În unele clipe ideale,
sunt pasărea măiastră-a lui Brâncuș.
Mi-e gâtul ca un cast lunecuș
pentru mâinile tale.
Sub polei de aur sclipind,
am o eternă mișcare –
și ochiul tău crește mai mare,
de uimire, de jind.
Atunci, ca pe-o sonoră mătasă
văzduhul îl sfâșiu – și sunt
pasărea cea mai frumoasă
de pe pământ.
(din antologia “Nina Cassian- O mie de poeme “, pag. 167, preluată din volumul “Disciplina harfei”, 1965)
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
