Conform studiilor realizate în ultimii ani de psihologii și specialiștii în neuroștiință, timpul excesiv petrecut în fața telefoanelor, tabletelor și televizoarelor poate afecta atât sănătatea fizică, cât și cea mentală a copiilor. Cele mai alarmante cifre atestă faptul că unul din patru copii petrec mai mult de trei ore pe zi în fața ecranelor și suferă implicit de anxietate și depresie. Cercetările arată și că peste 90% dintre copii sub doi ani sunt expuși la ecrane, fapt care poate încetini dezvoltarea ariilor cerebrale responsabile cu limbajul, atenția și controlul emoțiilor.
,,Terapia de Integrare Senzorială poate fi o soluție pentru problemele de comportament cu care se confruntă copiii care petrec timp îndelungat în fața ecranului TV și telefonului, deoarece aceste dispozitive pot suprastimula anumite simțuri (vizual și auditiv) și substimula altele (tactil, proprioceptiv, vestibular). Această expunere excesivă poate duce la probleme precum dificultăți de atenție, anxietate, hiperactivitate sau întârzieri în dezvoltarea motrică și socială.”, declară Camelia Neacșu, psiholog clinician și director al centrului LittleKids din Pitești.
Unul dintre centrele cele mai performante din România, cu rezultate incontestabile atunci când vine vorba despre aplicarea terapiei de integrare senzorială se afla în Pitești, Centrul LittleKids a înregistrat rezultate semnificative în reducerea dependenței de ecrane și îmbunătățirea comportamentului copiilor. ,,După aproximativ 3‑6 luni de terapie, majoritatea copiilor reușesc să-și mențină concentrarea pentru perioade mai lungi în activități offline. Copiii interacționează după terapii mai bine cu colegii, participă la activități de grup și își dezvoltă empatia. “, completează Camelia Neacșu..
Părinții care sunt hotărâți să acceseze acest tip de terapie știu acum la ce se pot aștepta în urma terapiei de integrare senzorială, o procedură ale cărei rezultate au fost atent monitorizate de specialiștii din întreaga lume.
,,Prin activități senzoriale și exerciții de reglare emoțională în cadrul terapiilor, copiii au devenit mai calmi și mai puțin dependenți de stimulii digitali, ceea ce implicit a dus la reducerea simptomelor de anxietate și iritabilitate. Conform expertizei mele profesionale, am certitudinea că terapia senzorială, atunci când este combinată cu logopedia poate duce la îmbunătățirea abilităților de comunicare și exprimare verbală. “, a completat Camelia Neacșu.
Există o soluție pentru combaterea acestui fenomen și pentru părinții care vor să se implice activ și în mod independent în gestionarea acestei probleme. De cele mai multe ori, ajutorul specializat are nevoie de un sprijin susținut din partea părinților, cărora le revine în principal responsabilitatea de a corecta obiceiurile nesănătoase ale copiilor.
,,Cea mai eficientă metodă este o combinație între limitarea expunerii la ecran și stimularea activităților alternative, care să implice dezvoltarea cognitivă, emoțională și fizică. Stabilirea unor limite clare prin reducerea treptată a timpului petrecut în fața ecranului, astfel încât să nu depășească 1‑2 ore pe zi, în funcție de vârstă. Promovarea activităților offline, încurajarea jocurilor de rol, activităților creative (desen, modelaj, citit), sporturilor și timpului petrecut în aer liber. Crearea unor rutine predictibile prin stabilirea unor ore fixe pentru ecran și alternarea lor cu activități educative și recreative. Toate aceste tehnici ajută la remedierea problemelor generate de expunerea copiilor la ecran pe termen lung “, a completat psihologul clinician Camelia Neacșu.
Printre efectele nocive atrase de timpul nelimitat petrecut de copii în fața ecranelor se numără și creșterea riscului de obezitate infantilă. În acest sens este demonstrat faptul că atunci când copiii petrec mai mult de două ore pe zi în fața ecranului au un risc de obezitate cu 30% mai mare.
Pot apărea în plus probleme oculare (sindromul de ochi uscat, vedere încețoșată) și dureri de cap frecvente. Mai mult decât atât este afectată și postura, care astfel devine una incorectă și există un risc crescut de apariție a problemelor musculo-scheletale din cauza statului prelungit în aceeași poziție.
Prin crearea unui mediu familial echilibrat și prin oferirea de alternative atractive la tehnologie, dependența de ecrane poate fi redusă semnificativ, însă atunci când modul de viață al ambilor părinți este unul foarte activ și extrem de solicitant, o soluție sigură o reprezintă centrele specializate în ajutorarea copiilor cu probleme comportamentale.
,,Pentru anul acesta, centrul nostru își propune să extindă programele de terapie gratuită pentru copiii din familii vulnerabile, astfel încât să oferim sprijin cât mai multor copii care nu au acces la astfel de servicii. Ne-am propus, de asemenea, dezvoltarea unor ateliere educaționale pentru părinți, în care să învețe strategii eficiente de gestionare a dependenței de ecrane și nu numai, pentru dezvoltarea emoțională a copiilor. În plus, avem colaborări active cu școli și grădinițe pentru a identifica mai devreme copiii care au nevoie de sprijin și pentru a oferi intervenții personalizate. “, a conchis Camelia Neacșu, directoarea centrului LittleKids din Pitești.