La Amsterdam si pretutindeni

de

Nu stiu altele cum sunt, dar eu cand imi vad barbatul cantarind cu ochi pierduti sau prefacut indiferenti trupuri de femei – cu sau fara ambalaj textil – ma simt coplesita de tristete, de durere, de neputinta. Si ma intreb, cu gandul invinetit de revolte, de ce nu am fost dotata cu profunzimea intelepciunii stravechi, care le-a facut pe strabunicile noastre sa accepte ca barbatii pot sa pofteasca la nuri straini fara sa aiba constiinta pacatului, fara sa simta ca, astfel, isi pangaresc crunt sufletul, asa cum as simti eu daca mi s-ar intampla napasta vinovatiei.

Am intrat in Cartierul Rosu din Amsterdam cu sufletul plin de carcei si cu un zambet confectionat inca de pe la Leipzig. Stiam ce urmeaza sa vedem lafaindu-se prin vitrine si, in mod necontrolat, imi era rusine de propria-mi frica.

Iubire si acrobatie

M-am linistit dupa numai cativa metri facuti pe cel dintai trotuar marginit de vitrine burdusite cu poze si dispozitive menite, pasamite, sa-i imbie pe trecatori la sex fara inhibitii si erotism fara poticneli. Dincolo de geamuri se aratau ochilor mijiti de curiozitate arsenale intregi de obiecte care, teoretic, fusesera construite ca sa pigmenteze cu amintiri datatoare de fiori intalniri de indragostiti. Practic, pareau menite sa substituie intalnirile senzuale cu niste incalceli acrobatice. Mi-am imaginat ca, odata ce iti dotezi dormitorul cu toate uneltele oferite de sex-shopuri, adevarata maiestrie nu mai consta in a-i darui bucurie partenerului, ci in a nu-ti scranti incheieturile incercand sa folosesti iscusit, corect si cat de cat eficient aparatura (neinsufletita) din dotare. Si am ras, convinsa ca povestile despre ispitele Amsterdamului sunt pacaleli la fel de ieftine ca obiectele de plastic expuse prin vitrine.
Ne-am oprit din preumblari si am baut vin rosu, cu parfum dens, intr-una dintre cafenelele in care alti turisti, mai dedulciti la aventura si tutun, inghiteau rotocoale de arome interzise oriunde altundeva in Europa. Fete cu chip palid si par nisipiu rasuceau cu pricepere tigari in care indesau nu tutun de rand, ci un amestec scump de vise si moarte si iubire. Barbati cu ochi sclipind a dorinta sugeau fum somnoros din narghilele prelungi care faceau bulbuci in vasele asezate sub masa. Iar mie imi era mila de ei, pentru ca stiam ca, spre deosebire de ei, pot sa intind mana peste masa si sa gasesc dragostea neotravita de himere. Stiam ca pot sa-mi musc buzele inmuiate in vin de Porto si sa simt nu doar aroma strugurilor din viile lusitane, ci sarutul primit cu cateva ceasuri in urma, atunci cand vaporul care ne dusese pe canalele stramte ale orasului tipase grabit, ca o pasare, anuntandu-si plecarea din port.

Despre tarfe, numai de bine

Inserarea la Amsterdam a cazut brusc, cu zgomot de perdele trase. In clipa in care soarele s-a pierdut dupa un varf de casa, lumina felinarelor a-nrosit cartierul, iar maini grabite au inhatat draperiile care pana atunci dormisera in spatele geamurilor si le-au dat la o parte, lasand la vedere marfa eterna, marfa scumpa, marfa trista, marfa imorala, marfa vie. In spatele unor fereastre inalte, inguste, marginind spatii turtite ca niste cusete, femei aproape goale se leganau lasciv. Pe aleile vitrinelor ieftine, femei tinere, cu chipul tencuit de farduri, isi mangaiau singure carnea tare de pe coapse si faceau semne barbatilor care se opreau sa priveasca. Muieri cu trup istovit de pacate si nopti nedormite isi balanganeau carnurile facand semne obscene, aratandu-le celor ce-aveau timp sa vada ca sunt gata oricand sa suplineasca lipsa de prospetime cu iscusinte nelaindemana, nelaindegura, nelaindetrupul oricui. Femei grase si albe, femei negre si lucioase, femei cu sanii labartati peste pantec, femei cu talii fine, femei vesele, femei triste, femei blazate. Femei deochiate.
Am trecut printre ele fara sa vorbim, privindu-ne din cand in cand oripilati de oroarea, de uratenia, de aerul ieftin si sordid al ofertei. Abia cand am ajuns in zona vitrinelor ample si scumpe, frumusetea femeilor expuse la vanzare m-a durut, m-a speriat, m-a rascolit. Dincolo de pod, incaperile in care te invitau prostituatele nu mai aratau a soproane cu pat, ci a apartamente de gala. Femei superbe, imbracate in desuuri scumpe, te imbiau cu gesturi de regina sa le vizitezi in incaperile lor mobilate cu stil. Tinere splendide, cu maini fine si coapse subtiri, iti aratau cu gest delicat patul infatat in matase, pe care urmau sa-ti ofere placeri princiare. Adolescente fragede, cu goliciunea intreaga ivita printre voaluri albe, chemau cu zambet suav la iubire platita. “Ce frumoase sunt!”, i-am soptit iubitului meu cu glas impietrit de durerea uimirii sale pierdute, iar el si-a dezlipit cu greu privirea din ochii Circei de dincolo de geam si mi-a raspuns: “Da? Mie nu mi se par…”

Singura femeie din lume

“Am vazut cele mai frumoase femei din lume in niste vitrine, la Amsterdam. Se vindeau pe bani”. Asa arata sms-ul grabit trimis de iubitul meu prietenului sau. L-am citit pe furis, ghemuita a deznadejde in patul nostru de la Tulip Inn. Si apoi m-am rugat in gand sa-mi gasesc in suflet dragostea linistita, dragostea care nu doare, dragostea care nu deznadajduieste, dragostea care nu se teme de frumusetea altor femei. Dragostea care sa ma faca sa ma simt singura femeie din lume, la Amsterdam si pretutindeni. Dragostea de care nu sunt in stare.

(Articol publicat in revista Tango, septembrie, 2008)

 

Categorii:
Scrisoare

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *