fbpx

DAN C. MIHAILESCU: Balbaiala a fost crucea vietii mele

de

N-am indraznit vreodata sa spun despre Dan C. Mihailescu ca este balbait. De fapt, n-am vazut vreo clipa acest… defect (?!) ca fiind o povara, ci o nota de sarm. Domnia sa, insa, nu se ascunde in spatele cuvintelor frumoase… L-am urmarit multa vreme (in scris si la televizor) si-am avut impresia ca viata sa e prinsa intre coperti. M-am inselat, din nou. Are o senzationala poveste de dragoste! Dar, mai presus de toate, nu credeam ca „Danceul? foloseste cuvantul „misto? (deprins, probabil, din mahalaua natala), nici ca da spaga…

EVELINE PAUNA: Numele „Dan C. Mihailescu? a devenit un brand pentru Romania. Dincolo de aceasta realitate, imi place misterul pe care il purtati in nume. Prea putini stiu ce… scurteaza initiala „C? si de ce ati ales sa o folositi. Povestiti-ne!
DAN C. MIHAILESCU: Vai de mine, nu ma nenorociti: cum adica „un brand pentru Romania” ?!? Asa ceva sunt Nadia, Tiriac&Nastase, Hagi, Halep,Viscri, Le Delta du Danube si Carpathian Gardens, necum bietul elitism al balbaielilor mele. Cat despre C-ul de care intrebati, el nu a fost nicidecum o fandoseala: acum treizeci si ceva de ani, cand paseam stangaci in jungla literara, mi s-a semnalat existenta unui Dan Mihailescu in provincie, in contexte de ceausism si „Cantarea Romaniei”. Asa ca mi-am infipt initiala tatalui la numele de autor ca sa evitam situatiile stanjenitoare. Cu timpul, sunt onorat ca Dan C-ul (sau, in unele dedicatii, „Danceul”) a devenit o sigla vecina, daca-mi permiteti, cu DRP-ul sau CTP-ul.
Marea Dragoste – Tango : V-ati nascut in Bucuresti. Intreaga copilarie si adolescenta, de la 4 la 15 ani, va este legata de Soseaua Giurgiului, Pieptanari, Ferentari, Soseaua Viilor. Atunci ati descoperit, in egala masura, biblioteca de acasa si… limbajul colorat de Ferentari? Ati ales biblioteca… Ar fi fost riscul sa alegeti… Ferentariul? Sa fiti „golanas??
DAN C. MIHAILESCU: Riscul a existat, dar nu prea tare si nu multa vreme. Pe de o parte, avand naturelul simtitor, fiind emotiv, sentimental, retractil, pufos, nesportiv, baiatul mamei si odorul bunicilor, am ocolit instinctiv traditionalele marci ale virilitatii, de la cafteala, injuraturi, betivaneala, concursuri de scuipat, cartoforie, agatat fete la modul agresiv, pana la saritul gardurilor, lapte gros, patinaj si mancat seminte pe stadioane. Pe de alta parte, asa de multa mizerie fizica si morala mi-a fost dat sa traiesc la mahala incat saltul a fost brusc, total si neconditionat catre antipozi. Catre cumintenie, biblioteca, familism. Dar asta nu inseamna ca ispitele dracesti, pulsiunile autodistructive, razvratirile fara cauza si, in general, toate cele ce ce tin de spiritul acneic belaliu-belicos nu m-au incercat ritmic pana catre majorat.

Marea Dragoste – Tango : Mai mult decat atat, copilaria va este legata de Cimitirul Bellu si de Crematoriu. Cand ati inteles cu adevarat ce e Viata? Sau ce e Moartea?
DAN C. MIHAILESCU: Am trecut mai multe vami, fie constient, fie anesteziat, pana sa ma-ntreb cu adevarat cum e cu viata si moartea. La sapte ani mergeam cu bunicul meu la vanatoare si, pe cat ma fascinau narile ogarilor si zborul fazanilor sau prepelitelor, pe atat de tare uram tevile armei, jupuirea iepurilor, gulerele de vulpe si impaierea starcilor serpari. La unsprezece ani au venit bataile suferite de maica-mea de la al treilea sot, urmate, in timp, de cancerul bunica-mii si dementa ei senila, cu fuga de acasa si cautatul pe maidane, dupa care mi-a fost dat sa-l spal pe bunicu-meu mort. Intre timp, asa cum spuneti, vreo zece ani am batut aleile cimitirului Bellu din vecinatate, fie la inmormantari, fie de sambata mortilor, delectandu-ma cu munti de coliva si exersandu-mi cu voluptate apetitul pentru fiziognomonie. Cam asa am invatat ce este cu moartea. Subliniez : inainte de-a sti prea bine ce este viata. Ce este cu adevarat viata am invatat efectiv pe propria-mi piele pe la 50 de ani, dupa moartea maica-mii, un dublu infarct, o embolie, doua coronarografii si trei bypass-uri… din care mi s-a spus ca functional mai este doar unul. De zece ani traiesc o feerie, gandind pur si simplu ca taranul cititor de Pateric: fiecare zi este un dar de la Dumnezeu. Punct si bogdaproste. Adorm linistit si ma trezesc extatic, precum mierloii dintre blocuri, care ne incanta auzul indiferent de codurile portocalii si diversele alarme menite sa ne scoata din minti.

Marea Dragoste – Tango : Ii faceati cumparaturile Agathei Bacovia, vaduva lui Bacovia, iar fiul ei ii facea curte mamei dumneavoastra. Vecinii erau o familie de tigani care traiau in incest… Cum erati perceput in cartier?
DAN C. MIHAILESCU: Pentru prietenii de joaca eram „Dan-a-lu-Vanatoru”, un buflei bizar, greu de digerat dar usor de adoptat. Eram in egala masura demn de dispret si admiratie, de invidie, mirare, furie, compatimire si iubire. Eram deopotriva robul unor handicapuri (balbait, gras, fara tata) si posesorul unor calitati invidiabile: le dadeam bibicleta „sa faca si ei un tur si sa bage o goneta”, eram confidentul fetelor de pe strada, veneam invariabil spre casa cu o plasa de carti de la „Dan-a-lu-tanti-Lia”, aveam permis de pescuit de la 11 ani, iar la fotbal eram ales mereu, pe maidanul „de la butoaie”, ca arbitru infailibil de catre brandurile golanimii din zona. De aici respectul, de aici secreta invidie a multora. Si tot de aici duioasele prietenii perpetuate pana dincolo de anii liceului. Pentru varstnici, eram un intelept precoce: nu minteam, nu furam, nu injuram, nu distrugeam, ci respectam, ajutam, ma voiam mereu de folos, nutrind un adevarat „cult al slujirii” de care azi ma mir mai abitir decat ieri. Adevarul e ca maica-mea mi-a amputat prematur doua dintre cele trei verbe esentiale ale firii – anume a fi, a face, a avea – si m-a educat exclusiv intru venerarea lui a face. „Tu trebuie sa fii de folos celorlalti, sa fii mereu gata sa faci binele”. Nu sa am, nu sa adun, nu sa-mi fie mie bine, ci sa ajut, sa sprijin, sa pun invariabil idealul, spiritualul, afectivul inaintea pragmatismului, carierismului si cinismului mercantil. Pana tarziu am fost marcat de stampila asta de baiat bun, atunci cand, deja student fiind, mama celui mai bun prieten al meu ma dadea mereu exemplu odraslei sale: „uita-te si tu la Dan, ce baiat serios este, ce frumoasa relatie de iubire are cu Tania”… etc., de unde, fatalmente, in final, dusmania prietenului respectiv.

Marea Dragoste – Tango : Ce profesie aveau parintii?
DAN C. MIHAILESCU: Maica-mea nu si-a terminat niciodata studiile liceale si a fost dactilografa ici-colo. Cat despre tati, primul era functionar la ADAS, al doilea ziarist activist, al treilea electrician (si antrenor de volei), al patrulea (ex militian alcoolic) lucra in aprovizionare la ISPIFGA, iar al cincilea era pensionar, fost inginer.

Marea Dragoste – Tango : In copilarie v-au trecut prin viata… cinci tati de imprumut. In ce masura v-a marcat acest lucru pentru restul vietii?
DAN C. MIHAILESCU: Esenta acestor experiente am pus-o in prefata cartii mele din 2013, Castelul, biblioteca, puscaria, ca si intr-un capitol din Cartea ca destin, ambele aparute la Humanitas. Este o plecaciune (una indatorata pe viata) in fata feminitatii ultragiate.

Marea Dragoste – Tango : Cui i-ati spus cu adevarat „tata??
DAN C. MIHAILESCU: Nimanui.

Marea Dragoste – Tango : Ati declarat ca v-ati vazut mama in destule randuri „palmuita, plansa, inselata, umilita de cativa soti? care va considerau „povara suprema a famiiei?. Ati declarat si ca „mare parte din nesatiul meu cultural a pornit din caznele copilariei la mahala?. Cine v-a adus prima carte in dar?
DAN C. MIHAILESCU: Bineinteles ca maica-mea. Ea mi-a luat cartile din seria „Punguta cu doi bani”, unde tronau Manusa lui Aleksei Tolstoi si Maruntica. Tot ea mi-a oferit cind am implinit 12 ani ditamai editia de teatru Shakespeare de la ELU. Si tot ea m-a dus de doua, trei ori pe saptamana la teatru, opera si opereta, intre 8 si 18 ani, de m-am imbibat regeste spectacular pe tot restul vietii.

Marea Dragoste – Tango : Traumele de acasa v-au transformat intr-un copil interiorizat si… matur pentru varsta lui. Cine avea timp sa va asculte, sa va invete?
DAN C. MIHAILESCU: Aaa, pai am avut auditoriu inca de mic. Pe cat eram de balbait, pe-atat eram de dornic de-a ma da in stamba. In clasa intai, invatatoarea ma punea sa spun povesti ore in sir colegilor holbati de cate fantasmagorii scorneam. La fel era cu copiii de pe strada, pe care-i adunam sa le istorisesc filme pe care nu le vazusem niciodata altfel decat in imaginatie. Inventam cu obraznica nonsalanta istorii, dar fara sa fiu propriu-zis mitoman. Nu. Eram ferm convins ca pe toate le-am vazut, pe toate le-am traversat, le-am simtit, le-am experimentat. Vorba de aur a avut-o aici bunica-mea. Ea, saraca, ma para mereu maica-mii : „Cocuto, asta minte de ingheata apele !” De aici si pana la unele formule admirative de care am parte de cand sunt „Omul care aduce cartea” – de genul „imi place ca aveti vorbe in bot”, „ne faceti din vorbe” etc. – nu-i decat un pas.

Marea Dragoste – Tango : Ati urmat Facultatea de Limba si Literatura Romana (sectia romana-franceza). Cum erati in vremea studentiei? Cum ati simtit iubirea atunci?
DAN C. MIHAILESCU: Ei, aici intram in alta faza. Trecem dinspre turbulenta acneica inspre mistica familiei. Dinspre literatura raului, cu Baudelaire, Rimbaud, Lautréamont, Dylan Thomas, catre Filocalia, Ioan Alexandru, pustnicii pustiei, isichia, Antim, Neagoe, lumea lui Brancoveanu si Daniel Turcea. Studentia noastra, a Taniei si a mea (1972-1976) a fost literalmente un basm, o feerie novalisiana. Nu glumesc. A fost jalonata chiar de carti fundamentale precum Lumea romantica si visul, de Albert Béguin, de suita bachelardiana a imaginatiei materiei – apa si visele, psihanaliza focului, reveriile pamantului, magia mineralului – de fantasticul lui Caillois, fermecatoarele culegeri etnologice ale lui Tudor Pamfile, Simion Florea Marian &Co, de Memorialele lui Parvan si cantilenele lui Dan Botta, de Jung, Gilbert Durand, Poulet, Guardini, Guénon, Evola, Jean-Pierre Richard, de presocratici, sufism, Claudel si Rilke, de Hölderlin via Heidegger si cate altele asemenea. Am fost coleg de banca patru ani cu Tania, scriindu-ne zilnic, facand schimb de conspecte, impartasindu-ne simultan din aceleasi bucurii intelectuale si comuniuni spirituale. Am facut parte din echipe de cercetare folclorica pe valea Topologului, in zona Suici-Salatruc, frecventam aceleasi „cercuri stiintifice”, aceleasi simpozioane, imparteam aceleasi camioane care ne carau la Topraisar pentru „munca patriotica”, ne lasam cuminte legitimati de militieni stupefiati, la unspe noaptea, in curtea catedralei mitropolitane din Targoviste, unde recitam din Psaltire… In plina faza erotica, iubirea noastra deja se parguia la caldura lui Agapé, iar cultura si natura au ramas pana astazi stalpii care ne sprijina senzualitatea si estetismul.

Odata intrat in con-jugare, cuplul intra in randuiala iubirii familiale

Marea Dragoste – Tango : 15 septembrie 1942. Atunci ati intalnit-o pe Tania. In primul an de facultate. Erati pregatit pentru Marea Dragoste?
DAN C. MIHAILESCU: Eram. Cred ca Tania nu, insa eu cu siguranta da. Ea era un om al studiului, facuse doispe ani de pian la liceul „Enescu”, avea mereu auditii sau exersa si abia daca dansase o data sau de doua ori, la mare, cu un baiat, plus inocentele experiente de la „ceaiurile” liceale, cu Beatles si Rolling Stones. Eu eram deja la Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Cream, Deep Purple si Creedence Clearwater Revival, vazusem Zabriskje Point, filmele festivalurilor de la Woodstock si Isle of Wight, totul trait frenetic, in contexte umane adecvate… Ce mai, eram deja copt.

Marea Dragoste – Tango : Aveti o casnicie atat de frumoasa… Ce a facut-o sa reziste? Ati declarat intr-un interviu ca nu i-ati fost vreodata infidel sotiei…
DAN C. MIHAILESCU: Prietenia. Zau asa, nu zambiti neincrezator. Costion Nicolescu a scris o carte intreaga, foarte frumoasa, despre imprietenirea celor odata in-dragostiti. Odata potolit „zgomotul biologic”, cum ii spunea Ioan Alexandru, odata intrat in con-jugare, cuplul intra in randuiala iubirii familiale. Sunt vami si vami care se impun trecute, iar cele carnale trebuie dublate, captusite cu cele spirituale. Si in iubire functioneaza perfect acea superba sententa a lui Confucius : „forma vasului depinde de golul dinlauntrul lui”. Cele vazute atarna de cele nevazute. Concretul, carnea, epidermicul, clocotul senzorial depind de golul, adica de duhul imponderabil, inefabil, dar in fapt mai greu decat universul. Faptul ca dormi in acelasi pat cu jumatatea cealalta e deja sublim. Dar daca la asta se adauga lectura acelorasi carti (ori lecturi in complementaritate), ceasuri zilnice de pritocire intelectuala in doi, impartasirea acelorasi bucurii estetice, turistice, gastronomice, vestimentare, ori acelorasi cazne fizice, financiare, politice s.a.m.d. – atunci trupescului ii va fi dat sa jubileze infinit mai mult decat daca-l rezumi la voluptatile de sub centura.

Marea Dragoste – Tango : Erati la cules de rosii si cartofi. Ajutati fetele sa coboare din camion. 1.50 m, unghii scurte, de pianista. Si… mai ce v-a placut la Tania?
DAN C. MIHAILESCU: Pai eu cred ca mai bine le recomandam cititorilor dvs. sa-mi citeasca marturisirile din Cartea ca destin. Ce nu am spus raspicat acolo e ca – dincolo de cele multe si fundamentale care compun (si conditioneaza) o casnicie armonioasa – in rest placerile, asteptarile si optiunile noastre artistice sunt adeseori antinomice. E teribil de palpitant sa ne auzi in fiecare dimineata la cafea, de aproape patruzeci de ani incoace, cum jucam ping-pong verbal cu autori, titluri, stiluri, genuri de proza, poezie, teatru, eseu, unul cautand proustianismul in proza, celalalt balzacianismul, unul ahtiat de gratie si calofilie, celalalt de culisele, subteranele si anecdotica istoriei literare, unul exaltand irationalitatea, mistica, medievalitatea, aventurismul intelectual, celalalt pledand invariabil pentru masura, echilibru, preceptele iluminismului etc. Si, atentie, rolurile se schimba destul de des, totul e departe de-a fi perfect previzibil.

Marea Dragoste – Tango : Un an si jumatate nu v-a observat. I-a atras atentia siropul acela de 50 de bani pe care i l-ati oferit. Ce va facea sa aveti, totusi, curajul de a o cuceri?
DAN C. MIHAILESCU: Armonia fiintei ei, deopotriva trupeasca, emotionala, intelectuala. Era un fulg, un zbor, o clipire timida: cum sa nu amuteasca aburul ei diafan Calibanul din mine? Adolescenta ei crescuse cu Beethoven, Chopin, Bach, Brahms si impresionismul francez, canta extatic in corul liceului Requiem-ul lui Mozart, in vreme ce eu fredonam I put a spell on you, Speed king iar, la tristete, Long as I can see the light si Ziua bradului de noapte.

Logodna in doi, in pridvorul manastirii Antim, din primavara lui 1976, vegheati de melcul Ivireanului, a insemnat pentru noi cat o nunta in cer

Marea Dragoste – Tango : Cand v-ati logodit ati luat doua ciocolate Carpati, de 1.60 lei. A existat si un inel, totusi?
DAN C. MIHAILESCU: Da si nu. Ceva tot a existat, adica. Doar ca faimosul „diamond ring” din slagarele (si filmele) anglo-americane a fost in cazul nostru o veriguta de argint. Logodna in doi, in pridvorul manastirii Antim, din primavara lui 1976, vegheati de melcul Ivireanului, a insemnat pentru noi cat o nunta in cer.

Marea Dragoste – Tango : Aveti o fiica, Ana Maria. Cum e, ce face…?
DAN C. MIHAILESCU: 37 de ani, absolventa de Filologie ( portugheza-engleza) dar cu masterat ASE si MBA, lucrand de mai multi ani in marketingul bancar, pasionata de teatru, film si coregrafie, inotand epic in fabulosul gen Maestrul si Margareta, visand la drumuri initiatice in Tibet, dar frecventand manastirile din Nordul Olteniei. E casatorita, e om de munte, are un Golden Retriever de zece ani si o pisica de opt luni, adora florile, libertatea, fictiunea cat mai baroc-flamboaianta (nicidecum arta ca „felie de viata”) si, Rac fiind ca zodie, e de un familism beton, cu un devotament fara fisura pentru tot ce tine de ideea de echipa.
Cum sunteti acum acasa, in familie?

Marea Dragoste – Tango : DAN C. MIHAILESCU: Saptamanal, fiecare traverseaza cele cinci zile lucratoare cu gandul la intalnirea de familie din week-end. Acolo e golful, acolo ancorele, acolo linistea si bucuria deplina.
Multa presa… Si scris. Mult scris! Cuvantul va este prieten, provocare, refugiu?

Marea Dragoste – Tango : DAN C. MIHAILESCU: Nici nu stiti cat ma bucura ca-mi vorbiti de scris. De obicei, majoritatea celor care ma abordeaza pe strada, la metrou, in magazine etc. imi vorbesc exclusiv de lectura, de un titlu sau altul, dar mereu despre cartile altora, nestiind ca, totusi, dincolo de „Omul care aduce cartea”, adica de televizor, eu am fost si am ramas un palmas al scrisului, cu mii de articole si vreo douazeci de bucoavne, de la Eminescu, Caragiale si Cioran, la Athos si memorialistica romaneasca. Sigur ca am avut ca ax al fiintei cuvantul, doar am scris poezie pana spre 25 de ani. Lupta cu prozodia, fascinatia eufoniei, fervorile auditive mi-au forjat mintea si sufletul. Cuvantul ca prieten, provocare, refugiu: da. Insa mai presus de toate ca terapie, ca melifluenta vindecatoare.

Marea Dragoste – Tango : Intr-un numar din „Dilema veche?, de prin 2010 spuneti „I’m nobody but me?, apoi insirati Eminescu, Caragiale, Mihail Sebastian si N. Steinhardt, Bach si Beatles, Albinoni si Cohen… sunteti „unul care s-a saturat de cuantificarea calma, iresponsabila, sinucigasa a raului romanesc…?, cautati modele luminoase si armonie. Sunteti „reactionar, paseist serbetizat…?. Cand ati inteles cu adevarat cum sunteti si cand v-a fost bine fiind cine sunteti?
DAN C. MIHAILESCU: Am intrevazut cu placuta mirare cam ce as putea sa ajung – profesionalmente vorbind – cam prin clasa a X-a, la liceul 39, cand profesoara de romana ma lasa sa le predau colegilor mei poezia lui Blaga, cand profesoara de franceza ma stimula sa-l compar pe Eminescu nu cu Lamartine, ci cu Baudelaire, si cand directorul Gheorghe Sovu ma numea secretar de redactie la „Pe-un picior de plai”, revista scolii. Dar bine ma simt in pielea mea numai de cativa ani, adica numai dupa ce am luat act cu stupoare de faptul ca am ajuns totusi sexagenar. Abia acum, dupa 13 ani de Pro tv, ma duc fara emotii la filmari. Abia acum imi place la nebunie sa conferentiez, sa seminarizez, sa fac misionariat cultural in licee. Abia acum simt ca nu mai pun deloc la suflet rautatile, resentimentele si razbunarile specifice luptei de breasla.

Marea Dragoste – Tango : Aveti un sarm al vorbirii, al pronuntiei. In copilarie in considerati… defect. V-a complexat vreodata?
DAN C. MIHAILESCU: Balbaiala a fost crucea vietii mele. Dar si mantuirea mea. Gratie handicapului asta mi-am umplut vocabularul de sinonime (stiind dinainte la ce cuvant ma voi poticni, eram obligat la parafraze, eufemisme, acolade, la sinonimie-n disperare), mi-am transformat mintea in biblioteca (doar-doar voi compensa mental defectele fizice) si am ajuns sa traiesc in plin paradox, castigandu-mi, adica, existenta tocmai din logopatie. Am povestit cate ceva despre complexul asta in Cartea ca destin, dar si intr-un interviu din Gandul, in 2011, cu ocazia premierei bucurestene a lui King s speach, filmul lui Tom Hooper despre George VI.

Marea Dragoste – Tango : Unii dintre prietenii dumneavoastra va acuza de „optimism neghiob?. Cum va aparati?
DAN C. MIHAILESCU: Ei, saracii, au dreptate. Eu sunt cel skizoid si greu de acceptat. Pe de o parte, ca sceptic reactionar cioraniano-caragialian, fac figura de pesimist, cinic, nihilist, convins de zadarnicia lumii. De cealalta parte, sunt un vitalist ultraproductiv, propovaduind fericirea fiecarei zile, cu o energie de eu feeric, in totala discordanta cu ideile si sentimentele din siajul Cartii lui Iov si al Ecleziastului. De aparat, ma apar cu ce mi-a spus Cioran, cind l-am cunoscut, in toamna lui 1990. Rezum : draga, cel mai bine e de noi, astia pentru care „tout est foutu”, care nu mai speram nimic si traim in umbra lui nil admirari. Numai odata ce ai postulat zadarnicia lumii si inutilitatea viitorului, te poti… bucura in voie de frumusetea vietii!

M-am convins cu timpul ca spaga a devenit lubrifiantul esential in mentalitatea romaneasca

Marea Dragoste – Tango : Ati declarat ca Statul roman il face pe om sa se simta vinovat ca e viu cand iese la pensie. Iar meritocratia si demnitatea profesionala se sufoca sub talpa coruptiei. Ati dat vreodata spaga?
DAN C. MIHAILESCU: Mai rau: m-am convins cu timpul ca spaga a devenit lubrifiantul esential in mentalitatea romaneasca. Nici cele mai demne, radicale, inflexibile si netranzactionale persoane nu rezista prea mult: ca sa-si faca loc fara consum inutil de neuroni, fara pierdere de vreme si fara riscul de-a fi sabotati sistematic de fortele netrebniciei si nimicniciei, oamenii de actiune si buna-vointa sunt obligati sa-si negocieze normalitatea, sa-si plateasca „taxele de protectie”, sa corupa. Oare-o mai exista alta tara unde mita sa se numeasca „drept”-ul cuiva ? „I-am dat dreptul” inseamna ca l-am spaguit, ca m-am umilit, dar si ca am mers linistit mai departe. De unde spirit competitional, fair-play si meritocratie? De unde challenge, sanse egale si cultul eficientei? Se cultiva sistematic, exact ca-n ceausism, contraselectia: nu profesionalismul potrivit la locul potrivit, ci politicianismul troglodit la locul nimerit. Se doreste exclusiv un mental colectiv de plastilina electorala, o majoritate cit mai animalic supusa, fara orizont, fara cultura si discernamant, fara nici o alta deschidere decat catre burta, sex, buzunar, miserupism si bere la pet. Cei alesi traiesc din nou in zodia lui „sauve qui peut”, astfel incat dai si fugi, platesti si scapi. Tragedia e ca ne-am obisnuit in asa hal cu anormalitatea ca norma, incat resimtim instinctiv nevoia sa strambam pana si cele mai elementare lucruri drepte.

Marea Dragoste – Tango : Nu aveti permis auto. Aveti sofer?
DAN C. MIHAILESCU: Am fost convins dintotdeauna ca nu sunt in stare sa tin cumsecade un volan, dar am si fost alintat de familie: sotia, fiica, ginerele, verii, unchii, socrii, matusile, finii, cumetrii, toata familia are permis auto, numai eu nu. Si nu am dus-o niciodata rau din cauza asta, de vreme ce omul din dreapta soferului e scutit din principiu de etiloteste. Pai nu?

Marea Dragoste – Tango : Din 2.000 sunteti omul care aduce cartea. Marturiseati ca, desi PRO TV-ul v-a primit intr-o echipa exceptionala, nu ati simti niciodata ca faceti parte din ea. „Ei bine, pentru Pro Tv eu exact asa m-am considerat: un capriciu, o tacaneala feerica, dorita intr-un chip stupefiant pentru mine?. La PRO TV se fac schimbari. Ce se intampla cu dumneavoastra?
DAN C. MIHAILESCU: Ei bine, traversez un paradox: cand tocmai s-ar fi parut ca emisiunea asta e cea mai neinsemnata si, deci, cea mai lesne eliminabila din grila, exact acum mi s-a dublat echipa, nu mai filmez doar cu camera fixa, ci cu doua camere (adica inclusiv macaraua, girafa, de umblu zapacit cu ochii-n tavan dupa doua becuri), ba inca mi s-a firitisit si contractul „pe stil nou”. Mai ca mi se face frica de deochi.

Marea Dragoste – Tango : Este adevarat ca cititi o carte pe zi? Unii n-au citit o carte intr-o viata. Cand aveti timp sa… traiti?
DAN C. MIHAILESCU: Pai ce este lectura, de nu viata ideala ?! Adevarul e ca Dumnezeu mi-a dat o existenta de invidiat. Sunt ca si pensionar de la 27 de ani. Adica, odata intrat in 1980 la Institutul de istorie si teorie literara „G. Calinescu”, am fost mereu platit sa citesc si sa scriu. Adica platit pentru a-mi satisface propriile placeri. Cata lume are bafta asta? Cand, o viata intreaga, iti faci cum vrei programul zilnic, fireste ca ajungi sa traiesti din plin voluptatea echilibrului intre contrarii, adica intre cultura si natura, intre datorie si sentiment, intre actiune si visare, intre munca, sindrofii, excursii, taclale si misii redactionale. Asa ca le traiesc pe toate cu egala placere, asa cum, de pilda, ma bucur sa ascult cu aceeasi incantare Bach, Beatles, Fanica Luca, Led Zeppelin, Zavaidoc si Corelli.

Marea Dragoste – Tango : Ati pronuntat vreodata cuvintele „misto? si „naspa??
DAN C. MIHAILESCU: „Naspa” niciodata. A tasnit pe piata cand eram aproape cincagenar. Dar „misto” bineinteles, inca din adolescenta. Ce-i drept, nu mi-au placut mascarile, nu am injurat si nu m-am batut niciodata, nici macar in armata. Prea multe uraciuni am auzit si vazut in copilarie ca sa nu cultiv pudoarea, bunul simt, politetea. Sunt un om vechiu, ce mai.

Marea Dragoste – Tango : Care este cea mai mare teama a dumneavoastra?
DAN C. MIHAILESCU: Spitalizarea romaneasca.

Marea Dragoste – Tango : Aveti 60 de ani. Daca am pune, in balanta vietii de pana acum, pe un taler fericirea si pe celalalt tristetea, deznadejdea… cum ar inclina balanta?
DAN C. MIHAILESCU: Daca vedem viata ca pe un scranciob, normal ar fi sa pledam pentru echilibrul balantei, ca sa nu ramanem fie suspendati in aer, fie lipiti de pamant. In cazul meu, tot raul a mers catre bine, ca o chimie paradoxala intre cele doua talere: defectele mi-au devenit aliati, handicapul logopedic s-a transformat in suprema sansa mediatica, histrionismul a compensat timiditatea, activismul cantitativist a dublat eficient ispita lui dolce farniente, bolile si suferinta fizica mi-au impus o anume cumintire, iar minunea propriei familii mi-a rasplatit cu asupra de masura tristetile si umilintele tatilor vitregi din copilarie.

Marea Dragoste – Tango : Care este cel mai valoros lucru pe care il aveti?
DAN C. MIHAILESCU: Nu e lucru, ci o fiinta, dar cu doua inimi si doua nume: Tania si Ana. Sotia si fiica.

Marea Dragoste – Tango : Ce i-ati spune lui Dumnezeu daca L-ati intalni?
DAN C. MIHAILESCU: Aoleu. Pe-asta n-am mai avut-o. Am fost intrebat la ce epitaf ma gandesc pentru propriul mormant si am raspuns imediat: „Viata-i scurta. S-o facem lata” (Pastorel Teodoreanu). Ba am fost in stare sa indic pe loc si ce cantec as vrea sa-mi acompanieze cortegiul funerar („Oooof, ce dor, ce chin, ce jale/Pe la poarta dumitale”, neaparat cu Fanica Luca). Dar la intrebarea pusa de dvs. cred ca s-ar cuveni sa pastrez o tacere cuminte. Desi… De ce sa nu spun ce-mi trece acum prin minte, ca doar asta fac de cand ma stiu? Iata : „Doamne, pan-aici a fost cum a fost. Sa vedem ce-o fi de-acum incolo”.

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Scânteietor.Multă sănătate şi viață fericită,maestre,breslaş peste breslaşi ai cuvântului!

    Silviu Cristescu septembrie 12, 2018 10:10 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *