fbpx

Simona Catrina – Am placerea sa va invit la o cafea la mine in pat

de

Ajung sa cred ca o relatie intima nu presupune numai tavalugul cald al trupurilor fara frana, ci tot ansamblul de pregatiri si dezmeticiri postludice. Ce trebuie facut in momentul cheie stie (sau e convins ca stie) oricine de pe fata emancipata a pamantului, dar pana sa ajungi la partea la care te pricepi cel mai bine, trebuie sa ai, cat de cat, un plan de doamna, nu de disperata.

Cand nervii se intind mai mult decat bluza
Desi se lucreaza intens la asta, inca nu s-a stabilit care e perioada optima de asteptare, inainte de a trece la fapte nude. Bine, problema este exclusiv a femeilor, fiindca sa fim seriosi, sunt din ce in ce mai putini barbatii care se mai intreaba „oare cat trebuie s-o mai respect pe aceasta doamna, inainte de a o necinsti?“. Femeile se aleg cu sfaturi contradictorii, depinde de cine le formuleaza si ce alcoolemie are respectivul sfetnic.
Unii le spun ca o amanare repetata a ceva ce oricum se va petrece e un circ, e o fapta si caraghioasa, si imatura. Altii, dimpotriva, spun ca un barbat trebuie fiert de viu, trebuie sa aiba asteptarile intinse ca un arc de pendula, fiindca altfel, daca obtine ce vrea de cand cere prima data, a doua oara nu-i mai trebuie. Iar pentru femei, a doua intalnire e mai importanta decat prima, fiindca e saltul de la aventura la cat-de-cat relatie. Ca sa beneficiezi deci de o a doua intalnire cu continut sexual, e nevoie de multa precautie inainte de prima. Dar dincolo de legile tepene, depinde foarte mult de context.
Aveam o prietena care corespondase de-si rupsese mainile cu un tip, pe Internet. Ea din Bucuresti, el din Zürich, in fine, au trecut vreo doua luni pana cand a poftit el in patria mama, sa se vada ochi in ochi cu virtuala. Pana atunci insa, fiindca epuizasera inimioarele si iepurasii din primele doua saptamani, au trecut incet-incet la mesaje erotice, apoi la mesaje erotice cu actiune cu tot, apoi la webcam si la sex pe internet, privindu-se si vorbindu-si lasciv, dupa metoda clasica (daca poate fi numit clasic ceva ce le-ar omora pe mamele noastre, daca ar afla).
Cu alte cuvinte, nu mai ramasese nimic nespus si nimic nefacut, acum singurul divertisment nou era sa faca acelasi lucru cu trupul celuilalt, in loc de al lor. S-au intalnit, asadar, dupa multe saptamani de sex desucheat pe webcam, unde avusesera ocazia
sa-si studieze corpurile mai bine decat ar fi facut-o sub lupa, intr-un pat king size.
Cand a aterizat, el ar fi dezbracat-o de la aeroport, doar ca i s-a parut ca se uita vamesii cam cas. Ea voia sa-l mai plimbe prin oras, dar el tragea catre casa, ca un barbat serios ce era, ca sa termine ce-a inceput si-a tot inceput si-a tot inceput. Presata de toti factorii erectili prezenti in situatiunea data, ea l-a dus catre casa ei, cu toate ca inca ii lasa gura apa dupa un pic de romantism premergator. Abia au intrat pe usa, ca el s-a apucat de bluza ei ca un inecat si, cu mainile tremurand de anticipare excitanta, a inceput s-o dezbrace pe dragostea vietii lui. Ea – nu si nu, ca sa mai astepte, sa se cunoasca mai bine. El a gogonat ochii (nici nu era greu, erau deja iesiti din cap, de la atata abstinenta) si, cu ultimii stropi de saliva pe care-i mai avea, i-a adus aminte ca ei si-au vazut unul altuia, pe webcam, locuri despre care, pana atunci, puteau sa jure ca se vad doar la ecografie. Dar ea o tinea pe-a ei, ca trebuie mai intai „sa se cunoasca“.
S-au certat pana la 4.00 dimineata, la 5.00 el s-a dus sa faca un dus si-a stat acolo pana l-a uitat Dumnezeu, iar la 9.00, cand Dumnezeu si-a adus aminte de el, s-a imbracat si-a plecat de nebun in oras. in urma lui, fata ramasese foarte incantata de isprava ei. Era convinsa ca asa are s-o iubeasca el nespus, probabil acum iesise in oras dupa vreun inel de logodna, ca sa vada ea ca el are intentii serioase.

Noapte buna si somn usuratic!
El s-a intors pe la 6.00 seara, calm ca un hamster satul, si s-a culcat oleaca. Dupa cum mirosea el, mancase pizza si bause Chardonnay, iar dupa cum mirosea situatia, ceva nu era in regula.
Cand s-a trezit, si-a scarpinat ochii si alte cateva locsoare si i-a povestit castei lui colocatare ca fusese la un salon de masaj erotic si acolo lucra, cu carte de munca, o fata draguta, care se ocupase de toate vicisitudinile vietii lui, cu o arta de care nu stia ca exista si-n alta parte decat in Thailanda si pe DVD-urile porno suedeze.
De atunci, dupa ce-a plans pana si-a suflat in batista toata nefericita mucoasa si toate prejudecatile din corp, tipa a trecut la planul B de viata: sare in paturile primitoare inainte de a se sfarsi fraza de protocol „doamna, bine ati venit sub trupul meu gol pusca“, nu de alta, dar saloanele de masaj sunt singurele edificii care se inmultesc pe criza asta si ea nu putea concura cu pielea, buzele, uleiurile, mainile si zelul gheiselor din targ.
Mai aveam o colega de facultate care nu s-a maritat nici azi, desi asta e principalul ei scop in viata, dar nu stiu cine-i bagase in cap (probabil tot aia care voiau sa se culce cu ea) ca e o amanta perfecta. si, ca fiecare om care-si stoarce atuurile pana la coaja, isi transforma vesnic prima intalnire in prima noapte de sex si, dupa cum avea sa constate, implicit in ultima noapte de sex cu respectivul edificat. Nu intelegea nimic, toti ii spuneau ca nu e nimeni ca ea. Probabil aici era cheia, ar fi trebuit sa aprofundeze vorbele astea intelepte, dar ea insista sa le ia in sensul cel mai incitant. Avea din ce in e mai multe propuneri erotice noi si din ce in ce mai putine propuneri sa caste gura la un film in oras sau sa mearga la un restaurant. Toti o stiau (deja, de-acum primea recomandari de la persoane satisfacute de serviciile ei) si erau constienti ca orice preludiu urban era o pierdere de vreme, pana la urma tot in plapuma ajungeau.
Din tot acest folclor al relatiilor adulte, s-a desprins ideea ca granita dintre prea mult si prea putin e foarte fina, cand vine vorba sa stim si noi care e perioada decenta de intins nervii unui barbat inainte de a-i da, in sfarsit, jucaria dupa care bazaie.

Aventura de-o noapte, buimaceala de-o viata
Pana la urma, cele mai intelepte presupuneri sunt cele care accepta relativitatea. Nu poti compara doi barbati decat atunci cand ii urasti deopotriva, caz in care toate reperele comune sunt inepuizabile. Altfel, specia umana a fost foarte generoasa, a lasat pe fata lumii si barbati care devin sclavii unei femei imediat dupa prima noapte (mai ales daca ea face lucruri pentru care nevasta lui i-a tras un dos de palma peste bot doar pentru ca a intrebat), dar exista si barbati pe care trebuie sa-i alergi ca sa li se faca foame, in caz contrar jertfa ta de desuuri cumparate special pentru elegantul dezmat va fi zadarnica.
Arta va consta in intuirea corecta a tipologiei. La randul lor, barbatii pot disimula senzational. Mi-a fost dat sa vad, in viata mea, barbati care purtau tantosi o masca antierotism, pledau gratios pentru rabdare si chibzuinta, pentru amanarea tantrica a ceea ce ulterior se dovedea a fi orice altceva decat tantra. Cand insa femeia le rasplatea gentiletea cu o noapte aprinsa si cu senzatii de-o intensitate care prin unele tari e ilegala, foaia se schimba. Barbatii dispareau in negura noptii si-a retelei de telefonie mobila, semn ca implinirea sexuala coincidea, uimitor, cu declansarea unei nesimtiri invalidante.
Pe de alta parte, am dat si de povesti care au inceput cu o noapte de sex relaxat total (fiindca nu putea fi vorba de dragoste si emotie intre doi oameni care se agatasera in bar), dar care s-a copt, dupa sase luni, intr-o nunta cu alai, iar de-atunci s-au adunat la socoteala zece ani, trei copii si doua case. Deci, cateodata, zarul pica pe fata care aduce marele castig.
Sexul spontan, iscat din colaborarea tandra a coniacului cu singuratatea, poate fi doar o trecatoare si multiorgasmica razbunare pe viata, dar poate fi, iata, si inceputul unei relatii careia nu-i mai vezi capatul (si risti sa nu-i mai vezi nici rostul intr-o zi, fiindca exaltarea si freamatul inceputului tind sa se scorojeasca).
Pe scurt, lasa-l sa astepte, daca vezi ca nu e genul obisnuit cu asteptarea. Si nu-l lasa sa astepte, daca deja e indragostit, disperat, singur de trei ani sau daca oricum nu-l vrei de tot. Jocul de-a rabdarile intinse a fost proiectat pentru cele care vor ceva mai mult de la un barbat decat nespusa onoare de a face sex.
S-au adunat 1500 de cuvinte de cand vorbim despre cat ar trebui sa se scurga intre prima bataie din gene si prima dezlantuire sexuala. Toate calculele ies cu zecimale, deci, conform bancului, trebuie sa ne mai culcam o data cu badita.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · ·

Comentarii

  • Cred ca oleaca de comunicare lipseste intre oamenii astia. Asa cum stau de vorba despre altele inainte de a ajunge (sau nu) in pat, ar putea sa discute si problemele astea. Sa stie amandoi partenerii care-s astepterile celuilalt.
    Dar se prea poate ca problema sa fie mai adanca.

    seaman65 aprilie 18, 2013 9:01 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.