fbpx

Maraton al celor mai apreciate filme de Oscar la Grand Cinema & More între 22 februarie și 4 martie

de

Dacă ați ratat vreunul dintre filmele de Oscar care au rulat pe ecrane sau dacă vreți să vedeți altele înaintea tuturor, Festivalul Filmelor de Aur vă invită la Grand Cinema & More în perioada 22 februarie – 4 martie

Aflat deja la a patra ediție, Festivalul Filmelor de Aur include vizionări ale filmelor nominalizate la cele mai importante categorii ale premiilor Oscar 2016, la un preț special de 20 RON.

Programul Festivalului Filmelor de Aur include cele mai apreciate filme ale anului 2015, nominalizate anul acesta la Oscar pentru categoriile: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal și cea mai bună actriță în rol principal. Astfel, în perioada 22 februarie – 4 martie, vizitatorii Grand Cinema & More pot viziona filmele: Brooklyn (Brooklyn), The Revenant (The Revenant: Legenda lui Hugh Glass), The Big Short (Brokerii Apocalipsei), Bridge of Spies (Podul Spionilor), Mad Max: Fury Road (Mad Max: Drumul Furiei), The Martian (Marțianul), Spotlight (Spotlight), Steve Jobs (Steve Jobs), The Danish Girl (Daneza), Joy (Joy), Carol (Carol) – începând cu data de 26 februarie.

În premieră, și numai în cadrul Festivalul Filmelor de Aur, doritorii vor putea viziona Brooklyn, film pentru care actrița Saoirse Ronan a fost nominalizată pentru premiul “cea mai bună actriță în rol principal”.

„Odată cu Festivalul Filmelor de Aur, dorim să oferim vizitatorilor noștri șansa de a revedea filmele atât de apreciate anul trecut, dar să și anticipăm entuziasmul premiilor Oscar, așteptate de noi toți în fiecare an. Suntem convinși că festivalul va fi foarte apreciat de toți iubitorii de film, așa cum s-a întâmplat și la edițiile de până acum”, a declarat Atena Simovic, Alternative Content & Events Director.

Totodată, toți cei care își vor achiziționa bilete la film în perioada Festivalului Filmelor de Aur vor avea șansa să câștige, prin tragere la sorți, premii constând în invitații duble la film în sălile Grand VIP, vouchere la Grand Combo, cu sesiuni de bowling sau biliard și cărți celebre ale căror ecranizări sunt nominalizate la Premiile Oscar.

Grand Cinema & More a pregătit 25 premii speciale pentru participanții la tombolă pe perioada Festivalului Filmelor de Aur.

Biletele pentru filmele care vor rula în cadrul Festivalului Filmelor de Aur sunt disponibile pe site-ul cinematografului: http://grandentertainment.ro/.

Despre Grand Cinema & More

Grand Cinema & More, situat în Băneasa Shopping City, acoperă o suprafaţă  totală de ​​14.000 mp şi are o capacitate de 2600 de locuri.

Cele 13 ecrane adaptate pentru suprafeţe largi de proiecţie 3D, unghiurile perfecte de vizibilitate şi locurile ultra-confortabile fac din Grand Cinema & More destinaţia perfectă pentru vizionarea filmelor la o calitate premium. Accesul se face direct pe la etajul întâi al centrului comercial Băneasa Shopping City.

Pentru mai multe informaţii privind programul filmelor şi al tuturor activităţilor din cinematograf, vizitaţi www.grandentertainment.ro și pagina de Facebook a Grand Entertainment www.facebook.com/GrandCinemaDigiplex.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.