În altă ordine – de Alice Năstase Buciuta

Câteodată, când am prea mult timp la îndemână și la îndegând, cotrobăi prin istoria mea personală şi frunzăresc amorurile pe care le-am trăit, încercând să găsesc sensuri noi, seve curate pentru dragostea mare, definitivă, pe care visez să o regăsesc, neciobită, în eternitate.

Privind în urmă, constat cu câtă uşurinţă am expediat în uitare iubirile în care trupurile nu s-au atins, dar sufletele au fost flămânde unul de celălalt. În schimb, cele în care n-a fost iubire, doar câte o atingere vinovată şi trecătoare, stau bine scrijelite pe liste.

Am iubit cândva un bărbat pe care nu l-am întâlnit niciodată, dar mi-am petrecut luni bune din viaţă scriindu-i scrisori, împărtăşind cu el cele mai ascunse gânduri şi tresăriri ale mele. Am construit cu el şi pentru el o lume a viitorului în care ar fi trebuit să ne regăsim și să fim fericiţi. În care să fim prieteni, şi iubiţi, şi fraţi, şi soţi, şi părinţi.

N-am fost nimic din toate astea. N-am fost nimic. Dar el, chiar dacă nu s-a încumetat nicicând să renunțe la măști, a făcut parte din viaţa mea, profund, dureros, împărtăşit. El, negăsitul, ştie despre mine lucruri pe care, poate, bărbaţi care au dormit pe aceeaşi pernă cu mine nu le vor afla niciodată. Şi, totuşi, în panoplia iubirilor mele, nu cântăreşte mai mult ca o umbră. Doar asta a fost. O umbră, o himeră.

În schimb, amoruri de-o vară sau chiar de-o seară fac parte adânc din viaţa mea. Nu le pot renega, nu mă pot dezice de ele, deşi aş vrea. Pentru că nimeni, niciodată, nu va putea contesta povara splendidă a tot ceea ce este material.

Când te întreabă dacă ai avut sau nu o poveste de dragoste cu un bărbat sau cu o femeie, oamenii se gândesc înainte de toate la atingerea trupului. Dacă spui că au fost doar gânduri, dorințe, doar zvâcnet, răsuflă uşuraţi. N-a fost, deci, nimic…

Şi, totuşi, eu îndrăznesc să cred că trupul nu e mai presus de suflet nici măcar în dragostea dospită din dorință. Că ar trebui, dimpotrivă, să stivuim în altă ordine iubirile una peste alta. Să putem şterge din istorie amorurile în care doar carnea amară s-a mistuit în întâlnire şi să dăm dreptul la slavă amorurilor în care am sperat până la cer, chiar dacă degetele nu au ajuns niciodată mai departe de taste sau de strângerea sfioasă a mâinilor.

Şi apoi, după reaşezarea în înţelesuri, să recunoaştem că, de fapt, la Judecata de apoi, nu vor fi cântărite nici unele, nici altele. Jumătăţile de măsură vor fi azvârlite în iadul anilor pierduţi. Şi doar marile iubiri, în care şi sufletele s-au recunoscut, şi trupurile s-au împlinit unul prin celălalt, vor fi argumente ale eternităţii. Iubirile rare, de care nu avem parte decât o dată într-o viaţă de om. Iubirile nesfârşite, cu trup şi cu suflet, cu dor şi miracol. Cu verighetă albă, de platină sau de lumină. Cu ochi care se umplu de divinitate când se întâlnesc, de lacrimi când se desprind din privire.