Lacomă sunt. Mă ceartă asceții
că parcurg pe nerăsuflate
tabla de materii a vieții
și că râvnesc și mi-e poftă de toate.
Mă ceartă că beau și mănânc
bucurii, deznădejdi, laolaltă
cu smântâna din urciorul adânc
și cu mămăliga cea caldă.
Mă ceartă că port un ac la cravată
și o garoafă în păr,
că mi-e vorba prea iute necumpătată
și nu mai știu ce,-ntr-adevăr!
Că nu-mi împart dragostea chiar
după plan și pe rații;
că-am fragede mâini de olar
și rezolv uneori ecuații.
Ei, da, ce să-i faci? Mi-e foame, mi-e sete.
Ca sunetul umblu prin lumea cea vie.
Nu cunosc mersul pe îndelete
nici sărutul pe datorie.
Lacomă sunt. Și sorb și-nghit și zbor
și-s mândră că la reveru-mi subțire,
sclipind, mă decorează uneori
rozeta ta de aur, fericire!
Nina Cassian – O mie de poeme, pagina 71, din volumul Vârstele anului, 1957
Photo by Kent Pilcher on Unsplash
