Peste 5000 de fani au sarbatorit in avans Craciunul cu LaLa Band la Sala Polivalenta

de

“Memorabila” este cuvantul care descrie cel mai bine seara trecuta, pe care peste 5000 de oameni veniti din toate colturile tarii au ales sa si-o petreaca la Sala Polivalenta, alaturi de LaLa Band. In timpul concertului “LaLa Happy Xmas” fanii au cantat timp de 2 ore si jumtate colinde de Craciun si cele mai frumoase piese ale trupei lor de suflet. LaLa Band a cantat alaturi de o orchestra simfonica tanara si a avut invitati speciali care au impresionat publicul pana la lacrimi si au adus ropote de aplauze : Horia Brenciu si Dorian Popa.

Momentele in care Horia Brenciu a urcat pe scena Salii Polivalente au fost de neuitat, atat pentru public cat si pentru membrii LaLa Band care au cantat alaturi de el. Artistul a interpretat impreuna cu Liviu piesa “The Christmas Song” si cu Alina “Noapte de Craciun”.
“Pentru mine a fost una din cele mai frumoase experiente de Craciun chiar daca am fost artistul cu cei mai multi ani pe scena. Mi-a facut mare placere sa fiu alaturi de ei si ori de cate ori ma vor chema voi veni cu cea mai mare dragoste pentru ca daca ei nu sunt urmatoarea generatie, atunci cine? Bafta, LaLa Band”, a spus Horia Brenciu.
“A fost cel mai frumos concert din viata mea. Am avut onoarea sa impart scena cu o voce exceptionala, Horia Brenciu, dar si sa traiesc momente de neuitat alaturi de colegii mei!” a declarat Alina Eremia.
Jocurile de lumini si lasere au adus un plus de magie momentelor speciale pregatite de LaLa Band, trupa-vedeta a celui mai bun serial romanesc, “Pariu cu Viata”, difuzat in fiecare luni la PRO TV. Unul dintre aceste momente care pur si simplu au taiat respiratia publicului, a fost cel in care Criss si Vlad au interpretat piesa “I’m Your Angel” pe o scena suspendata la cativa metri de sol, timp in care Vlad a purtat aripi de inger.
“A fost cu siguranta cel mai greu concert pe care l-am sustinut si spun asta pentru ca “LaLa Happy Xmas, a reprezentat primul concert in care am fost acompaniati de o orchestra simfonica. Din pacate, desi m-am straduit 4 zile sa depasesc o raceala care mi-a afectat corzile vocale eu nu am putut fi in cea mai buna forma fapt care m-a afectat si care nu m-a lasat sa simt din plin bucuria acestui concert pentru ca nu am putut da tot ce as fi putut sa dau din pinct de vedere vocal” a declarat Vlad.
A fost cel mai tare concert ever! 🙂 Speram ca publicul a fost multumit de prestatia noastra si ca nu i-am dezamagit. In acelasi timp, speram ca s-au bucurat de nenumaratele surprize din aceasta seara”, a adaugat Criss.
Una dintre clipele in care intreaga sala a vibrat datorita strigatelor de bucurie ale fanilor, a fost aceea in care Dorian a urcat pe scena : “E foarte greu sa descriu sentimentele pe care le-am trait aseara pe scena Salii Polivalente. Reactia publicului in momentul in care am urcat pe scena alaturi de colegii mei, a fost pur si simplu coplesitoare iar pentru asta le multumesc tutror din suflet si sper sa ma intorc curand alaturi de colegii mei de suflet!”, a spus Dorian.
“Visul meu in muzica a inceput la un spectacol la Sala Polivalenta, mai exact, la concertul Nataliei Oreiro! Niciodata n-as fi crezut ca visul meu de a canta pe aceasta scena va deveni realitate, ba mai mult, mi-a depasit orice asteptare. Publicul a fost minunat si am retrait sentimentul din timpul concertelor de la Arenele Romane, pur si simplu mi-au dat lacrimile!” a declarat Sore.
” A trecut aproape un an de cand am umplut Sala Palatului, apoi doua zile la rand Arenele Romane iar Sala Polivalenta plina a fost visul multora dintre noi. Ne vedem aici cu visul implinit si nu suntem pe deplin multumiti, vrem mai mult pentru ca LaLa Band poate din ce in ce mai mult.” ne-a spus Rapha.
“Sunt fericita ca am avut privilegiul de a trai asemenea senzatii, de a canta pe scena Salii Polivalente si de a fi in fata a mii de fani LaLa Band care au venit acolo pentru a fi alaturi de noi. A fost o seara magica pentru care vreau sa multumesc publicului nostru, pentru ca fara el nimic nu ar fi fost posibil.” ne-a spus Alexia.
“Am avut parte de un concert extraordinar. M-am simtit extrem de bine, mai ales in momentele in care toata lumea ne striga numele exprimandu-si sustinerea fata de noi. Ceea ce parea a fi doar un vis, in seara asta a devenit realitate!” a adaugat Dima.
“A fost senzational sa vad peste tot in jurul nostru fani care strigau “LaLa Band”! Sper ca toti cei prezenti la concert sa fi plecat in suflet cu caldura pe care noi am incercat sa le-o transmitem.” a spus Gloria.
“Acest concert a fost absolut fabulos! A fost un concert la care am muncit timp de trei luni cu drag pentru a le aduce fanilor un show de cea mai buna calitate. Faptul ca o trupa tanara cum e LaLa Band a cantat pe scena alaturi de o orchestra simfonica la fel de tanara, reprezinta o premiera in Romania. Sunt extrem de fericit si incantat de ceea ce a iesit!” a adaugat Bubu.

  • Credit: AdyPhoto

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *