Daca noi, cei care abia ne folosim de cuvinte ca sa spunem Buna ziua, ori Multumesc am primi pentru un an har de poet, in anul in care, lasand deoparte si alungand prefacatoria gandirii pozitive de fiecare zi, am alege sa ne jelim parintii plecati sau am avea curajul de a recunoaste ca-i vom pierde curand, atunci am scrie cu totii volumul de versuri „Daca te striga cineva pe nume”.
Dar pentru ca noi facem parte dintre cei pentru care cuvintele sunt doar instrumente, si nu soapte sau lacrimi, poetul Constantin Preda l-a scris inaintea noastra, in locul nostru. Am plans si noi, citindu-l, spunandu-i, cu vorbele noastre putine, doar Multumesc, scumpului poet craiovean. „Seman tot mai mult cu tata
care acum doarme pe campiile inalte
mi-e inima, ca si a lui, o tara de semne
seman din ce in ce mai mult cu tata
si am pieptul acoperit cu umbre de nicaieri
fiecare amurg din copilarie este si o pleoapa
sub care imi place sa cred ca doarme Dumnezeu
amurgurile, ei, amurgurile sunt marile taine
pe care tata mi le-a povestit
pe patul de moarte”…
