Iulia Miclea – Anestezia si metoda Placebo la ciudati

de

Stiu, suna aiurea, dar eu nu pot sa merg la orice doctor, asa, ca omul… adica nu consider ca merg la doctor, eu merg la cel mai bun prieten… Sunt precum scaiul: daca am gasit persoana cu care empatizez si care ma face “ca noua”, la nevoie, atunci ma tin ca raia de om si nu il las in pace decat daca emigreaza, asa cum, din pacate, mi s-a mai intamplat.

Totul a inceput odata cu nasterea copilului meu. Din motive medicale si spre marea mea usurare, medicul meu ginecolog a propus nasterea prin cezariana. M-am dus ca o floare la spital, aranjata si parfumata, deoarece stiam ca am tras lozul castigator. Totul era simplu si clar: adorm, nasc, ma trezesc… am nascuuuut! M-am dus cu mult curaj, curaj care s-a diluat atunci cand am vazut o femeie frumoasa in sala de nasteri suferind cu decenta in chinurile facerii. I-am multumit in gand doctorului si sortii si m-am pregatit pentru operatie cu inima din ce in ce mai mica. Inainte sa adorm, medicul meu care mi-a simtit teama, m-a sarutat pe crestet si mi-a spus ca totul va fi bine. Si asa a fost.
Un an mai tarziu, eram din nou pe masa de operatie. De data aceasta, ma astepta o operatie complicata care trebuia sa rezolve problema medicala care ma impiedicase sa nasc natural. Acelasi medic ginecolog, pe care de altfel il iubesc si caruia ii sunt foarte recunoscatoare, deoarece atunci cand alti specialisti m-au certat ca nu am facut avort terapeutic, mi-a spus cu multa hotarare: Lasa draga ca facem copilul!!! Si l-am facut! Asadar, din nou anestezie generala. Medicul intarzie, probabil din cauza traficului sau a altor urgente cu bebelusi. Din nou intru in panica, de data asta lozul nu mai parea castigator. Intr-un tarziu, ma invita in sala de operatii si, cand ma vede asa vanata de groaza, domnul doctor ma ia in brate si ma saruta pe obraz: Stai linstita, sunt aici! Am adormit instantaneu pentru ca aveam incredere. Dupa trei ore in care a facut minuni pentru mine, m-au dus la reanimare. A venit cand l-au anuntat ca m-am trezit si mi-a spus: M-ai suparat un pic, dar am reusit!
Cativa ani mai tarziu, din pacate, o alta interventie medicala necesita anestezie generala. Firesc, acelasi medic. Anestezia in sala de operatie o pregatea asistenta sefa, care ma cunostea destul de bine… si ea pe mine, si eu pe ea, asa ca a inceput circul: Carmen, nu te apropia de mine cu seringa, ca nu ma pacalesti! Daca nu vine doctorul, nu imi faci nicio anestezie! Nu adorm daca nu ma pupa doctorul! Biata femeie facuse ochii cat cepele. Ea avea o procedura medicala de indeplinit si pacienta se opunea din toate puterile. Saraca se ruga de mine ca de un copil tembel care nu pricepe ce ii spune mamica. Nu pot sa-l chem pe domnul doctor, este intr-o consultatie cu o graviduta. Termina acolo si vine la tine, dar pana vine, hai sa ne pregatim. Iti promit ca nu adormi pana nu vine el! Eu NU si NU! Carmen nu ma pacalesti tu! Vezi ca fac atac de panica si o iau la fuga prin clinica in camasuta de operatii, adica in pielea goala. Cheama doctorul ca altfel nu adorm! In final a cedat, l-a scos pe doctor din consultatie. A venit razand, l-am imbratisat de parca pleca la razboi (el!) si apoi am intins bratul pentru intravenoasa.
Asa patesc la fiecare interventie oricat de mica la care am parte de ceva anestezice. Neaparat trebuie sa ma pupe doctorul…
La stomatologie, alt circ. Noroc ca acolo am dat peste o minune blonda foarte simpatica, care ma tinea de mana si, ca sa ma distraga, imi povestea cu farmec ce a facut la ultima infatisare in procesul ei de divort. Stiam tot: cine, ce a zis, ce se imparte, cum se imparte. Ma tinea de mana, ma punea sa respir calm si imi povestea cu umor si accent moldovenesc tot ce credea ea ca ma linisteste. Din pacate, draga mea doctorita amuzanta a plecat in Franta si m-a lasat balta. E drept, divortul s-a incheiat si viata ei s-a asezat frumos, asa cum merita, dar pe alte coclauri. Ce fac fara ea? Cine ma mai tine de mana la anestezii? Acum merg la o alta doctorita funny, dar nu am ajuns la chestii mai complicate si nu stiu daca va avea chef sa ma tina de mana ca sa nu ii fug de pe scaun.
De fapt, daca imi aduc aminte bine, in copilarie m-am batut cu medicul care incerca sa-mi ia sange din vena si nu pricepea ca, mai mult decat degetelul, nu accept sa-i dau pentru nimic in lume. Mama era nervoasa, sora mea bebelus in bratele ei era si mai nervoasa. Doctorul tipa la mine, mama imi tinea bratul si eu ii caram picioare doctorului ca sa il dezechilibrez. Intr-un final, am fost date afara din cabinet, pasamite eram obraznica. De fapt, ei nu aveau metoda. Nici el, nici mama. A doua zi, am venit cu tata, care a stat frumos la analize, mi-a arat ce usor a fost cand i-a luat lui sange si, firesc, am repetat gestul lui fara prea multa galagie pentru ca am capatat incredere.
Nu cred ca sunt singura caraghioasa din lumea asta. Ce sa fac daca reactionez aiurea la stres si uit de orice regula invatata acasa pana pe la sapte ani?

Tag-uri:
·

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *