fbpx

Omul cu hartoaga. Jurnalistii sariti de pe pix

de

Problema aceea lunara cu care se confrunta toate femeile (am numit aici presa glossy) loveste din nou, abundent si dureros, ca de obicei. Opulenta si trucurile verii n-au reusit sa acopere cu fond de ten contuziile de prin reviste. Cu gandul la vacanta si cu mintea la umbra, redactorii luciosi ai presei cu aceeasi caracteristica au savarsit din nou fapte necugetate. Sau cugetate dupa vreun snaps, inca unul si ma las.

Ridica noada, lasa fesa la locul ei

 

De frica sa nu strice tasta cu „e“ daca o apasa de doua ori la rand, redactorul de la Avantaje scrie moale „creaza actiune de intinerire“. Asta e, sa creaza fiecare ce-o vrea, or sa mai auza ei de noi. Acum ii lasam sa-si vaza de ale lor. 

Mai la vale, cica „un breton foarte lung, care cade peste ochi, da versatilitate“. Pe noi ne-a invatat tovarasa la scoala ca versatilitate inseamna nestatornicie, lipsa de fermitate. Deci bretonul doamnei e o pacoste, caz in care nus‘ ce cauta la rubrica de beauty. Dar ma rog, mersi, am retinut ideea: daca vreau un breton instabil si flasc, il greblez cum ma invata Avantaje. Buboiul asta cu „versatil“ se umfla de la o zi la alta, e o barbarie extrasa, ca atatea altele, din engleza – unde „versatile“ inseamna, intr-adevar, multilateral, polivalent. Dar de ce sa smanglim cuvantul lor, cand avem si noi falitii si versatilii nostri?

Tot Avantaje ne atrage atentia ca relatia cu un coleg insurat „intra in sfera relatiilor extraconjugale“, daca n-am stiut cumva. Vorbesti serios?

Din seria „psihanalizati-va singuri“ – azi: micul psiholog si trusa lui fermecata – Avantaje ne mai spune ca persoanele care au anumite dependente „sufera de un complex de inferioritate si le este jena de propria persoana“. Da, asta e tragedia noastra, a celor care ne luptam cu apucaturile dependentilor, ii compatimim ca se usuca de mila lor. Daca mareau un pic bugetul si plateau un cat de cat specialist, ar fi aflat ca prima problema a oamenilor dependenti nu e ca au vreo jena, ci dimpotriva, ca nu recunosc sub nici o forma ca au o problema. Nici macar (pe cuvant, Avantajelor!) fata de ei insisi!

Aceeasi revista dezbate ardeiat problema „femeii feminine“ si a „barbatului masculin“ (aa?). Urmeaza un frazoi care ma determina sa-mi arunc un antinevralgic direct in omusor, la tinta: „Mai mult, nu ne vedem nici doar ca pe o prelungire a maturii, nici doar ca pe o prelungire a sexului incat, ba sa ne definim ca servitoare, ba ca prostituate“. Dupa cum – cu siguranta – unii dintre noi nu ne vedem nici doar ca o prelungire a stiloului sau tastaturii sau reportofonului, nici doar ca purtatori de ecuson de ziarist.

„Parca n-ai banui ca nu e un tanar obisnuit si ca sufera de un handicap ireversibil. Ca sufera de handicapuri poate ireversibile.“, mai compune Avantaje, tacticos. Asta pentru ca pesemne nenea de la paginatie i-a spus ca mai trebuie 43 de semne cu spatii, ca altfel nu-i iese aranjamentul, iar redactorul a mai scris o data ce scrisese deasupra. Un handicap ireversibil, mai multe handicapuri ireversibile. O infinitate de handicapuri ireversibile. Esenta handicapurilor ireversibile. (Opriti-ma!).

Mai vad in numita revista ca „alcoolul are o afinitate pentru enzima“, alta scama de care nu mai scapam, cand am mai spus de o mie de ori ca afinitate inseamna potrivire, inclinatie comuna, nu pasiune pentru ceva. Ma rog, sa lasam.

Nu de alta, dar am gasit in Avantaje indicatii pentru exercitii fizice: „Ridica-ti calcaiele cat mai sus, talpa ramanand lipita de podea“. Uite ce e, bre, daca las talpa si urc doar calcaiul, e clar ca am despielitat osul si l-am smintit de la locul lui, in asa fel incat carnita a ramas la sol, iar osul s-a catarat. Dupa cum ni se mai recomanda: „Concomitent, incearca sa ridici si genunchii, si coapsele“. Pai n-am de ales, fiindca atunci cand am saltat oasele calcaielor, au sarit si rotulele din locul lor traditional, moment la care femurul, trezit din somn, a scartait si el in sus, lasand in urma lui o coapsa inca buimaca. Acuma: osul coxal s-a sucit si noada a intrat in rezonanta cu peisajul lombar, declansand acolo un razboi civil pe care nu stiu cine-l va castiga pana la urma, revista Avantaje sau avocatii mei.

 

Daca Bolero nu e, vamesii crapa

Mi-am mai revenit din carceii sus-mentionati. Nu pentru mult timp, ca am deschis Beau Monde. Se facea ca „Jean Reno face parte dintre actorii care se inscriu in cinematografia preponderent masculina“. Mda, uite ca acum observ si eu asta… Ma gandesc ca, poate, asta se intampla si pentru ca Jean Reno este preponderent barbat. Nu stiu, zic si eu, care sa fie explicatia, altfel? Vad iarasi ceva legat de „versatilul Jean Reno“, asta apropo de ceea ce va spuneam mai devreme, dar poate ca redactorul s-a referit tocmai la zvacnetul lui de nestatornicie. Oricum, moda e agresiva, in ziua de azi nu esti redactor adevarat pana nu folosesti cuvantul „versatil“ (aiurea) macar o data.

Undeva, in aceeasi revista, o rubrica se numeste „carte cinefila“. Eu stiam ca termenul „cinefil“ defineste o persoana pasionata de filme, nu o hartoaga.

Hodoronc-tronc, in revista Bolero vad expus in vazul lumii: „Cand dragoste de Bolero e, granitele dispar“. Oooooofff-of. Ca sa nu mai spun ca, daca dragoste de carte ar fi, aberatiile ar disparea. Dar tot e bine ca dispar granitele. Ma duc in Cuba cu Bolero-n dinti si, daca ma intreaba oamenii lui Castro de pasaport, le-arat revista si gata. Apoi ma jur in limba spaniola ca am glumit (o intreb pe Alice cum se spune) si rog gardianul puscariei sa ma lase sa sun la mama, sa ma scoata pe cautiune.    

Mai incolo, se lateste o exprimare pe care si lui Tociu i-ar fi tarsa s-o spuna prea des: „Unii dau bir cu fugitii din cauza de… decolteu scapat de sub control“.

Un titlu din revista Joy certifica faptul ca „Unora le place viata“. Da, nu neg, mai sunt si din astia carora le place viata, spre deosebire de noi, lugubra majoritate, carora ne place moartea. Dar eu am auzit una si mai lata: ca unora le place sa fie fericiti! Le lipseste-o doaga.

Tot Joy recomanda ca loc excentric de facut dragoste… toaleta publica. Sper ca se referea la toaleta publica din Stockholm, pentru ca daca o are in vedere p-aia din Gara Basarab, eroii acestei fapte sexuale vor avea ulterior nevoie de psihoterapie prelungita, ca sa-i scoata din soc. Sau, mai recomanda Joy, poti sa faci sex „intr-o barca, pe apa“. Deci nu in barca pe uscat, sa ne-ntelegem. Si cica nu pe lacuri mici, mai bine pe mare. Si uite-asa, din pupaceala-n pupaceala, ajungi cu barca-n Turcia, brevetand o noua acceptie a expresiei „turism sexual“.

Joy ne mai spune ca lentilele de contact iti sporesc increderea in tine, iar pentru cine nu crede, urmeaza sfatul concret: „Pune-ti o pereche de lentile de contact de un albastru stralucitor si provoaca o discutie, vei vedea ca ai mai multa indrazneala“. Pai cam asa e, sa va spun si de ce: pentru ca, daca pui lentile de un „albastru stralucitor“, cum zice Joy, ai sa arati ca-n „Exorcistul“, iar lumea o sa fuga cu parul valvoi. Moment la care tu evident ca vei avea incredere in tine, fiindca esti singura ramasa lucida si in tine ramane nadejdea sa-i salvezi pe toti din falcile iadului. 

 

Iunie, luna chilotilor de formula unu

 

Revista The One susura ca izvorasul dintre bolovanii Apusenilor: „Cand vocea ta devine un parfum…“. Cand vocea are arome, in general, inseamna ca s-a cam facut timpul sa mai iei un tic-tac. Daca are deja parfum, situatia poate fi patologica, glanda ta salivara are bulb de zambila sau la micul dejun ai baut ceai de lavanda.

O sa redau mai jos un fragmentoi din The One, care demonstreaza ca putem sa ciufulim o idee pana arata ca o matase de papusoi. Iertati-ma ca e asa lat, dar promit ca nu mai comentez nimic pe marginea lui (nici nu-i gasesc marginea, de altfel), va las sa va descurcati singuri in mataraia asta de asa-zise idei: „Daca poti sa treci peste privirea lui, care hipnotizeaza orice femeie, ai sa descoperi la Gael Garcia Bernal un talent actoricesc ce isi ilustreaza personajele cu orice expresie, gest, cuvant, pentru ca este un actor care te captiveaza cu totul ca sa isi faca rolul. Totul incepe cu privirea. In ceea ce il priveste, lentila camerei ignora distantele fizice reale, iar subiectivismul ei il apropie de tine si te determina sa accepti dialogul.“

Adica… a, scuze, am promis ca nu mai desfac blana-n smocuri acum.

Revista Tabu purcede la razbel cu un editorial pieptos, plin de patimi: „Pentru ca e luna iunie, ne-am gandit sa dezbatem in felul nostru maternitatea“. Chiar ca in felul lor, ca sa zic asa… Dar, desi m-am gandit timp de opt minute la poanta, tot nu m-am prins de ce „pentru ca e luna iunie“ e cazul sa vorbim despre maternitate. Cumva specilistii britanici au descoperit ca doar in luna iunie ovarele functioneaza la capacitate maxima? Sau in luna iunie nu naste nimeni, fiindca intra moasele-n concediu? Sau mai degraba pentru ca e luna iunie, cand nu mai avem nimic altceva de discutat?

Editorialista ne mai marturiseste onest ca „au fost zeci de comentariii“ (sic!) legate de decizia ei de a face un copil, necasatorita fiind. Si pe langa zecile astea de comentarii, vad ca mai sunt si cateva zeci de „iiiii“-uri la „comentariii“.

„Vara asta se poarta ecologia“, ne mai anunta Tabu. Slava Domnului, ursii Panda aveau o grija: ca ei si stratul de ozon ar putea iesi din trend, Doamne fereste.

Si fiindca tot vorbeste Tabu despre maternitate, ca e iunie, vorb-aia, gasim acolo file dintr-un jurnal infiorator: intr-o maternitate, au gasit sase cazuri „fara eticheta“. Adica nu stiau ai cui sunt copiii sau cum? Ca in mod normal le pune eticheta la manuta. Cica „pe langa faptul ca au spart cu nonsalanta tiparele unei maternitati conventionale, cele sase gravide au sfidat si una dintre cele mai mari spaime ale romanului: nuditatea“. Ca au spart tiparele si-acum trebuie sa le plateasca, am inteles, dar ca romanul e ingrozit de fundul gol, asta nu cred, fiindca romanul e milos si preocupat de soarta celor mai dezbracati ca noi. Si ca socotesc ca maternitatea nu poate fi conventionala, atata vreme cat acolo lumea sta fara chiloti si cu picioarele desfacute. 

 

Deci practic tu nu slabesti, practic tu te scofalcesti

 

Revista Unica a ajuns la concluzia ca, daca o treime de planeta urmareste telenovele, inseamna ca „o treime de planeta are televizor si confort“. Labartand teoria, putem afirma ca, de exemplu, daca 0,3% din planeta are sifilis, inseamna ca 0,3% din planeta a facut sex. Sa ne spuna Unica daca asta e teorema sau lema.

Sa „stim cu toti“ (sic!), vorba lor.

Dar iata, stimate cititoare grase, chintesenta curei, vazuta (cam chiondoras, daca ma-ntrebati si pe mine) de Unica: „Deci, practic, tu nu slabesti, in sensul ca nu scapi de grasime, ci pierzi in greutate, ceea ce poate sa insemne doar o pierdere de apa si glicogen, adica… ramai fara muschi“.

Stai, stai, ca ametesc. Deci: tu nu slabesti, tu te pipernicesti doar. Si nu pierzi kile, pierzi litri. Si nu pierzi in greutate, pierzi in volum. Si nu pierzi grasime, ci pierzi carne macra si filé. Si nu pierzi filmul de la tv, pierzi numai vremea citind Unica.

„Ti s-au dat ochi (…) ca sa traiesti magia unor culori“, anunta Unica. Ai facut cerere scrisa, ti s-a dat numar de inregistrare, ti s-au repartizat ochi, acum esti datoare sa traiesti o magie de-asta, altfel ti se pot confisca ochii si dati altora, aflati pe lista de asteptare.

Viva ne linisteste, in caz ca aveam vreo grija: „Imprimeurile au fost si vor fi intotdeauna un trend in orice sezon“. Aiurea. N-au fost intotdeauna la moda, dimpotriva, intr-o vreme le purtau numai activistele de partid, de 23 august, iar ca vor fi intotdeauna la moda iarasi n-au de unde sa stie clarvazatorii de la Viva, desi au capacitatile astea paranormale.

Un interviu din Viva bubuie cu o intrebare profunda ca o intepatura de tantar: „Ati invatat secretele gastronomiei la Londra. Ce ati invatat acolo?“.

Ana are mere. Cine are mere? Ana. Ce are Ana? Draci. De ce are Ana draci?

Ana are Viva.

  • Credit: PAUL BUCIUTA

 

Tag-uri:
· · · · · · · · · ·
Categorii:
Revista presei

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *