Fotbalistul David Beckham, tata a patru copii, a fost desemnat cel mai sexy barbat in costum, intr-un top online, realizat de reteaua de magazine britanice Austin Reed, specializata in costume barbatesti, informeaza dailymail.co.uk.
“David Beckham este in mod indubitabil unul dintre cei mai stilati barbati de pe planeta”, a declarat un purtator de cuvant al retailerului Austin Reed.
Acesta a precizat ca un costum bun poate sa transforme un barbat. “Cei mai multi barbati sunt nevoiti sa imbrace la un moment dat in viata lor un costum si este important sa il aleaga in mod intelept”, a mai explicat reprezentantul retelei de magazine Austin Reed.
Pe de alta parte, David Beckham poate fi mandru ca i-a devansat in acest clasament pe actorii George Clooney si Daniel Craig, care s-au situat pe locurile al doilea, respectiv al treilea.
Pe locul al patrulea in top s-a clasat liderul trupei Take That, cantaretul Gary Barlow, fiind urmat in clasament de actorul Hugh Grant.
Pilotul de Formula 1 Jenson Button s-a situat pe locul al saselea in acest top, in timp ce pe pozitiile urmatoare s-au clasat printul Harry si fratele sau, printul William.
Pilotul britanic Lewis Hamilton, colegul lui Jenson Button, si-a adjudecat locul al noualea, in timp ce pe pozitia a zecea se afla actorul Robert Pattinson, starul francizei cinematografice “Amurg/ Twilight”.
In topul 20 al celor mai sexy barbati in costum se mai regasesc: Jude Law (locul al 14-lea), Clive Owen (locul al 15-lea), Orlando Bloom (locul al 16-lea) si Simon Cowell (pe pozitia 20).
LONDRA (MEDIAFAX)