fbpx

Revine serialul UMBRE pe HBO!

de

Al treilea sezon al producției HBO Europe, UMBRE, scris și regizat de Bogdan Mirică, va avea premiera toamna aceasta pe HBO și HBO GO.

După sezonul doi și confruntarea lui Relu cu Emilian, mult-așteptatul „care-pe-care” îl găsește pe Relu încercând să scape din capcanele întinse de polițistul psihopat. Relu nu se dă în lături de la nimic, pentru că în joc nu e doar libertatea lui, ci întreaga operațiune a „familiei” de interlopi de care aparține. Mizele sunt cu atât mai mari cu cât reluăm acțiunea într-un moment crucial pentru afacerea Căpitanului – fratele lui, Nicu, e pe cale să extindă imperiul către zona Americii de Sud, iar Relu este, mai nou, mâna lui dreaptă.

Pe această tablă de șah minată, un duel mental între Emilian și Relu, Nico devine un pion, făcând jocul ambelor tabere pentru propria supraviețuire. Între timp, familia reală a lui Relu se destramă văzând cu ochii, Gina acceptă din inerție prezența lui Sebastian în viața ei și i-o impune și lui Chuckie, scăpat din mână. Implozia vieții duble a lui Relu pare să fie definitivă și umanitatea lui, compromisă irevocabil.

Fanii serialului se vor reîntâlni curând cu Șerban Pavlu – Relu Oncescu, Maria Obretin – Gina Oncescu, Laurențiu Bănescu – Emilian, Andreea Vasile – Nico, Costel Cașcaval – Nicu, Doru Ana – Căpitanu, Mădălina Craiu – Magda, Gabi Huian – Teddy, Dan Hurduc – Chuckie, Mihai Călin – Sebastian, Ștefan Velniciuc – Nea Puiu, Sergiu Costache – Sabin, Augustin Viziru – Romică, Vitalie Bantaș – Paganel și mulți alții.

Producătorii executivi HBO Europe sunt Steve Matthews, Johnathan Young, Antony Root. Alina David este producător HBO Europe.

Pentru UMBRE 3, HBO Europe continuă colaborarea de succes cu Multi Media Est, reprezentată de producătorii Dragoş Vîlcu și Valentin Antofi.

Primele două sezoane ale serialului sunt disponibile pe HBO GO.

După “Small Time Gangster”, un format creat de Boilermaker Burberry și licențiat DRG Formats.

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.