fbpx

Alice Nastase Buciuta – Julieta era de pe Venus, nu din Verona

de

Am ajuns la Verona si nici doi pasi n-am facut in curtea burdusita de vizitatori a Julietei, nici doua rotocoale de priviri n-a fost nevoie sa azvarl de jur imprejur ca sa banuiesc ca autorul cartii „Barbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus“ trebuie sa fi trecut si el pe aici, cu vreo duduca agatata de toarta. Pentru ca, desi n-as fi vrut, chiar sub streasina amorului legendar, mi s-a reconfirmat existenta unei prapastii galactice, care se casca intre asteptarile exponentilor celor doua sexe. Iar persoanele aflate de fata n-au putut fi excluse din bulibaseala metafizica a constatarii mele.

Inele cu inimioare

„Sunt atat de fericita ca am ajuns aici!“, i-am susurat cu buze inmuiate in gloss pal si emotie intensa iubitului meu, care tocmai ma extrasese repezit din cabina de proba de la Armani Jeans, acolo unde ma ascunsesem cu grabire, cu bratele ingreunate de mai multe perechi trendy de jeansi negri. As fi vrut sa traiesc vizita purtand ceva nou, in semn de pretuire a clipei, dar el m-a usuit inspre muzeul de alaturi, dandu-i voie mintii mele dedulcite la iluzii ca un freamat profund de amor, si nu o viziune cumpatata asupra bugetului nostru de vacanta, l-ar fi putut face sa fie atat de grabit.

„Nici nu stii cat ma bucur si eu!“, mi-a raspuns printre dinti alesul inimii mele, aruncandu-ma inspre al noualea cer cu doar opt cuvinte. Apoi a continuat: „Mi-a venit o idee trasnet de reportaj, stai tu aici, ca vreau sa pozez niste tipe in balconul Julietei, uite ce caraghioase sunt!“. Si inima mea s-a facut cocolos, ca o punga de floricele golita pe care te pregatesti s-o arunci la tomberon.

„Que anillos más bonitos, corazón!“ („Ce inele dragute, scumpule!“), chitaia in fata tejghelei de la intrarea in casa o spanioloaica mica si dulcica, intinzand la pupat boticul oleaca mustacios, inspre un cavallero cu tricou si borseta, care casca de-i trosneau falcile. „Pruébalo, pruébalo!“ („Incearca-l, puneti-l!“), intindea fata spre inelarul lui groscior un inel de plastic translucid, in care pluteau inimioare roz. Dar barbateasca mana iberica a simtit pericolul gestului cu miros trasnitor de logodna si s-a strecurat, iute si curajos, in buzunarul labartat al blugilor.

Am vazut o fata singura careia nu i-am deslusit nationalitatea, dar care lacrima cu o tristete universala in fata citatelor din piesa lui Shakespeare. Versuri de dragoste fara de moarte si fara de indoieli, transcrise in carti mari, de lemn, asezate prin mai toate incaperile. Am zarit si un barbat care indesa in nas aratatorul mainii prevazute cu verigheta, in timp ce privea in gol, proptit in fata unei vitrine cu haine de epoca. Am vazut o italianca emotionata care scria numele ei si-al iubitului pe-un biletel si incerca sa-l lipeasca pe perete cu o bucatica de ruj turtit. Am auzit un american buimac si nu tocmai bine dispus care, dupa ce ascultase cine stie ce propunere galanta turnata in urechea lui de o iubita plinuta, ridicata pe varfuri, raspundea ferm, in soapta, „No fucking way, sweetheart!“ („Nici vorba, draga!“).

Si am indurat cu stoicism indemnul iubitului meu care, ostenit de suspinele mele, m-a trimis inapoi in buticul cu jeansi, ca sa termine de fotografiat in liniste toate cotloanele. Prin care eu trecusem ca o umbra, cautand cu evlavie si convingere parfumul iubirii eterne, dornica sa lacrimez de emotie, cuibarita langa inima celui iubit. Prin care el trecuse cu graba si entuziasm, cautand cu nesat unghiuri bune de pozat fara flash, care totusi sa iasa bine in pagina, fiindca nu merita sa rateze un subiect asa de generos, iar tiparul nu iarta, daca lumina nu e buna se alege praful de imaginea transpusa in pagina, si-ar fi pacat…

Jeansii cu noroc

Ce noroc! Mi-am gasit la Verona o pereche de jeansi negri care-mi vin ca turnati. Iar dupa ce, vazand ce bine mi se rotunjesc coapsele in materialul cu-n strop de elastic si-o picatura de sclipici in el, m-am convins ca a meritat sa fac drumul pana acolo, am intrat din nou in curtea Julietei si-am lipit cu ciunga pe care-o mestecasem nervoasa pe toata durata vizitei un biletel care s-ar putea si-ar merita sa mai stea lipit de perete si acum. Pe care am mazgalit un mesaj de-a carui trainicie in timp promit sa nu ma mai indoiesc niciodata: „Alice+Armani=Love“.

 

Categorii:
Scrisoare

Comentarii

  • Nimic despre biata Julieta de bronz din curte, cu sânii lustruiți? Ce tristețe! Metalul patinat a ajuns să strălucească in dreptul sânilor, căci toț turiștii, bărbați și femei, se fotografiază cu mâna acolo. Probabil vor să-i atingă inima frântă de iubire. Păcat că e lustruită și mai jos… 🙁

    ana februarie 28, 2016 10:28 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.