Am limpezit apele oglinzii ca sa ma pot privi, sanatos, in adancimea ei. Stau dreapta si goala in lumina, inerta. Doar ochii mi se misca si scruteaza cu atentie imaginea reflectata de luciri pe bucata asta de sticla amalgamata pe dos. Stau ca fetele mari de la tara in noaptea Sfantului Andrei si astept sa se iste din apele nevalurite ceva care sa ma ajute sa inteleg.
…Da, parca seman cu mama. Si cu bunicile mele. Si cu mamele bunicilor mele. Cu matusile si verisoarele mele. Cu prietenele si neprietenele mele. Cum stau asa, chipul meu are ceva din blandetea obrajilor Sfintei Maria – iertare! Dar are si ceva din tristetea ochilor Mariei Magdalena. Sigur, cele din toate reprezentarile lor pamantene. Da, sunt o bucatica imperfecta din Universul asta desavarsit, sunt, in mod cert, toate femeile stiute si nestiute, vad bine. Vin din trecut si ma indrept prin surorile si fiicele mele catre viitor.
Am iubit si am urat. Am dansat si mi-am tinut mainile cuminti in poala. Am tesut covoare si vise. Am netezit cu palmele goale asternut de spini pentru dragoste neimpartasita si am fluturat batiste a despartire pe un peron de unde nu mai pleaca si inspre care nu mai vine niciun tren nestiut. Picioarele mele au alergat pe malul marii, pasii mei au ramas ingropati la tarm, sub rafale de vant. Unghiile mele au desprins cu sange de pe stanci tradafirii desertului, smulgandu-i pustiului din ei insisi. Am zamislit din vorbe si din dragoste, copii. Care, la mine, nu au apucat in viata lumina zilei. Am mangaiat ochii obositi ai barbatilor iubiti si le-am sapat zambete in colturile gurii. Unora, le-am nascut in inima cuvantul “dor” si am incercat sa-i invat, cu migala, cum sa-mi cuprinda-n palme macar sufletul. De cele mai multe ori, n-am reusit. Am alergat cu panere de fructe spre spitale, sa tamponez broboanele de sudoare de pe tamplele dragilor mei. Am ascultat pioasa rugaciuni de iertare a sufletelor cantate de preoti langa gropi deschise. Mi-am acoperit parul salbatic la intrarea in biserici, dar n-am facut-o cu inima impacata. Am ascultat greierii in nopti adanci cu luna plina si am tinut strans la piept copiii altora, facandu-i sa rada fericiti. Am ridicat sabii pentru dreptate, dar am ucis atunci si cantece. Am nascut poeme la ceasurile serii si am avortat multe impliniri. Am adapat la izvorul bucuriei oameni tristi si nefericiti si am facut curat intr-o casa. Am intins o paine celor infometati. Am imbratisat mame disperate si am luptat cum m-am priceput impotriva uratului din mine si din altii. Uneori am si invins. Am cazut si m-am ridicat, impiedicandu-ma in fuste. Am alungat si am ademenit. Am cules fructe si am nascocit din fire de paianjen noduri gordiene. Am achitat toate birurile catre soarta si n-am negociat platile amare pentru fericire. Am zambit catre inapoi si acum merg spre amurg. Am iubit. Am si plecat din iubiri si am ramas in durere, intorcandu-ma si implinind profetiile oracolelor. Am ornat mese in cinstea prieteniei si am amestecat in bucate facute pentru hrana sufletelor intamplate in preajma mea. Am impletit fulare si am copt colaci pentru Inviere. Am leganat prunci adormiti si am sadit o magnolie in cinstea tuturor primaverilor ce vor imboboci.
Am inteles. Sunt vinovata. Ca sunt femeie. Intreaga. Cu bune si da, si cu rele. Cred ca azi o sa-mi cumpar un trandafir sangeriu si o sa-l tin in mana stanga, cea dinspre partea inimii. Si asa, gatita, o sa purced inspre iarna asta scaldata in soare timid, un soare dintr-un anotimp ca cel al facerii lumii, dureros ca alungarea din Rai inspre Viata. Un anotimp in iarna destinului, al meu si al tuturor femeilor ce traiesc in adancul meu, pe rand, in sir indian.
