Unde ești acum, între care călcâie,
Între care șolduri, butucănoase inele?
Sufletul caută alături în farfuria cu lămâie
Să se curețe de sleială, să se spele.
Strada grăbită mânca soare mult la prânz.
Ne învârteam cu fiecare roată și cu soarele
Până plesneam în patru ca un buboi cu plâns
Să facă baie inima, să-și spele coridoarele.
De ce plângeam? De ce râdeam?
Casa cu dragoste avea un singur geam
Timpul ciocănea la ușă, la perete,
Și întuneca vopseaua pe palete.
Și, totuși, ospătase frumos tânărul trup,
Dar trăsura cu cai de gumă a trecut peste,
Și au rămas douăsprezece coaste frânte și-aceste
Batiste albastre cu sânge care nu se mai rup.
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
