Lipoaspiratia, aceasta delicata procedura chirurgicala fara bisturiu, a devenit in ultimii ani un adevarat fenomen social si este in prezent cea mai practicata interventie cosmetica in lume, cu mai mult de o mie de operatii zilnic doar in Statele Unite.
Barbatii nu fac celulita!
Celulita in conceptia populara inseamna aspectul de „coaja de portocala“ al pielii si uneori chiar lipodistrofie localizata. Vizibila spontan sau doar la presiune, este unanim considerata invalidanta pentru femeie. La aceasta perceptie exagerata a contribuit din plin moda siluetei subtiri, in contrast cu frumusetea rubensiana si pufoasa a secolelor trecute.
Celula adipoasa poate sa-si mareasca de 100 de ori talia in procesul de ingrasare. Celulele sunt inconjurate de fibre conjunctive si formeaza lobuli. La femeie, pachetele de grasime au peretii despartitori perpendiculari pe piele si astfel orice modificare de volum sau presiune intinde pielea in mod inegal, iar rezultatul este un aspect de usa capitonata. La barbat insa, fibrele conjunctive nu sunt perpendiculare, ci oblice, de aceea nu se mai produce celulita.
Prin urmare, desi considerata dizgratioasa, celulita este fiziologica la femeie. Problema siluetei disproportionate este data insa mai curand de pachetele adipoase profunde, exemplul clasic fiind al aripioarelor de pe coapse sau al abdomenului dublu. In acest caz, este vorba de un defect de silueta, pachetul adipos contrastand dizarmonic cu regiunile invecinate. Pe pachetul adipos profund bine constituit se asaza perfect cel superficial, capitonat, si astfel cele doua probleme se pot asocia. Zona coapselor este cel mai concludent exemplu si cel mai vizibil.
Folosind teoria adipocitara a lui Bjorntorp, conform careia celulele grasoase nu se refac atunci cand sunt distruse, doi chirurgi plasticieni italieni, fratii Arpad si Giorgio Fischer, au avut in anul 1974 ideea de a indeparta prin aspirare excesul de masa adipoasa, fara a lasa cicatrici. Acuzati de sarlatanism de colegii lor universitari, cei doi italieni au continuat sa perfectioneze tehnica si s-o publice in revistele de specialitate. Ei au facut practic trecerea de la operatia deschisa de conturare a corpului la cea inchisa. Instrumentele lor „rustice“ au fost insa perfectionate de francezul Illouz, care din 1977 introduce canulele speciale in aceasta tehnica.
Cel care a facut insa din liposuctie o operatie rapida si eficienta, la indemana oricarui doctor, a fost francezul Pierre Fournier, care a introdus aspirarea cu seringa. Liposculptura cu seringa a fost primul pas spre rezultate simetrice si estetice printr-o tehnica artizanala si laborioasa. Perfectionarea canulelor si folosirea aparatelor de aspirare cu vid sau a celor cu ultrasunete si, mai nou, a celor asociate radiofrecventei, au crescut rapiditatea tehnicii si au imbunatatit rezultatul estetic. Astfel, din progres in progres, lipoaspiratia s-a transformat dintr-o operatie traumatizanta, cu rezultate aleatorii, intr-o procedura atraumatica si cu beneficii estetice constante.
Operatia se poate realiza in ambulator, in chirurgia de o zi, dar totdeauna intr-o sala de operatie bine dotata, ce respecta riguros normele chirurgicale de igiena. Inainte de operatie se face un bilant de sanatate, se fac poze ale zonelor ce vor fi tratate, se masoara circumferintele si se marcheaza zona ce va fi operata. Anestezia practicata depinde de suprafata care va fi operata si poate fi doar locala, o alternativa cu riscuri minime care este preferata in ultimii ani. Se asigura astfel dilacerarea pachetului adipos si oprirea sangerarii.
Prin doua-trei incizii mici, de pana la 3 mm, asezate in zone putin vizibile (de exemplu, la nivelul ombilicului si regiunii pubiene pentru abdomen), se introduce canula care este un fel de teava subtire cu orificii si cu care se aspira grasimea. Cantitatea optima de grasime extrasa intr-o operatie este de pana la 3 litri. Peste aceasta cantitate, pierderile de electroliti si sange sunt prea mari si necesita o terapie speciala corespunzatoare. Celulele adipoase distruse prin frecarea canulei sub piele, celule care raman in tesut, se absorb treptat in 2-3 luni, si tot in aceasta perioada pielea se retracta. De aceea, consideram ca etapa de vindecare si maxim de beneficiu este dupa scurgerea acestei perioade.
Complicatiile apar, statistic vorbind, destul de rar si se iau in considerare si complicatiile anesteziei. Apare frecvent diminuarea sensibilitatii cutanate dupa operatie. Complicatiile estetice posibile sunt: neregularitati ale suprafetei pielii, depresiuni, asimetrii, pigmentari cutanate si se datoreaza de obicei lipsei de experienta a chirurgului.
Lipoaspiratia este o interventie posibila la varste foarte variate, foarte importante fiind tonusul cutanat si starea de sanatate a pacientilor. Se poate practica atat la femei cat si la barbati, chiar pe mai multe zone intr-o singura sedinta operatorie.
Adevar si cateva legende
Cea mai frecventa intrebare pe care o pun pacientii care se gandesc la o lipoaspiratie este daca se vor mai ingrasa in zona operata. Raspunsul este ca zona aspirata nu va reveni niciodata la volumul initial, iar pliul cutanat ramane mai mic fata de cel din zonele limitrofe operatiei. Prin urmare, rezultatele raman definitive, atat cele bune, cat si cele gresite. Neregularitatile constatate dupa o operatie se vor vedea si peste 10 ani, desi adipocitele restante se pot mari in volum in caz de crestere in greutate. S-a constatat ca persoanele care au facut o lipoaspiratie se ingrasa mai mult pe zonele neoperate, astfel ca, pentru rezultate stabile trebuie pastrata cu strictete o greutate corporala constanta.
„Este lipoaspiratia tratamentul obezitatii?“
Raspunsul este categoric NU! Extragerea unei cantitati de 3-5 kg de grasime nu face din obez o persoana slaba, dar poate face dintr-un obez urat un obez armonios. Lipoaspiratia rezolva depozitele adipoase dizarmonice care ies din linia siluetei sau cele care, in ciuda curelor de slabire si a sportului, nu dispar. Este inutil sa tii regim o viata pentru a corecta o dizarmonie locala.
Lipoaspiratia nu stabilizeaza greutatea corporala pentru totdeauna. Greutatea corporala este o suma a tuturor zonelor, atat a celor operate cat si a celor neoperate. Totusi, dupa o operatie se pierd treptat mai multe kilograme, desi la un kilogram de grasime extrasa se pierd doar 750 grame greutate corporala. Stresul operator si dieta dupa operatie ajuta la „cura“ de slabire.
„Ce se intampla cu pielea din zona aspirata?“
Pielea este elastica si are o mare capacitate de intindere si de retractie, asa ca ea se retracta dupa aspirarea grasimii. Sunt totusi zone, ca cea a bratelor sau fata interioara a coapselor, in care pielea mai laxa poate atarna. Chirurgul trebuie sa aprecieze elasticitatea cutanata atunci cand propune operatia de lipoaspiratie. In prezent, cea mai noua metoda asociata operatiei de lipoaspiratie este stimularea contractiei cutanate cu ajutorul radiofrecventei. La clinica Dermastyle noi folosim aceasta tehnica intraoperator si asiguram o mai buna netezire a pielii.
„Este lipoaspiratia tratamentul celulitei?“
Lipoaspiratia se face pe zone. In mod logic, nu poate disparea capitonajul pielii de pe zonele neoperate. Celulita are un tratament pluralist: masaj cu aparatul cu unde de soc si reducerea laxitatii pielii cu aparatul de radiofrecventa, tratament efectuat pe toate zonele cu capitonaj, nu numai pe cele operate. In doar patru saptamani aspectul de celulita se diminueaza vizibil.
„Cand se considera reusita lipoaspiratia?“
Atunci cand pielea este neteda si nu valurita, cand simetria este perfecta, cand cicatricile sunt mici si bine localizate, cand nu exista un exces de piele. Lipoaspiratia, liposculptura, liposuctia sunt termeni folositi pentru aceasta modalitate incitanta de imbunatatire a imaginii corporale. Atunci cand este folosita judicios, cand medicul este un artist si un adevarat sculptor, rezultatele sunt excelente si complicatiile minime. In felul acesta arta si medicina isi dau mana pentru frumusete si armonie.
dr. Mihaela Leventer medic primar dermatolog Clinica Dermastyle
7z5u95 odimulpfdeex
That’s way more clever than I was expecting. Tahnks!