Frumoasele venetiene: Camelia, Ioana, Cristina Sucu

de

Am rugat-o pe Camelia Sucu si pe fiicele ei sa ne ingaduie sa le urmarim ratacind pe strazile de piatra si pe cele de apa ale Venetiei, chiar in ultimele zile ale carnavalului. Frumusetea lor nobila a scris, pe taram italian legendar, o noua poveste. O poveste de dragoste, intre o mama frumoasa si fiicele ei. O istorie de iubire a unei femei puternice, autentice, curajoase. Venetia a fost pentru Camelia Sucu si pentru fetele sale, Ioana si Cristina, fundal de mister si splendoare, loc de intalnire a sufletelor lor ce-si apartin, prin sange, lege si lumina, pentru totdeauna.

Despre normalitate

Sunt normala, sunt fireasca, sunt foarte simpla, chiar daca foarte multi ma considera complicata. Am crescut intr-o familie simpla, parintii mei n-au fost profesori universitari, dar au fost niste oameni curati, care au invatat sa-si rezolve singuri problemele. Iar mama mea a citit si citeste foarte mult. Biblioteca pe care o am este cadou de la ea. Cartile de pret sunt carti cumparate de ea si duse la legatorie, ca sa se pastreze mai bine… Ea a avut ideea asta. Asa ca normalitatea imi vine de-acolo, de acasa… Dar cred ca trebuie sa ai si in tine aceasta dorinta de normalitate si de echilibru. Echilibrul perfect nu exista, dar am tins intotdeauna catre ceva cald, iar normalitatea o asociez cu liniste, cu caldura, cu acel loc in care te simti bine, in care te cuibaresti.

Intimitate

Viata mea personala nu e un mister, dar nici transparenta nu este. Sunt un om ca toti oamenii. Imi place locul meu in casa, imi place locul meu langa copiii mei, imi place foarte mult sa stau sa vorbesc cu fetele mele. Am mare noroc sa am copii asa de mari si de buni. Ma topesc toata cand, de exemplu, Inuta imi da mesaj si-mi spune ca a facut bine la examen, si noi avem un cod al nostru, ne scriem “ub-ub” sau “ubi”. Cea mare a plecat acum la Londra, ca are la facultate ceva de rezolvat, si m-a sunat imediat sa-mi spuna: “Am ajuns mami, te iubesc”…

Parinti si copii

Noi, ca mame, ne vedem copiii de multe ori in fata greutatilor si, tot de multe ori, ne vine sa spunem ca facem noi, o rezolvam noi. Si nu este corect. Trebuie sa-l lasam pe copil sa se pregateasca. Am prieteni care ma intreaba: “cum ti-ai crescut copiii de au ramas asa de normali, nu sunt fitosi, vorbesc frumos, muncesc?ì… N-am facut chiar nimic extraordinar, dar le-am sustinut, le-am spus ca sunt foarte bune, ca toti gresim, dar trebuie sa fim foarte atenti cand gresim. Si le-am spus ca trebuie sa incercam sa fim cei mai buni in tot ceea ce facem.

Iubiri neimpartasite

In momentul in care iubesti pe cineva, trebuie sa te simti fericit, trebuie sa te simti bine ca iubesti. Tu esti la carma vietii tale, esti la carma sentimentului tau, si iti spui: OK, asta vreau eu, si simt ca il iubesc pe omul acela… Si apoi te duci spre el, ii spui, ii arati, ii dovedesti si ii arati ca esti acolo. Si apoi, stiu, si nu numai din teorie, ci si din practica… daca nu ti se raspunde, daca nu iti vine ceva inapoi, in timp, dragostea dispare… Acest fel de a fi nu mai exista. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa privim inapoi cu manie, din contra, iubirea trecuta, chiar si neimplinita, e o floare frumoasa care trebuie sa ramana intotdeauna in sufletele noastre.

Iubirea e pentru totdeauna?

Eu zic ca nu ar trebui neaparat sa ne facem un business plan pe sentimente. Atunci cand iubesti, zici ca iubesti pentru toata viata, e primul gand, dar nu cred ca trebuie sa actionam totdeauna asa. E ca in business. Eu cele mai bune business-uri le-am facut construind pas cu pas. Am avut nevoie de un partener, cu care am construit si familia si business-ul. Ca la un moment dat ne-am separat drumurile, asta inseamna ca baza noastra nu era identica, nu era la fel. Nu citisem din aceeasi carte la scoala… Se intampla si atunci, daca baza nu este aceeasi, constructia nu mai poate exista. Iar mie imi plac constructiile solide.

 

Despre compatimire

In viata mea a existat si acel moment, in care m-am separat de partenerul meu, cu care am trait o viata destul de lunga, o viata cu multa munca, cu bucuria de a avea doi copii, de a-i vedea cum cresc, cum creste business-ul, noi am vazut multe crescand impreuna. Dar, dupa aceasta separare, foarte multa lume a vazut totul in negru. Si am sa spun asta in premiera: eu nu suport sa fiu compatimita! Pentru ca nici nu avem de ce sa fim compatimiti in viata. Trebuie sa iti fie mila, poate, de oamenii care au nevoie de foarte multa sanatate, si atunci e nevoie de mai mult decat mila, trebuie sa fii tare si sa-i sustii.

Dupa separare

Multa lume, dupa separarea mea, era mai mult interesata de cat de distrusa sunt eu, sau ce distrusa poti sa fii tu, ca femeie, ca ai divortat. Eu nu spun ca e o fericire. Eu nu spun ca e lucru usor. Dar cred ca-i valabil pentru toata lumea, nu se ajunge la aceasta separare fara sa existe niste semne dinainte, fara sa existe sincope in comunicare, sincope in a trai impreuna. Important e sa mergi inainte pozitiv si cu demnitate, demnitate insemnand si acest principiu: nu ma compatimi, te rog frumos, ca n-ai de ce, sunt o femeie sanatoasa, sunt o femeie implinita ca mama, sunt o femeie implinita ca femeie care a muncit, am ce munci, am doua maini, am un cap si vreau sa merg frumos inainte.

Partajul si tranzactia

Problemele grele cu care m-am confruntat si pe care a trebuit sa le rezolv asa foarte, foarte migalos si cu foarte multa rabdare au fost probleme de natura profesionala, comerciala. S-a confundat foarte mult ceea ce am avut noi ca tranzactie comerciala cu ceea ce a insemnat partaj. Cred ca a fost printre primele separari, la acest nivel. Eu imi asum faptul ca am avut si avem un anumit statut social, dat de mediul de afaceri in care eram implicati, eram cunoscuti de foarte multa lume si era absolut normal sa fim priviti mai intens decat sunt privite alte divorturi si alte partaje. In plus, am inceput cu 12 oameni in Mobexpert, dar atunci erau deja cateva mii de oameni care stateau cu urechile ciulite sa afle ce se intampla cu noi, pentru ca asta insemna sa afle ce se intampla si cu ei. Eu a trebuit sa fiu foarte atenta, am vrut ca prin faptele mele sa le dovedesc ca ei n-au de ce sa se teama, ca nu se intampla absolut nimic, ci doi parteneri incearca sa gaseasca solutii pentru ca nu mai pot sa munceasca impreuna, atata tot. Nu e nevoie sa fie sot si sotie sa nu mai munceasca doi parteneri impreuna. In cate companii nu s-au separat partenerii fara sa fi fost sot si sotie?

Eu am primit o oferta si am spus “OK, Dane, cred ca e cel mai curat mod in care putem sa ne separam. Ori vand unui fond, ori tu ai dreptul de preemptiune si cumperi tu.ì A fost succesul meu ca femeie de afaceri, ca am stiut sa-mi evaluez corect munca mea, partile mele sociale, si sa-mi negociez pretul cu partenerul meu. Pentru ca, intr-un final, cum se stie, eu mi-am vandut actiunile fostului meu partener, am cumparat de la el actiunile de la Class si in felul acesta fiecare ne-am dus si pe viata profesionala inainte, fiecare pe drumul lui. Si-n viata personala, si-n cea profesionala.

Plansul

Nu te gandi inapoi cu manie si nu considera ca daca invinovatesti pe cineva de problemele tale, sau daca arunci cu mizerie in cineva iti rezolvi problema. Nu! Solutiile vin atunci cand esti curat in gandirea ta.

 

Proiecte culturale

Anul acesta am hotarat sa ne implicam foarte mult in arta, in cultura. Anul trecut au fost mai mult proiecte de constructie, dar cand am vazut cat de mult se bucura oamenii sa mearga la un concert sau la o piesa de teatru, sau la un film bun am zis ca ne vom implica si noi mai mult pe latura aceasta. Unul dintre proiecte este ca sustinem punerea unei piese de teatru la Bulandra, cu Oana Pellea, apoi avem un alt proiect cu fundatia Principesei Margareta si poate sa-l mai aducem pe Dan Grigore la Ateneu. Imi doresc sa facem impreuna cu Razvan Mazilu si cu Alina Cojocaru un spectacol si, tot asa, sa-l sustinem. Ne implicam si in scoala lui Razvan Mazilu de balet, asa cum i-am promis si anul trecut, spunandu-mi concret ce sa fac, cati copii sunt si hai sa vedem de ce este nevoie! Apoi vrem sa facem niste seri speciale, odata, sa fie o vizionare a unei piese de teatru, chiar daca or sa fie numai 100 de invitati, alta data vor fi vizionari de filme vechi, romanesti sau straine, dar filme vechi, ceva cum este picatura chinezeasca. Ne-am implicat si in cluburile de carte, cand au fost lansate carti si cand vor fi lansate carti le vom gazdui in casele noastre cu mobila.

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *