fbpx

DRAGOS PATRARU: Femeile din viata mea sunt repere!

de

Dragos Pătraru este tatăl a doi copii, Andreea și Robert, și soțul Monicăi, adăpostindu-se într-o familie frumoasă și plină de iubire…
Interviu de Eveline Păuna

EVELINE PAUNA: Spui ca esti „un jurnalist de provincie”. De ce simti nevoia sa faci aceasta specificare?
DRAGOS PATRARU: Chiar daca acum fac o emisiune la Romania TV, sunt tot jurnalist de provincie. Am ziarul meu, altPHel, un fel de Catavencii local, pe care-l pastrez in format tiparit chiar daca, din pacate, sunt luni in an in care trebuie sa pun bani din ce castig la Bucuresti ca sa acopar cheltuielile. Saptamanalul asta, pe care-l scot de zece ani impreuna cu o echipa extraordinara, a fost unul dintre motivele pentru care am refuzat, pana anul trecut, sa plec din Ploiesti. Cat despre sintagma „jurnalist de provincie”, am simtit nevoia sa o folosesc intr-un moment in care incepusem sa apar in emisiunile televiziunilor nationale, in special cu anchetele mele – sa stie lumea ca, desi ma iau de toata lumea la tv, imi vad lungul nasului si imi stiu locul. De fapt, asta mi-a si oferit libertatea pe care mi-am luat-o inca de la prima aparitie nationala: eu nu-i cunosc personal pe cei care fac obiectul momentelor din emisiunea mea. Asa, pot sa-i tratez pe toti la fel.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Ai intrat in presa la ziarul Prahova, cand nu aveai 18 ani impliniti. Erai proaspat student la Jurnalism si nevoia de bani te-a condus spre primul job, unde ai stat destul de putin din cauza ca erau „bani putini, cenzura mare”. Cum ai reusit sa fii atat de pragmatic, de la inceput?
DRAGOS PATRARU: Da, lucram de la 14 ani. Cand aveam nevoie de bani, in anii ’90, luam 200 de bucati din Evenimentul zilei, de pilda, care se vindea atunci foarte bine, si le dadeam la semafor, in centru. Castigam bani frumosi, pe loc. Pe toata perioada liceului am muncit intr-un chiosc de ziare. Noaptea lucram, pentru ca era non-stop, iar ziua eram la scoala, mergeam la sport si faceam teatru. Suna aiurea, dar acum 20 de ani toti copiii aveau multe preocupari. Fuseseram crescuti in comunism, in spiritul Daciadei, eram peste tot! Eram intr-o trupa de teatru la liceu, jucam in limba franceza. Si pentru ca vorbim despre femei importante, una mi-a marcat traseul profesional fara sa stiu atunci: Olga Dumitrescu, actrita la teatrul din Ploiesti. Femeia asta m-a luat, intr-o zi, si mi-a spus: „copile, tu poti face orice vrei in viata. Ai un talent pe care putini il au. Nu-ti bate joc de el!”. Mergeam la teatru si vedeam repetitiile. Ore-n sir. Furam! Furam ca un nemernic meserie de la oamenii care habar nu aveau ca e un hot in sala. Noaptea citeam tot. Nu cred ca era ziar, oricat de prost, pe care sa nu-l citesc. Vanam greseli, rescriam articole, stabileam de capul meu ce e bun pentru un anumit ziar si ce nu, eram practic pregatit sa fiu jurnalist inainte de a fi publicat vreun rand. Ajunsesem sa stiu ce sa le recomand clientilor, din ziare. Adica, veneau oameni si cereau tigarile si voiau un ziar. Dar nu aveau preferinte, „ceva de azi”. Si le dadeam trei-patru ziare si le spuneam ce e de citit din fiecare. Intr-un an-doi, aveam clienti care veneau la chiosc doar sa le fac revista presei si imi lasau bani pentru asta. Imi placea la nebunie, chioscul meu era intotdeauna inconjurat de oameni. Asa ca, la 18 ani, cand am intrat la Ziarul Prahova prin concurs, eram un tanar jurnalist, dar nu puteam fi prostit, pentru ca stiam tot despre presa locala. Si am avut norocul de a fi repartizat in biroul „revolutionarilor” din redactie – Nini Hristodorescu si Minel Ghita Mateuca, oameni valorosi, cu care lucrez si acum, la altPHel.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Urmatorul job a fost la Radio Contact, in Prahova. A fost aceasta, de fapt, adevarata scoala de jurnalism?
DRAGOS PATRARU: A fost. Am ajuns la radio pentru ca stiam multe despre sport, iar prietenul Decebal Irimia m-a propus acolo, sa fac o emisiune de sport. Intr-un an, castigam ca reporter, pentru ca dadeam multe stiri la Bucuresti, cam cat directorul statiei. In 1999, faceam matinalul la radio dimineata, alaturi de colega mea, Alina Istratescu, femeia cu cel mai contagios ras din cate-am auzit, adica se bate cu Monica Anghel de la egal la egal, apoi plecam pe teren, pentru stiri, pana seara, cand faceam emisiuni. Sport, dezbateri politice, cultura, de toate. Era un antrenament intensiv pentru meseria de jurnalist. Am avut, din acest punct de vedere, un noroc fantastic. Mai ales ca radioul a facut posibila si intalnirea cu sotia mea, Monica.
Marea Dragoste/revistatango.ro: In 2000, ti-ai facut propriul ziar de sport, Fair Play de Prahova. A fost o afacere inteleapta?
DRAGOS PATRARU: N-a fost o afacere. Eu nu am facut in viata decat lucruri care mi-au placut. Eu nu muncesc, de fapt, eu fac ce-mi place. Nu fac nici acum afaceri. Singura cerinta pe care o am de la contabila este sa nu iesim pe minus la final de an. Nu ma intereseaza profitul firmei. Ma intreaba unii cum rezist 12 – 16 ore pe zi, muncind. Dar eu nu muncesc, le spun. Imi place la nebunie ce fac! Eu ma joc! Uneori, cand aud prieteni ca se vaita cu munca lor, ma simt vinovat! Imi spun, uite, ma, astia muncesc si eu ma joc toata ziua! In 2000, Fair Play de Prahova a fost primul si singurul ziar local de sport. L-am facut impreuna cu Radu Baicu, cel mai bun prieten al meu, care mi-e si var si asociat la ziar. Dar el a pastrat linia de sport, e acum scouter, la clubul AS Monaco. Altul care face doar ce-i place! A fost o perioada frumoasa, Prahova avea, data fiind hemoragia de bani de la sindicatul Petrom, doua echipe in prima liga la fotbal, foarte multe in ligile inferioare, avea echipa de volei campioana, avea handbal, avea baschet, merita si o publicatie de sport. Si am exploatat aceasta nisa pana cand Liviu Luca s-a gandit sa-si puna slugile sa ne spuna ca nu putem scrie ca Petrolul a facut blat cu Gloria Bistrita. Foarte bine, am zis. Daca nu putem sa facem asta, atunci plecam pe drumul nostru. Si, cititori fanatici de Academia Catavancu – eu scriam deja si la Catavencu, dar nu asta cumparat de Adamescu, la ordinul lui Basescu – am zis sa facem o publicatie locala de ancheta si satira.
Marea Dragoste/revistatango.ro: In 2003, a aparut saptamanalul altPHel. Cum rezistati, din punct de vedere financiar?
DRAGOS PATRARU: Da, numele asta genial e tot opera lui Radu Baicu. De fapt, eu nu sunt vreo lumina de baiat. Sunt chiar modest, imi stiu limitele. Doar ca am avut intotdeauna langa mine – o fac si acum, la Romania TV – oameni mult mai buni decat mine. Iar oamenii astia reusesc, fiind foarte buni, sa ma faca si pe mine mult mai bun. La inceput, „altPHel” a fost supliment al „Fair Play de Prahova”, apoi, cand sportul local a falimentat, „altPHel” s-a impus ca titlu, pe piata, in 2004. Si de zece ani rezistam pe piata, secretul fiind foarte simplu: Nu vrem sa facem mai multi bani decat cheltuim. Daca taxele la stat sunt achitate pe 25 si oamenii sunt platiti la finele fiecarei luni, atunci inseamna ca ne-am facut treaba. Presa nu e afacere pentru mine.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Din 2008 ai preluat managementul postului Prahova TV. Care sunt greselile pe care le-ati facut, in calitate de manager si care sunt lucrurile bune?
DRAGOS PATRARU: Cand am preluat „Prahova TV”, eu si Radu ne-am intalnit cu prietenul nostru Sebastian Ghita, care ne refuzase cumpararea „altPHel”, prin 2004, cand ne alergau pesedistii si Liviu Luca. Ne-a spus sa ne vedem de treaba si, cand dam de probleme, sa mergem la el, ca ne ajuta. In 2008, cand a vazut ca facem treaba, ne-a propus sa preluam Prahova TV. El a vrut sa luam totul, adica si firma, dar noi stiam ca nu suntem foarte buni pe partea financiara, asa ca am preluat partea editoriala, dar apoi ne-a cazut pe cap si partea economica, unde eu sunt un dezastru. In patru ani, am dus Prahova TV pe locul al doilea in topul audientelor posturilor locale, la nivel natonal, dupa Neptun TV, potrivit datelor prezentate de CNA, in anii 2011 si 2012. Lucrul asta a fost posibil pentru ca am reusit sa facem acolo o echipa foarte buna, cu oameni dornici de performanta. Greseli? O, destule. La finalul fiecarei zi le numaram si incercam sa nu le repet. Cea mai mare dintre greseli? Nu am facut o organizatie care sa functioneze fara mine. E cea mai mare greseala a unui manager. Sa vrea sa controleze el tot. Sa vrea sa faca el tot! Din fericire, greseala asta se repara acum, in timpul acestui interviu, daca nu cumva s-a reparat deja.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Colaborarea cu Romania TV inseamna sa faci zilnic naveta Ploiesti-Bucuresti. Merita? De ce nu te muti in Capitala?
DRAGOS PATRARU: Suna ca dracu’, dar nu cred ca as putea locui altundeva. Ma simt atat de bine in Ploiestiul meu plin de betoane, miros de la rafinarii si de multe ori mizerabil! In plus, de la mine de acasa fac pana la Casa Presei mai putin de o ora. Am colegi la Romania TV care fac mai mult din Bucuresti pana la redactie. In plus, cat timp fac audienta televiziunea imi deconteaza transportul. Deci, cand nu se va mai intampla asta, probabil ca nu voi mai veni la Bucuresti. Si vorbind despre femeile din viata mea si despre oamenii mult mai buni decat mine cu care lucrez, nu cred ca exista producator mai bun decat Letitia Badescu, „stapana” mea, cum ii spun eu. De buna voie, sa stiti, nu m-a obligat! Ma mai bate din cand in cand, dar unde da ea creste!
Marea Dragoste/revistatango.ro: De ce ai ales Romania TV si nu un alt post tv?
DRAGOS PATRARU: Aici lucrurile sunt ceva mai complicate. E vorba de relatia mea cu Sebastian Ghita. Care e dincolo de orice intelegere financiara pe care o am cu Romania TV. Suntem prieteni, copiii nostri sunt prieteni, cine in lumea asta ar fi acceptat sa-mi dea drumul pe un post national cu o emisiune ca asta?! Va spun eu, nimeni, acum un an! Acum, au inceput deja sa apara oferte de la alte posturi, dar timp de un an de zile Romania TV mi-a oferit nu doar libertatea de a face orice mi-a trecut mie prin cap (o emisiune ca asta nu poate exista in alte conditii), de multe ori lucruri absolut tampite, dar oamenii de aici au dat dovada de multa intelegere. Iar astea sunt chestiuni pe care trebuie sa le platesc, la randul meu. Si probabil ca voi pleca de la Romania TV doar daca voi fi dat afara, ceea ce nu este exclus, la cate reactii negative provoaca emisiunea, nu? Glumesc. Sper ca glumesc…
Marea Dragoste/revistatango.ro: Spui ca Monica este „dragostea mea”. Cum ai stiut ca Ea este Aleasa?
DRAGOS PATRARU: Nu stiu ce-am facut sa merit asta, dar in toate momentele decisive din viata am avut noroc. Pe Monica am intalnit-o intr-un taxi. Eram cu un coleg care o cunostea, mergeam catre radio, el a oprit masina pentru a o lua pe Monica dintr-o statie de autobuz. El stia ca merge in aceeasi directie. Mi-a luat o luna sa o conving sa ne intalnim, nu voia, iar dupa cateva luni ne mutam impreuna, intr-o garsoniera, neavand practic nimic. Eu mi-am luat covorul din camera mea, ea a furat de-acasa o sacosa cu haine, in prima seara ne-am cumparat televizor la mana a doua, in rate. A doua zi, am cumparat doua farfurii, doua linguri, doua furculite, asa am inceput. Dupa 15 ani, avem doi copii, casa, masini, caine. Nu fumam, nu bem, probabil de-asta, nu? Lasand gluma la o parte, daca as putea, as face totul din nou, exact la fel.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Telespectatorii care te urmaresc la TV te considera un jurnalist efervescent si incomod. Cum esti ca sot si tata, dincolo de orele de serviciu?
DRAGOS PATRARU: Nu sunt cum mi-as dori sa fiu, asta e clar. Pentru ca „dincolo de orele de serviciu” nu exista la mine, de luni pana vineri. Doar in week-end ma deconectez. Asta e intelegerea, in weekend nici nu raspund la telefon. Ca tata il iau pe fiul meu, Robert, care e in clasa intai, vinerea de la scoala (emisiune de vineri se inregistreaza joi, ca sa pot avea si eu viata personala) si sta cu mine toata ziua, ne facem de lucru impreuna. Sambata si duminica stam cu totii si ne distram. Cateodata nu-mi vine sa cred cat de norocos sunt! Nimic nu-ti da mai multa forta decat timpul petrecut alaturi de familie.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Ai doi copii – Andreea, de 12 ani si Robert, de 7 ani. Ce spun cand il vad pe tatal lor la televizor?
DRAGOS PATRARU: Andreea simte o presiune suplimentara. Care exista. De la replici nevinovate, precum „ce, daca apare tac-tu la tv esti smechera?”, pana la realitatea ca trebuie sa aiba grija ce spune si cum se comporta, sa nu i se poata reprosa ceva. E dificil pentru un copil, dar Andreea si-a dezvoltat deja un sistem de autoaparare. Robert era ceva mai mic cand m-a vazut prima data la tv si a constientizat asta. Cand am venit acasa, s-a uitat la mine complice si m-a intrebat: „Auzi, tati, tu esti cumva faimos?”
Marea Dragoste/revistatango.ro: Care este martisorul din cuvinte pe care il oferi sotiei, fiicei, mamei, dar si femeilor care nu-ti cunosc latura sensibila, ci te percep ca fiind jurnalistul incomod de la televizor?
DRAGOS PATRARU: Difera, desigur. Dar daca ar fi sa spun ce este comun, as spune ca femeile din viata mea sunt repere. Sunt punctele fixe pe care ma bazez si in jurul carora construiesc. Monica, sotia mea, mama mea, Ioana, sora mea – in plan personal, producatoarea mea, Letitia si alte colege, de la tv si din presa – in plan profesional, apoi profesoarele mele dragi, care m-au invatat atat de multe lucruri! As vrea aici sa-i urez doamnei Adela Rogojinaru, de la Universitatea Bucuresti, multa sanatate, sper sa treaca peste problemele pe care le are, este unul dintre profesorii adevarati ai Romaniei, cu care trebuie sa ne mandrim si care merita mult mai mult pentru incredibila loialitate pe care o are fata de scoala. Apoi, sunt toate doamnele care zilnic, pe Facebook, imi spun cuvinte atat de frumoase, pe care nici nu cred ca le merit. Le multumesc si sper sa nu le dezamagesc.

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Felicitări, pentru tot ce faceți domnule Dragoș Pătraru ! Multă sănătate și mult bine întregii familii Pătraru. Doamne ajută, dumneavoastră / tuturor !

    Român martie 28, 2018 1:35 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.