Cu ani în urmă, îmi umpleam timpul cu ce puteam, n-aveam prea multe opțiuni: cărți, înghețată, filme, tequila, job, fast-food, muzică și, cu voia dumneavoastră, vizitele prin spitale.
Bunăoară, o prietenă căzuse-n cap de pe motocicleta idiotului ei iubit și a ajuns lată la Spitalul de Urgență Floreasca. M-am dus să-i duc portocale și iaurt, conform tradiției. Am constatat că predecesorii mei cotizaseră cu aceleași produse, deci vătămata avea o târnă de citrice și-o ladă de iaurturi, deja începuse să le vândă prin salon. Arăta ca mumia lui Ramses, era în ghips din capul său prost până-n picioarele sale frumoase.
Am nimerit exact când a venit doctorul, la vizita de seară. Când a pătruns în salon, mă așteptam să aibă fond muzical și să-i fluture buclele, ca pe genericul filmelor. Era mai frumos decât McDreamy din Anatomia lui Grey, dacă se poate așa ceva. Avea în coaste un sobor de studenți la medicină, care se uitau la el ca la James Bond. L-am privit cu o poftă penibilă. Nu mică-mi fu dârdâiala de emoție când mi s-a adresat, zâmbindu-mi letal de sexy. M-a întrebat dacă sunt aparținătoarea fetei în ghips, apoi a purtat un lunguieț dialog cu mine, în sensul că el vorbea, iar eu dădeam din cap ca o găină și mi se încălecau silabele.
Am descins acolo și în celelalte zile, bolnava era măgulită. Mărturisesc păcatul, nu veneam pentru ea, apăream fix la ora vizitei, ca să mă prindă domnul doctor în salon. De la o coliziune la alta, conversația noastră se șlefuia, ba chiar mi-a zis odată că-i place pălăria mea, iar eu n-am dormit toată noaptea, imaginându-mi cum am să mă mărit cu el, iar la rochia albă de mireasă am să trântesc o pălărie, dacă așa-i place alesului meu.
La o vârstă când mă credeam izbăvită de iluzii puerile, m-am văzut dintr-o dată îndrăgostită bocnă. Opt zile la rând, am lucrat la ceea ce numeam deja ”relație”, în gândurile mele luxate de amor. Mi se părea că doctorului îi sunt din ce în ce mai dragă, mai ales după ce a auzit că sunt jurnalistă și, brusc, am crescut în ochii și inima lui.
Mă uitam cu groază cum prietena mea se făcea bine galopant, uram deja progresele medicinei. Contez pe umorul lui Dumnezeu, ca să mă ierte pentru asemenea derapaje. Ce mă fac eu când se externează asta? – mă întrebam, anxioasă. Într-o seară, când nu mai speram, doctorul mi-a spus că mă așteaptă în seara următoare la el în cabinet, dacă-mi face plăcere, întrucât el e de gardă și așa mai stăm și noi de vorbă. Era să mă calce un tramvai și să cad în patru canale până acasă, de bucurie și căpială. Eram de-o fericire vecină cu nebunia.
A doua zi, m-am dus la spital gătită ca o nașă. Cioc-cioc, am intrat, mi-a zâmbit cum numai el (și poate Jude Law) era capabil s-o facă, apoi mi-a spus, cu emoție și glas afrodiziac: ”Iartă-mă că îndrăznesc… (îndrăznește, te implor! – zbiera mintea mea aprinsă), uite, Simona, dacă ești de acord, aș vrea să te rog să faci un interviu cu mine pentru ziarul tău, candidez la șefia departamentului și mi-ar prinde tare bine. În schimb, promit să am grijă de prietena ta și de cine mai vrei tu!”.
