Cand te-am privit intaia oara, stiu/
Ca incetasem singur sa mai fiu./
Fantana-n zori, cu apa neatinsa,/
Fosnea ca marea, dimineata, inca/
Zaloaga noptii, cat statuia-n stanca.[…]
Cand te-am privit intaia oara, stiu
Ca incetasem singur sa mai fiu.
Fantana-n zori, cu apa neatinsa,
Fosnea ca marea, dimineata, inca
Zaloaga noptii, cat statuia-n stanca.
Nu m-ai respins, nu te-ai predat invinsa,
Ci ai avut in ochii razatori
Atat de multi, ca firmamentul, sori
Ce ne-au resfrant prin trambite de raze
Privirile in ochi si in obraze.
Acea lumina limpede a fost
La inceput si ea a dat un rost
Tacerii surde ce-astepta in mine.
Ai fost, deci, buna-vestea de lumine
Si ai ramas, cu gestul, carnea, vocea
Din tara grea de vis si zari Dobrogea,
Si vad in fiul care mi l-ai dat:
Amprente de lumini s-au mai pastrat.
