fbpx

Hugo, filmul celor 5 Oscaruri, la Bucuresti

de

Proaspat castigator a 5 premii Oscar, cel mai recent film semnat Martin Scorsese va fi proiectat in exclusivitate in Romania in cadrul celei de-a 8-a editii a Festivalului International de Film Bucuresti, prin amabilitatea distribuitorului roman, RoImage.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Hugo, primul film 3D al marelui cineast american, este ecranizarea romanului The Invention of Hugo Cabret, publicat de Brian Selznick in 2007. Apreciat de critica drept „diferit de orice alt film pe care l-a facut vreodata Martin Scorsese si, in acelasi timp, poate ca cel mai apropiat sufletului sau” (Roger Ebert – Chicago Sun-Times), „exact filmul 3D pe care l-ai astepta de la autorul Taurului furios” (Manohla Dargis – The New York Times) sau „o cascada de miscari perfecte, cu sute de actiuni genial calibrate” (Lisa Schwartzbaum – Entertainment Weekly), Hugo reprezinta o declaratie de dragoste facuta de Scorsese cinematografiei, in general, si lui Georges Melies, unul dintre pionierii cinema-ului fantastic, in particular, o declaratie cu atat mai speciala si mai fascinanta cu cat este rezultatul celei mai avansate tehnologii 3D a momentului. Filmul, care reuneste in distributie monstri sacri (Sir Ben Kingsley si Sir Christopher Lee), character-actors de renume (Ray Winstone, Sacha Baron Cohen, Michael Stuhlbarg, Emily Mortimer) si tineri aflati, mai mult sau mai putin, la inceput de cariera (Asa Butterfield si Chloe Grace Moretz), este o experienta cinematografica singulara si, probabil, irepetabila.

„Ma bucur din suflet ca am reusit sa obtinem aceasta proiectie unica extraordinara – bijuteria 3D a lui Scorsese ar trebui vazuta de cei care iubesc cinema-ul si de cei care cred ca iubesc cinema-ul” spune directorul artistic al festivalului, Andrei Cretulescu. Hugo va fi proiectat in versiune originala, 3D si nesubtitrata, in data de sambata, 24 martie, la ora 17:00, la Movieplex – Plaza Romania. Intrarea se va face pe baza de bilet. Jurnalistii acreditati la festival vor avea accesul gratuit in limita locurilor disponibile.

Cea de-a 8-a editie a Festivalului International de Film Bucuresti, cel mai vechi festival competitiv din Capitala destinat exclusiv filmului de lungmetraj, are loc in perioada 19-25 martie 2012.

——————————————————————————————————————–

Festivalul International de Film Bucuresti este organizat de Fundatia Culturala CHARTA in parteneriat cu FUNDATIA CULTURALA ART PROMO, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei (CNC), Ministerului Culturii si Patrimoniului National, Centrului Cultural European Sector 6 si al Primariei Sectorului 6.

Partener al evenimentului: Realitatea TV

Transportator oficial al festivalului: Tarom

Parteneri oficiali: DHL, Tiriac Auto, Air France, Howard Johnson Grand Plaza, Primaria Sectorului 1

Parteneri traditionali: Uniunea Cineastilor din Romania, Institut Francais de Bucarest si Kodak Cinelabs Romania.

Parteneri media: 24Fun, Radio Guerilla, Cinemagia, BeWhere, Kamikaze, Filmreporter, Liternet, Cinefan, Cineblog.info, Raluk.ro, 121, Port.ro, www.promoafaceri.com, www.mymagicstar.com, www.realitatea.net, ArtAct Magazine, www.studentie.ro, Chestii Urbane

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.