Cea mai mare floare din lume, Arum Titan (Amorphophallus Titanum), este vedeta Gradinii Botanice din Inhotim, un oras in sud-estul Braziliei, unde tocmai a inflorit, iar planta atrage numerosi vizitatori, in ciuda mirosului ei special de carne in putrefactie.
“A inflorit in prima zi de Craciun si incepe deja sa se inchida. Floarea are o durata de viata de 72 de ore, in timpul careia degaja un miros puternic de carne putrezita pentru a atrage mustele si insectele polenizatoare”, a declarat joi botanista Patricia Oliveira, pentru AFP.
Potrivit aceleiasi specialiste, inflorirea acestei plante, cunoscuta si sub denumirea de “floarea-cadavru”, este un eveniment rar, care se produce la un interval de mai multi ani.
“Aceasta este cea de-a doua inflorire a ei. Prima a avut loc in decembrie 2010”, a precizat ea.
Denumirea stiintifica a florii este “Amorphophallus titanum“, care inseamna “penis urias de o forma ciudata”, explica Patricia Oliveira.
Planta din gradina botanica braziliana avea, joi, inaltimea de 167 de centimetri, dar specia Arum Titan, originara din insula Sumatra, poate ajunge si pana la o inaltime de trei metri.
Aceasta specie a fost descrisa pentru prima data in 1878 de naturalistul italian Odoardo Beccari. Zece ani mai tarziu ea a inflorit pentru prima data la Gradina Botanica Kew din Londra, iar botanistii au fost nevoiti sa astepte pana in 1926 pentru a asista la o noua inflorire a plantei.
Floarea-cadavru din Gradina Botanica Inhotim a crescut din seminte expediate de specialistii de la Gradina Botanica Marie Selby din Florida.
(MEDIAFAX)