fbpx

Barack Obama le duce pizza voluntarilor dintr-un birou de campanie din Nevada

de

Presedintele american Barack Obama a iesit pentru scurt timp, luni, din resedinta sa din Henderson (Nevada, vest), unde se pregateste pentru prima dezbatere televizata de miercuri cu adversarul sau Mitt Romney, pentru a vizita un birou de campanie si a le multumi voluntarilor.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Obama a parasit complexul hotelier de la periferia orasului Las Vegas, unde s-a instalat de trei zile, si s-a deplasat la sediul local al “Obama for America”, potrivit jurnalistilor care il insoteau.

 

Presedintele a ajuns la scurt timp dupa ora locala 14.00 (07.00 ora Romaniei), cu sase pizza in brate pentru voluntari, cu care a discutat ulterior. El a mentionat ca nu mai sunt decat 36 de zile inaintea alegerilor prezidentiale din 6 noiembrie, la care va incerca sa obtina un nou mandat de patru ani.

 

“Se va intampla rapid, si, evident, Nevada va fi cruciala in aceasta batalie”, a afirmat Obama. Nevada face parte din cele zece state-cheie care ar putea, teoretic, sa incline balanta de o parte sau alta si, prin urmare, sa faca diferenta intre candidati.

 

“In Nevada va fi (un scrutin) foarte strans. Va fi strans in toata tara”, a asigurat Obama, care conduce in sondaje in majoritatea acestor state in care echipa sa de campanie si-a concentrat eforturile.

 

“Nu vreau sa va dezamagesc”, a continuat el, adresandu-se sustinatorilor sai. “Vom ajunge acolo, vom castiga”, a promis presedintele, dupa care a sunat mai multi voluntari.

 

Obama va parasi miercuri Nevada si se va intalni cu Romney la Denver, in Colorado (vest) in cadrul primei dintre cele trei dezbateri televizate din octombrie, consacrate economiei.

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.