Opera Națională București prezintă sâmbătă, 22 februarie 2020, începând cu ora 18:30 spectacolul „Otello” de Giuseppe Verdi. Regia artistică, decorul și luminile poartă semnătura maestrului Giancarlo del Monaco, costumele sunt realizate de Stella del Monaco. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Alberto Veronesi, în calitate de invitat al primei scene lirice a țării. Corul Operei Naționale București a fost pregătit de către Daniel Jinga.
https://www.youtube.com/watch?v=jpxm72F_8Qc
(Video: Sebastian Bucur/ Opera Națională București)
Creația verdiană a reprezentat prin excelență o împletire perfectă a artei dramatice cu muzica. De-a lungul secolelor, „Otello” s-a dovedit a fi o capodoperă care s-a evidențiat nu doar prin simbolurile filosofice, ci și prin trăirile tulburătoare și puternice ale personajelor, din punct de vedere teatral.
Un soi de complot al familiei și prietenilor a stat la baza noii opere a lui Verdi; cei care au luat parte la el au fost Giuseppina Strepponi, editorul Giulio Ricordi și poetul, compozitorul și libretistul Arrigo Boito. Profesionalismul și hotărârea lui Boito au reușit să-l convingă pe Verdi că tragedia lui Shakespeare era subiectul perfect, cel pe care compozitorul îl căuta de ani întregi.
Verdi demonstrează cu „Otello” că numai pe un libret bun se poate realiza o muzică bună. El spune chiar: Dacă nu mi-ar fi teamă că devin utopic, aș fi tentat să afirm că pentru a obține perfecțiunea posibilă a unei opere muzicale, ar trebui ca același om să fie autorul și al versurilor și al muzicii. Concluzia unanimă era că niciodată Shakespeare nu a avut vreun comentator mai demn decât Verdi.
Regizorul Giancarlo del Monaco, despre montarea de pe scena Operei Naționale București: „Eu fac o cercetare minimalistă scenografică, în sensul că spaţiile nu mai sunt definite de un realism primitiv care reprezintă Ciprul, care poate reprezenta Veneţia şi tot ceea ce este ; e o cercetare care vrea să se sublimeze şi să se înalţe în inima personajelor, lucru mult mai important decât faptul de a nara o poveste. Este necesar să povestim situaţii umane, situaţii foarte dificile, complicate, ca gelozia, rasismul, răul, binele… Spre exemplu, răul şi binele se confruntăîn această operă între Desdemona şi Iago, de acord ? Otello este o victimă, o victimă a răului ; chiar şi Desdemona este o victimă a răului,dar confruntarea dintre bineşi rău este reprezentată de Iago-Desdemona. În această confruntare, eu vreau să centrez atenţia publicului pe acţiunea scenică şi pe dramă, mai mult, pe psiho-drama acestei poveşti.”
Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).
Partener de mobilitate: Kia
Sponsori: Aqua Carpatica, Zarea
Parteneri: Casa de Flori, Artmark, Sansha
Partener de tradiție: RFI România
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Romantic FM, Gold FM, Radio Seven, Marea Dragoste, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, Agerpres, Ziare.com, Business24, Raftul cu Idei, Leviathan, Magazinul Verde