Eu sunt copilul ce visează
în orice noapte numai cai.
Sălbatici, nărăvași și tineri,
trecând spre mine în alai.
Coamele lungi, electrizate,
îmi lasă dâre pe obraz
și când nechează se-nfioară
foșnind pădurile de brazi.
Aburul lor din nări brumate
închipuie sub geam stafii.
Ei sunt uitarea amânată,
sufletul foștilor copii.
Îi văd în bezna nopții mele
cu insomnii fără temei
și mi-e atât de dor de dânșii
cum numai grecilor de Zei.
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
