Alice Nastase Buciuta – Omagiu inimii

Mi-e dor de anii în care mărţişoarele se prindeau de bluză cu un bold, la început de martie, şi se mai scoteau abia târziu, după ce treceau Babele. Mi se părea mereu că a prinde un mărţişor de bluză e ca şi cum ai aduce un omagiu direct inimii celei pentru care aleseseşi o potcoavă, un trifoi sau o floare, ca să înceapă primăvară cu noroc.
Aşa se întâmpla în copilăria mea, şi aş putea pune pariu cu oricine că niciunul dintre elevii de astăzi n-are habar de cum decurgeau zilele de 1 Martie cu treizeci de ani în urmă. Dar eu îmi amintesc de învăţătoarea mea sau de profesoara de muzică, stând, întreaga zi, cu tot pieptul acoperit de mici zorzoane cu şnur. Mi se părea că nu poate exista fericire mai mare decât să primeşti atâtea semne de iubire în alb şi roşu şi că, într-o zi, am să primesc şi eu la fel de multe…
Mi-a părut cumplit de rău când, nu ştiu cum, dar dintr-o dată, într-o primăvară, nu s-au mai purtat mărţişoarele pe care să le agăţi direct de bluză, ci s-au inventat nişte cutiuţe de plastic subţire, în care stătea, anesteziată, o floare de pânză. De-atunci încolo, s-a stricat obiceiul. Cutiuţele transparente semănau cu sicriul Albei ca Zăpadă, aveau ceva rece şi impersonal şi, cel puţin la noi în familie, nu simţeam nevoia să le păstrăm niciodată. Aşa că le primeam şi le dădeam mai departe, într-un circuit care aşeza sărbătoarea primăverii sub semnul derizoriului. Îmi amintesc şi că a cumpără mărţişoare era o încercare pentru anii aceia săraci, aşa că ne chibzuiam cu atenţie înainte de a stabili cui ducem mărţişoare la şcoală şi în familie. Nu chiar toată lumea primea…
Apoi, peste ani, a venit moda obiectelor oarecare date pe post de mărţişor. Am primit ciocolată şi bomboane în zilele de 1 Martie, flori şi broşe, cărţi şi rujuri, sau, uneori, doar simple sms-uri cu urări banale. Şi, într-un an, un bărbat care era îndrăgostit de mine a venit de 1 Martie cu un şnur alb-roşu legat în jurul gâtului şi m-a rugat să-l iau pe el şi să-l port lângă piept măcar o primăvară. Dar mie-mi era gândul la altcineva, care era legat cu-altfel de sfori de fusta alteia. Iar primăvara aceea ştiu că ne-a fost tuturor searbădă şi rece. Dar acestea sunt doar amintiri…
În zilele noastre, pot cumpără mărţişoare de ajuns pentru toate femeile care-mi sunt dragi. Dar, într-o eră a grabei şi a gesturilor virtuale, ştiu deja că nu voi mai ajunge, vreodată, să li le înmânez.
Aşa că vă prind gândul meu cel mai bun în dreptul inimii şi vă zâmbesc, cu soare şi cu recunoştinţă. Am ajuns şi-n primăvara asta, şi suntem tot împreună, uniţi de aceeaşi credinţă nobilă, că marea dragoste există.
Iar asta ne poate fi de ajuns.