Noaptea, când scapără stelele-n cerul de vară,
stau și mă joc singuratic cu steaua polară.
Ba o-ncrustez ca pe-un nasture scump în țărână,
ba o resfir ca pe-o algă de aur în mână.
Ba e un ciob de oglindă ce-mi sare pe gleznă.
(Sângele meu, ca mercurul zvâcnește în beznă.)
Nu știu nici eu când îmi zboară la tâmple, gânganie,
sau peste buze îmi picură ca o șampanie.
Noaptea, când scapără stelele-n cerul de vară,
stau și mă joc singuratic cu steaua polară.
Din antologia Nina Cassian – O mie de poeme, Editura Cărțile Tango, 2020, pag. 34, din volumul Vârstele anului, 1957
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
