fbpx

OANA PELLEA: Nu e normal asa? Sa te doara tot, sa te bucure tot?!

de

La 5 dimineata, intr-un miez de Bucuresti devastat, zambetul Oanei Pellea a pansat ranile orasului, asa cum cuvintele ei din Jurnal ne vindeca inimile de singuratate. Intalnirea cu actrita care si-a marturisit baterea inimii intr-o carte, intr-o viata, e un regal de lumina si suras. Iar noi avem dovezi: marturii in culori, cuvinte si suflet.

Nu am nimic de demonstrat nimanui

Marea Dragoste / Tango: Cum ai fost convinsa sa iti publici jurnalul, Oana Pellea, cu ce argument?

Oana Pellea: O mare si discreta Doamna, pe numele ei Ioana Pirvulescu! Ei i se datoreaza aparitia Jurnalului! Mi-a spus: „E pacat sa nu il publici. O sa faci bine multor oameni!“ Ioana Parvulescu e responsabila pentru multe minunatii. E cea care face selectia pentru Cartea de pe noptiera, de la Humanitas. E autoarea unor carti superbe, ultima fiind Intoarcere la secolul 21. Recomand cu sufletul! Si sigur, onoarea pe care mi-a facut-o editura Humanitas nu poate decat sa ma faca sa multumesc smerita! Pe urma am cunoscut oameni superbi in cadrul Editurii Humanitas: doamna Lidia Bodea, doamna Oana Birnea etc. Si mai e ceva: domnul Liiceanu o spune mult mai bine decat mine: Un jurnal „nemureste“ unele persoane. Da, este inspre nemurirea mamei mele, tatalui meu, bunicilor, celor pe care i-am iubit. Asta e un argument tare… trebuie sa recunoasteti.

Marea Dragoste / Tango: Scrii mai departe si vei mai publica parti de jurnal?

Oana Pellea: Nu stiu.

Marea Dragoste / Tango: Care e lucrul cel mai frumos care ti s-a intamplat legat de aparitia cartii tale?

Oana Pellea: Tot ce se intampla legat de jurnal tine putin de ireal. Primesc zeci de e-mailuri. Multumesc tuturor. Toti spun ca se regasesc in Jurnal. Ca au plans si ras impreuna cu mine. Jurnalul nu e trist, nu e vesel. Multa lume imi spune ca a plans citind Jurnalul. Lumea nu lacrimeaza pentru ca e o carte trista. Eu nu sunt un om trist.

Lumea lacrimeaza pentru ca ne-am dezobisnuit sa ne regasim. Sa citim sau sa auzim lucruri normale. Banale, dar adevarate. Intamplari si sentimente in care ne regasim. Jurnalul nu are absolut nimic spectaculos. Cel mai mare compliment e ca oamenii imi spun: „si eu gandesc asa… Parca am scris eu.“ Jurnalul e o stare a unui spirit numit intamplator Oana Pellea. Am scris despre lucruri ce fac parte din Adevarul meu. Nu dau sfaturi, detest asta! Nu am vrut sa demonstrez nimic. In general, nu am nimic de demonstrat nimanui! Ar fi o judecata pripita sa credeti ca Oana Pellea e doar asa… cum e in jurnal. Cine stie cum e Oana Pellea? Nimeni! Nici eu, asa ca… sa nu ne pripim.

Jurnalul este „o stare de fapt“ si atat! Tot ce se intampla de la aparitia jurnalului e o bucurie. Zecile de e-mailuri la care incerc sa raspund. Mesterul Beligan care m-a intrebat de unde poate cumpara Jurnalul pentru ca vrea sa il daruiasca copiilor lui. Ce mai mare bucurie, ca un astfel de Tata sa vrea sa daruiasca copiilor lui umilul meu Jurnal. Cand i-am lasat Mesterului Beligan Jurnalul pe birou i-am si spus: Mestere, am senzatia ca i-l dau lui tata sa-l citeasca. Ce mi-a spus domnul Beligan dupa ce mi-a facut onoarea de a citi Jurnalul… nu voi spune nimanui niciodata.

Laudele domnului Liiceanu la lansare, care m-au lasat fara cuvinte, si care m-au facut sa nu dorm 2 nopti superbe din viata. E-mailul unei fete de 22 de ani ce si-a pierdut tatal si care imi spune: „Eu am razboi cu Dumnezeu, cum ati avut dumneavoastra cand l-ati pierdut pe Amza, dar datorita Jurnalului o sa incerc sa ma reimprietenesc cu Dumnezeu… incerc… nu promit.“ Ca e vorba de Dumnezeu, de viata, de constientizare, de amintiri, de tristeti si bucurii. Nu imi pare rau ca am acceptat publicarea jurnalului. Este una dintre cele mai frumoase experiente ale vietii mele. Pentru ca iata, provoaca ceva. De fapt, fiecare vede in mine si in Jurnalul meu ce alege el sa vada. Nu trebuie sa cumparati Jurnalul… puteti sa va uitati la cerul albastru si veti vedea… doar ce veti hotari voi sa vedeti si sa intelegeti. Nu-i frumos? Ba da! Frumos e ca nimic nu are mai multa importanta decat cat avem noi generozitatea si deschiderea sa acordam importanta unui fenomen sau unei intamplari. Viata e pe zile! Mi-a spus mama razand in hohote, in ultima zi pe pamant! Nu-ti face planuri mari! Bucura-te de secunda! Bucurati-va de secunda si cine mai intelege si ca secunda este indumnezeita… cu atat mai bine!

 

Nici azi nu sunt convinsa ca lumea nu e perfecta

 

Marea Dragoste / Tango: Cum iti amintesti de anii copilariei, cu bucurie, cu nostalgie?

Oana Pellea: Nu am ce sa imi amintesc, caci nu i-am uitat niciodata. Sunt prezenti. Am fost si sunt un copil foarte fericit. Si sper sa raman.

Marea Dragoste / Tango: La ce materii erai buna la scoala? Care nu iti placeau?

Oana Pellea: La matematica si chimie eram foarte buna. Am fost si la olimpiada. Imi placea latina, dar mi-era greu.

Marea Dragoste / Tango: Si, copil fiind, cum ai inteles ca lumea nu e perfecta?

Oana Pellea: Nu am inteles… nici azi nu sunt convinsa ca lumea nu e perfecta. Si daca nu e, cu atat mai bine. Orice e perfectibil e viu. E in transformare, nu? Inseamna ca mai avem de muncit. Ce bine! Altfel, in perfectiune… ce plictiseala! Nu? Or, Jules Renard spunea ca plictiseala e semn de lipsa de respect fata de sine! Total de acord. Apropo: daca e de cumparat un Jurnal, cumparati Jurnalul lui Jules Renard! O minunatie!

Marea Dragoste / Tango: Cand te-ai gandit prima oara ca trebuie sa fii actrita? Te-ai gandit vreodata si ca nu ai mai vrea sa fii actrita?

Oana Pellea: De cand m-am suit prima oara pe scena, nu m-am ascuns dupa un personaj, ci m-am aratat lumii, asa cum sunt. Prin intermediul unui personaj. Actoria este un drum de cunoastere si de autocunoastere, nu de minciuna si ascuns. Un artist nu se ascunde, ci se dezvaluie! Profesia asta nu se poate explica, nu se poate plati, nu se poate judeca. Se poate sluji, practica. In general, un artist nu trebuie judecat. Nu vorbesc neaparat de mine. Cum puteti judeca pe cineva, care va ofera daruri?Un dar il primesti sau nu. Nu il judeci!

Marea Dragoste / Tango: Cum au fost anii studentiei?

Oana Pellea: Superbi! O profesoara de geniu, pe numele ei Sanda Manu. Colegii foarte dragi. Profesori exceptionali. Un rector de care imi e foarte dor, domnul Octavian Cotescu. Ani veseli, cu ras mult si munca multa. Frumos. Cine are ani de studentie urati? Nimeni!

Marea Dragoste / Tango: Unde ai fost repartizata dupa ce ai terminat facultatea?

Oana Pellea: La Piatra Neamt, pentru trei ani. Unde a fost un fel de continuare a Institutului. Perioada exceptionala. De fapt, toate perioadele din viata mea au fost exceptionale, superbe. Cand vesele, cand triste. Ca la toata lumea. Dar ce minunatie e viata asta… Nu? Ce genial sa fii pur si simplu IN VIATA! Si nu pe langa sau in afara ei… sau paralel.

Marea Dragoste / Tango: Cand ai simtit cu adevarat recunoasterea publicului?

Oana Pellea: Publicul e prietenul meu cel mai bun. Lui ii datorez cariera si toate bucuriile traite pe scena. Publicul mi-a fost intotdeauna aproape si l-am simtit aproape. In fiecare seara pe scena ma plec in fata publicului inspre multumire! Caci iubirea lui ma sustine pe scena. Un artist nu e singur niciodata. Realizati ca toata viata unui artist se desfasoara in vitrina!? Lumea stie si vrea sa stie tot despre el. La teatru, eu am in sala 200-300 de oameni care se uita, se hranesc, asteapta ceva de la mine. Pe seara ma imprastii in 200 de suflete. Cum as putea fi singura? Ca dupa asta fug in lumea mea, e dreptul meu de a trai de mana cu mine, cu bucuriile mele sau intrebarile mele. A fi lucid nu este egal cu a fi nefericit. A fi constient ca esti IN VIATA nu inseamna ca esti un spirit trist. Ba dimpotriva. Sunt un spirit foarte vesel, care isi pune intrebari. Atat. Si care are ragazul de a fi cinstit cu ce traieste si cu sine. Mare privilegiu, acest ragaz.

 

Nu cunosc starea de neindragostire

 

Marea Dragoste / Tango: A fost un moment de varf in cariera ta de pana acum?

Oana Pellea: Nu exista niciun moment de varf. Acum – e singurul moment de varf al vietii mele. ACUM. INTOTDEAUNA ACUM. Si in momentele cele mai grele, viata ramane tot viata. Adica – o minune! De altfel, viata nu poate fi bagata intr-o categorie estetica. Viata nu poate fi frumoasa sau urata. Viata este. E tot ce avem. Viata e pur si simplu. Si viata ti-o faci. Viata e o suma de alegeri. Vrei o viata frumoasa? Fa-ti-o! Simplu. Nu mai gasi vinovati. Fa-ti-o! Se poate! Se poate invinge si ingenunchea si moartea, cum am spus in Jurnal. Poti alege si sa mori frumos sau urat… dar sa traiesti… depinde de fiecare.

Marea Dragoste / Tango: Care e locul tau cel mai drag de pe pamant?

Oana Pellea: Intr-un varf de munte unde am un colt de cer si o casuta. Undeva in tara pe care mi-e harazit sa o iubesc: Romania.

Marea Dragoste / Tango: Dar dragostea vietii tale cine e?

Oana Pellea: Dragostele mele… toate… am multe! Parinti, bunici, strabunici, prieteni, animale, ce e viu, copaci, asfintituri, oameni. Dumnezeu. Multe. Tot. Am intrebat-o pe mama, la spital, in ultima zi a trecerii ei pe pamant: ce sa fac cand o sa-mi fie dor de tine? Invata-ma! S-a uitat dur la mine si mi-a spus cu ochii verzi smarald: „Pupa-ti mana!“ Si-am inteles ca in carnea mea e ea, tata, sunt toti ai mei. Am facut-o, o fac, si am tot timpul certitudinea ca toti sunt in mine: parinti, amintiri, Dumnezeu. Toti sunt inghesuiti in mine. Ce minune! Mi-e dor deci de minunea din mine, pe care cateodata o uit, o pierd… In mine e mare inghesuiala! Tot universul e inghesuit in mine.

Marea Dragoste / Tango: Ce e greu, sau absurd, sau de neindurat atunci cand iubesti?

Oana Pellea:  Nimic nu e greu, nimic nu e de neindurat sau absurd cand iubesti. Totul are logica, e usor si dulce povara.

Marea Dragoste / Tango: Ce se schimba in tine atunci cand esti indragostita?

Oana Pellea: Nu stiu sa raspund, pentru ca nu cunosc starea de neindragostire. Sunt clipa de clipa indragostita. Altfel nu as putea trai.

Marea Dragoste / Tango: Cum primesti dragostea?

Oana Pellea: Multumind. Si zambind.

Marea Dragoste / Tango: Cum te-ai pregatit pentru dragostea vietii tale, pentru o mare iubire?

Oana Pellea: Nu te pregatesti pentru dragoste decat iubind. Si iubirea e o chestie de… exercitiu! Iar expresia „mare iubire“ in sine este o prostie. Ca si cand ar exista iubiri mici. Iubirea in sine e o minunatie. Orice fel de iubire e MARE si definitiva. V-ati indragostit vreodata „mic“?!

Marea Dragoste / Tango: De cine iti e cel mai mila?

Oana Pellea: Ma dor lucruri. Nu e vorba de mila. Asa m-am nascut, cu un organ al durerii – sensibil. Poate fi o calitate si un defect in acelasi timp. Ma doare ce e lipsit de aparare: copii ce inca nu au invatat ca trebuie sa se apere, batrani ce au inteles ca nu are rost sa se mai apere, animalele ce nu inteleg de ce ar trebui sa se apere… valori neaparate. Nu e normal asa? Sa te doara tot si sa te bucure tot?! Cred ca e semn bun, e semnul ca traiesc.

 

Interviu de Alice Nastase publicat în editia de iulie 2009 a revistei Tango/ Marea Dragoste- Fotografii de Paul Buciuta

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • In urma cu peste 20 de ani,eram intr-o biserica,pe aproape de Foisorul de Foc,simteam nevoia de reculegere,…..Eram cu nepotelul meu,Vladut,care acum este mare barbat…se apropie de mine si-mi spune:
    Buni,uite pe actrita Oana Pelea,vreau un autograf…am asteptat-o dupa ce si-a terminat ruga ,i-am intins un calendar bisericesc si i-am transmis dorinta nepotelului meu…la care s-a intors spre noi cu o fata luminoasa si niste ochi negrii mari care m- au scanteiat pana-n adancul inimii ,cu un zambet bland,mi-a dat autograful si l- a imbratisat prietenoasa pe micutul de langa mine care era tare fericit….de atunci am urmarit-o cu bucurie permanent,m-am rugat pentru ea,am iubit-o si o iubesc in continuare..o admir fiindca merita….o fiinta speciala pentru sufletul meu,sa ne traiasca si sa ne incante pe mai departe…sa fie sanatoasa !!”

    Lucia Rizescu mai 23, 2016 4:32 pm Răspunde
  • Eu am avut onoarea sa o cunosc pe Oana din 1977 cind eram student laIATC si eram studentul simpatizat de tatal Oanei,MARELE om AMZA Pellea,la cutremur am cunoscuto,si sunt cutremurat de tot ce a facut si face OANA

    carol erdos octombrie 27, 2011 1:33 pm Răspunde
  • citind articolul am inceput sa caut Jurnalul prin biblioteca..nu-l mai vazusem de 2 ani.L-am gasit intre Jurnalul lui Steinhart si cel al lui J.Renard.Cred ca acolo ii era locul!

    cristina octombrie 27, 2011 12:41 pm Răspunde
  • Pastrez cu sfintenie aceasta carte si din cand in cand o citesc ca sa nu o uit ,sa ma regasesc in ea sa ma alint si sa nu ma mai doara uratenia din jur falsitatea ,meschinaria unora.Am carti pe care le-am citit de sute de ori, Jurnalul acesta doar de patru ori si inca mai am de trait si de citit…

    iacobescu liliana septembrie 27, 2011 8:08 pm Răspunde
  • lui oana ;Dodo pentru mine exista … am fost colege la comert , o placeam o admiram …era dulcica de tot si cind radea … niste ochi prelungi o am in amintire asa… nu trebuia sa se duca nu!11 si tu ii semeni partial … safi sanatoasa Oana si sa ai bucurii iti doresc din suflet .

    fotinia august 28, 2011 12:18 am Răspunde

Dă-i un răspuns lui carol erdos Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.