Fostul presedinte al Statelor Unite Bill Clinton l-a criticat dur, luni, pe republicanul Mitt Romney, afirmand, in cursul unui eveniment de strangere de fonduri, ca politica sa va fi “catastrofala pentru tara noastra si pentru lume” daca il infrange in noiembrie pe Barack Obama.
Intr-o interventie in fata a aproximativ 50 de persoane, care au platit cate 40.000 de dolari pentru a veni sa ii intalneasca pe cei doi presedinti la domiciliul unui investitor bogat, in apropiere de Central Park, Clinton l-a salutat pe succesorul sau, care are “o politica buna, un bilant bun si a gestionat cat a putut de bine o situatie dificla”. In opinia sa, “el merita sa fie reales”.
In schimb, “alternativa ar fi, in opinia mea, catastrofala pentru tara noastra si pentru lume”, a apreciat Clinton, singurul democrat care a detinut doua mandate consecutive intregi la Casa Alba dupa al Doilea Razboi Mondial.
Obama si Clinton, ale caror relatii s-au ameliorat de cand presedintele a infrant-o pe “Prima Doamna” Hillary Clinton in alegerile primare democrate din 2008, au participat impreuna, luni seara, la o serie de trei reuniuni de colectare de fonduri, cu obiectivul de a colecta cel putin 3,6 milioane de dolari pentru echipa de campanie a lui Obama si Partidul Democrat.
La randul sau, Obama, care s-a confruntat vineri cu un revers, cu doar cinci luni inainte de alegeri, odata cu publicarea datelor despre somaj, a declarat ca pe cand era Clinton la putere, intre 1993 si 2001, “toata lumea o ducea bine, chiar si (cei din) clasele superioare, pentru ca presedintele (William) Clinton (…) stia de ce are nevoie economia”.
Criticandu-l pe Mitt Romney si pe liderii Partidului Republican, Obama a apreciat ca proiectele lor bugetare sunt “fundamental diferite de experienta noastra cu privire la cresterea econimiei si crearea de locuri de munca” si i-a acuzat de “absolutism” in materie de respectare a legilor pietei.
Un loc la spectacolul de gala dat de Bon Jovi a costat 2.500 de dolari
Obama si Clinton erau asteptati luni seara la hotelul Waldorf Astoria, pentru a participa la un spectacol de gala sustinut de Bon Jovi pentru 500 de persoane, biletul de intrare costand cel putin 2.500 de dolari. Celebrul star rock a calatorit la bordul Air Force One impreuna cu Obama, de la Washington la New York, potrivit Casei Albe.
Cei doi presedinti urmau sa mearga ulterior la o sala de spectacole de pe Broadway, pentru un concert la care erau asteptati aproximativ 1.700 de spectatori, care au achitat cel putin 250 de dolari, potrivit unui oficial din cadrul echipei de campanie a lui Obama, care a facut aceasta declaratie sub protectia anonimatului.
Incasarile obtinute in urma acestor evenimente urmau sa depaseasca 3,6 milioane de dolari. De asemenea, o tragere la sorti urma sa permita unui numar de trei persoane sa asiste la spectacolul de gala, la concert si sa ii intalneasca pe Obama si Clinton in mod gratuit.
Un eveniment similar a permis aproape o dublare a sumelor incasate in mai, la o serata cu Obama acasa la George Clooney, langa Los Angeles.
Relatiile dintre Obama si Clinton au fost marcate de o serie de confruntari in 2007 si 2008, cand Obama a pus-o in dificultate pe Hillary Clinton, in timpul cursei pentru obtinerea investiturii democrate, inainte sa o invinga la un scor strans, in urma cu patru ani, pe 3 iunie 2008.
Clinton si-a asumat de curand un rol sporit in campania de realegere a lui Obama, laudandu-l intr-o inregistrare video pentru hotararea de care a dat dovada in cursul raidului impotriva lui Osama ben Laden. De asemenea, i-a deschis cercul influentilor sai donatori.
Colectarea de fonduri se dovedeste cruciala, in Statele Unite, in desfasurarea campaniilor electorale, ale caror costuri se vor ridica la sute de milioane de dolari, iar Obama a participat la asemenea reuniuni intr-un ritm accelerat. Romney pare, pana acum, sa beneficieze mai mult de pe urma noilor reguli privind finantarea campaniilor electorale, care au permis unor afaceri sa contribuie nelimitat.