Mi-a trebuit o viata sa-nvat sa iubesc, probabil mi-ar mai trebui una sa ma vindec… Copila fiind, ma uitam la barbati cu spaima si-mi doream, mai mult decat orice, sa-i inteleg. Ma simteam ciudat si ma gandeam ca nu voi fi iubita niciodata. Nu-mi dadea pace gandul: cum trebuie sa iubesti un barbat? Teoria suna cam asa: cand va veni vremea, trebuie sa te daruiesti total, sa fii sincera si devotata, iar el sa-ti fie prieten. Si inima mea tot cam asa simtea. Poezie – nimic mai fals.
Gurile babelor spuneau ca barbatul trebuie sa te cunoasca de la brau in jos – ca orice vorba veche, si aceasta contine teribil de mult adevar. Nu de alta, dar oricat de educati si culti ar fi, pana la urma, ei tot nu pricep de ce femeile isi pun sufletul despuiat pe tava, in fond, pentru asta exista prietene si psihologi. O viata am incercat sa inteleg barbatii, si concluzia a fost ca, pana la urma, toti dorim un singur lucru: sa fim iubiti, putin.
Am cunoscut ochi care explodau ca niste artificii nebune; altii care-si ascundeau iubirea cu teama, ochi care ma despachetau, lacomi, in locuri intunecoase, sau ochi stangaci si timizi. Priviri uimite sa descopere ca exist, de parca as fi fost un diamant rasarit din noroi. Ochi rotunzi, abia descoperind femeia, ochi incetosati de ani, redescoperind-o.
Privirea barbatilor se pleaca, stanjenita, in fata lacrimilor, si sufletul lor detesta cicaleala si vaicareala; in schimb, jocul le place atat de mult, incat nici macar suferinta nu le diminueaza placerea. O fata buna si supusa – nimeni nu are nevoie de ea – toti detestam monotonia! Pe de alta parte, nici afurisenia nu e un atu, poate doar asa, din cand in cand, pe post de condiment. Daca vrei sa pierzi cu siguranta un barbat, reproseaza-i ca nu te mai priveste cu aceiasi ochi stralucitori, ca te simti singura, ca si gandurile lui umbla, nauce, prin alte zari. Va nega, te va face paranoica, iar mintea lui va fi si mai departe.
Mi-a trebuit o viata sa-nvat sa iubesc, si-mi place sa fiu dependenta, de ce ar trebui sa ma vindec? Mi-e bine cand am fluturi in stomac, chiar daca dupa aceea urmeaza, inevitabil, serpii, cu zvarcolirile lor otravite. Imi place chipul meu stralucind indragostit, dar il accept si pe cel palid de nesomn. Cunosc femei care nu stiu sa iubeasca, sunt uscate, seci si n-au pic de haz. Imi place sa tresar la un gand razlet si sa-mi imaginez o scena de dragoste. Mangai si astept mangaieri ca si cum viata ar depinde de asta, ca un torent fara zagaz.
Mi-a trebuit o viata sa-nvat sa iubesc, si sper sa nu ma vindec niciodata. O iubire nu e nebuna, naiva sau perversa, e doar o iubire. Ea moare cand noi o renegam. Ar trebui sa iubim fara rusine. Sa nu ramanem agatati intr-o iubire care a trecut si-apoi s-o umplem cu noroi, drept razbunare ca s-a sfarsit. Ar trebui sa iubim si-atat…
Mi-a trebuit o viata sa-nvat sa iubesc si-am sa tot invat…
Ador sa daruiesc si sa primesc, fara sa cantaresc si sa masor!
