fbpx

Gabriel Bebeşelea dirijează Orchestra Română de Tineret în concertul extraordinar de Ziua Culturii Naţionale

de

Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea va susţine în seara de 15 ianuarie, de la ora 19, la Ateneul Român un concert extraordinar cu ocazia Zilei Culturii Naţionale concert organizat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” sub patronajul Ministerului Culturii. Programul serii va cuprinde Rogalski – Trei dansuri româneşti, Bela Bartok – Dansuri româneşti, Balada de Ciprian Porumbescu, cu Alexandru Tomescu – vioară, Dans ţărănesc de Constantin Dimitrescu, cu Ştefan Cazacu – violoncel, Sabin Păutza – Dans maramureşean, Eugen Doga – Vals, Rapsodia I de Enescu.

Marin Cazacu, managerul Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, declara înaintea evenimentului : “Acest concert deschide în mod simbolic anul 2020 pentru Orchestra Română de Tineret, fiind un concert ce cuprinde cele mai cunoscute lucrări simfonice de muzică românească. Suntem siguri că publicul va aprecia cu adevărat atât muzica, cât şi interpretarea. Gabriel Bebeşelea este a cincea oară alături de Orchestra Română de Tineret, iar prezenţa lui susţine faptul că pentru noi este minunat să fim cât mai des alături de tineri artişti care ne reprezintă la un nivel remarcabil pe marile scene ale lumii.”

Organizatori: Ministerul Culturii şi Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

Cu sprijinul Filarmonicii “George Enescu”

Coproducători : TVR şi Radio România

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Q Magazine, Mişcarea de rezistenţă, M Klasika.

Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“  şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.