz./Sunt, Doamne, prejmuit ca o grădină, /În care paște-un mânz. ”
- Când eram tânăr îl admiram foarte tare pe Dostoievski, pe care nu-l plăcea nimeni în România și toată lumea mă întreba ce am cu Tolstoi? Iar eu spuneam că pentru Tolstoi cad în genunchi. Și pentru Dostoievski? A! Pentru el pot să ucid. (Citate extrase din discursul lui Nicolae Breban)
”Te iubesc, nu mai am margini”, apărută la Editura Hoffman, este a șasea carte de poezie a lui Constantin Romulus Preda, după ”Mii de baionete îmi decorează inima” (Craiova, Editura Autograf MJM, 2013), ”Iubirea noastră înflorește dincolo de stele” (Craiova, Editura Autograf MJM, 2013), ”Cap sau pajură, sabie sau inel de logodnă” (Craiova, Editura Autograf MJM, 2015), ”Martirul Garoafei” (Craiova, Editura Autograf MJM, Craiova, 2015), ”Te iubesc aproape orb” (Caracal, Editura Hoffman, 2018).
Lui Constantin Romulus Preda i s-a decernat premiul de debut al Festivalului Internațional ”Mihai Eminescu” (ediția I, septembrie 2013), fiind remarcat de Justo Jorge Padrón, unul dintre poeții importanți participanți la prima ediție a Congresului Mondial de Poezie de la Craiova.
”Fiu al poetului Constantin Preda, autorul duce mai departe o tradiţie a poeziei care a găsit sol fertil în ograda cu metafore a familiei, prelungind, cu încercarea de a lua distanţă de tatăl său, găsindu-şi nota proprie, o meserie-blestem a harului, calvarul frumos de a scrie poezie.” – Lucian Avramescu.
