
Oana Pellea și Lena Constante. Două suflete, aceeași scenă
de Alice Năstase BuciutaÎn momentul în care a pus în scenă „Evadarea tăcută”, un spectacol inspirat din jurnalele artistei Lena Constante, Oana Pellea, aflată în dublă ..
În momentul în care a pus în scenă „Evadarea tăcută”, un spectacol inspirat din jurnalele artistei Lena Constante, Oana Pellea, aflată în dublă ..
Institutul Cultural Român organizează Standul României la Târgul de Carte de la Londra / London Book Fair, desfășurat în perioada 11-13 martie 2025, ..
Marele târg de carte al Londrei, London Book Fair 2025, își deschide porțile peste câteva zile. Între țările participante care au standuri și programe ..
Opera Națională București prezintă, pe 24 și 25 februarie, de la ora 18:30, premiera Callas – Oana Pellea de Terrence McNally, o producție originală, ..
Seminariile Sun Talks, organizate și găzduite de Sun Plaza, ajunse la XV-a ediție, vin la sfârșit de vară și început de toamnă cu două personalități ..
După succesul spectacolului „Idolul și Ion Anapoda”, din stagiunea de teatru organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB, îndrăgita actriță ..
Vedete, voluntari și oameni obișnuiți vor sta non-stop pe un scaun în centrul Bucureștiului, până se vor strânge 100.000 de SMS-uri necesare finalizării ..
Spectacolul Efectul razelor Gamma asupra crăițelor lunatice având-o în rolul principal pe Oana Pellea este SOLD OUT în luna mai. Ultimele două reprezentații ..
La 5 dimineata, intr-un miez de Bucuresti devastat, zambetul Oanei Pellea a pansat ranile orasului, asa cum cuvintele ei din Jurnal ne vindeca inimile ..
Dintre toate femeile din Romania, printr-un sondaj Dove actualizat la nivelul anului 2013, am aflat ca doar 3% se considera frumoase. Dintre toate femeile ..
Dove crede ca fiecare femeie are dreptul la frumusete si fericire. In acord cu misiunea brandului de a redefini feminitatea si de a da valoare frumusetii ..
Coperta Tango, nr.48, iulie-august 2009, Oana Pellea, fotografie de Paul Buciuta/ Marea Dragoste Distribuie: